28 Feb

Motivul pentru care te imbolnavesti de depresie la serviciu si remediul acestui “blestem”

Asa cum John Maxwell spune “toti comunicam, insa putin ne conectam in discutie“.

De la acest adevar vreau sa pornesc acest articol in scopul de a te face sa intelegi de ce depresia se instaleaza in timp, tocmai din acest motiv, neconectarea in discutiile pe distribuire a sarcinilor.

Sunt sigur ca nu o singura data ti s-a intamplat sa vorbesti singur(a), adica sa vorbesti in fata oamenilor, insa ei sa aiba alte preocupari in timp ce tu vorbesti. Ai trecut peste si ai zis ca poate cu totii trec printr-o pasa proasta. Ai mers mai departe in realizarea sarcinilor de zi cu zi, ai pus mana singur singurel si ai rezolvat o multime de probleme.

Wow, cati dintre patronii din ziua de azi nu te-ar vrea pe tine in locul a zece angajati de-ai lor. Te-ar lua in “echipa” pentru ca esti bun, pentru ca stii cum sa rezolvi task-uri, probleme si sa vii si cu solutii, pentru ca ai ceva nativ in a te organiza si a scoate din nimic, cele mai bune rezultate.

De fapt tu, esti bun dint-un singur motiv: Te dedici trup si suflet, mai mult de 100% ca sa rezolvi problemele altora, iar patronii economisesc bani cu tine.

E foarte bine si foarte corect sa stii sa rezolvi probleme si sa ajuti oameni.

Insa, fii atent(a), sa rezolvi probleme si sa ajuti oameni, nu sa rezolvi problemele altor oameni. Si alti oameni isi pot rezolva problemele cu ajutorul tau, ajutor ce va veni din partea ta, atunci cand este solicitat sau tu observi ca ceilalti au nevoie de ajutorul tau.

Toata lumea vorbeste, insa doar atat, lumea vorbeste si toti trec mai departe, putini sunt cei care trec la actiune.

Cei care trec la actiune mai des decat e cazul si mai mult de 12 ore intr-o zi, sunt expusi acestei despresii profesionale, sau mai exact, depresie ce o capata de la serviciu.

Nu intelege gresit!

E foarte in regula sa treci la actiune, e excelent de bine sa te dedici meseriei tale, insa cu limita. Adica sa nu depasesti nivelul de “preaplin“, atunci cand orice ai face nu vei mai reusi sa fii eficient(a).

Sunt zile in care cu totii trebuie sa facem un “hei-rup“(cu toate ca eu nu sunt de acord cu asa ceva), pentru a ramane in “carti” la serviciu.

  • Sunt zile in care picam extenuati dupa o zi de munca si tot ce vrem e doar un somn profund pana a doua zi.
  • Dar daca a doua zi ar trebui din nou un hei-rup si seara picam din nou extenuati?
  • Si a treia zi s-ar intampla la fel!
  • A parta zi deja ne-am obisnuit cu hei-rup-ul!
  • A cincea mergem din inertie!
  • A sasea, adrenalina maxima, ne tine in priza si parca nimic nu mai conteaza.
  • Vin a 7-a, a 8-a si a 30-a zi in care compania iti promite si iti da bonusuri grasute pentru ceea ce ai intreprins toata luna.

Cat de fericit(a) esti!!! Sau nu e asa?
Incepi sa simti ca oboseala si suprasarcinile au apasat pe tine, la maxim si nu te mai bucura nimic? Daca asa simti, sunt primele simptome ale depresiei.

Revin la comunicare

Dar daca in tot acest timp, pe partea de hei-rup-uri, comunicati mai bine si faceati o impartire corecta a sarcinilor?

Netrasarea acestor sarcini clare, cu cifre si date concrete duc in haotism, haotism ce te va obliga intotdeauna sa muncesti peste limitele de rationament ale creierului tau, si te vor face sa traspiri la propriu, pur si simplu degeaba. Degeaba pentru ca treaba oricum nu e facuta cum trebuie si rezultatele nu sunt bune per ansamblu.

Deci, simti ca depresia apare dupa ce:

~pedala de acceleratie a fosta apasata la maxim prea mult timp

~suprasolicitarea pe sarcini neclar trasate, a intervenit

~suprasarcinile au apasat pe tine pana la epuizare

~nu te mai bucura bonusurile de final de luna/an

 

Ce e de facut?

Crede-ma pe cuvant ca nu e deloc confortabil sa fii in depresie, e chiar greu de tot. Numai cine a fost sau inca e, stie cu adevarat cum e.

Asa ca, poti evita sa ajungi aici daca:

~in primul rand  vei sti sa prioritizezi sarcini si sa faci diferenta intre important si urgent. Urgent e totul 🙂

~vei sti sa comunici pe distribuirea sarcinilor de orice fel (chiar daca nu esti in pozitie de conducere)

~vei sti sa evaluezi corect ce inseamna o zi de munca si doar atat

~vei sti ca eficient nu inseamana neaparat si mult

~vei sti ca “ma imbolnavesc” este echivalentul lui zero pentru firma unde lucrezi, daca nu mai esti apt o perioada mai lunga

 

Pe vremea cand eram manager, ma ghidam dupa un principiu foarte logic, dupa care imi angajam agentii si coordonatori de vanzari.

Stiam la vremea respecitva (si azi e la fel) ca un om nu poate da 100% din potential mai mult de doua luni. Si atunci faceam ungentelman agreement cu omul respectiv, ca acesta va da 70% din tot ceea ce are mai bun si-l pot tine in echipa minim un an. Nu riscam nimic, ba din contra oameni erau multumiti stiind ca atat dau ,iar eu eram multumit cu rezultatele lor si din cand in cand mai facem impreuna un hei-rup, prin care mai recuperam din pierderi. Asta se intampla foarte rar.

In acest fel, il avem pe om motivat si energic tot timpul.

 

Cum se ajunge la “preaplin” si cum sa faci sa nu ajungi acolo

Cand vorbesc de “cum se ajunge” si “preaplin”, imagineaza-ti o cada de baie. Cada e goala, pui dopul si dai drumu la apa in ea. Cada incepe sa se umple pana ajunge la sfert.

La un sfert, sarcinile tale sunt marunte, sunt la faza de a se aseza si a te obisnui cu ele.

Cada ajunge la jumatate iar atunci, sarcinele tale incep sa se inmulteasca, insa nu vezi mari probleme in asta. E ceva normal, lucrezi mai mult, cresti productivitatea, incepi sa devi eficient, bonusurile cresc si ele, etc…

Deja cada ajunge la trei sferturi si usor usor pe masura ce se umple,  e timpul ca gaura de la supraplin sa-si faca treaba. Elimina surplusul de apa si totul e bine. Aici nu-ti mai imparti sarcinile pentru ca deja intervine haotismul si nu mai sti pe ce drum s-o apuci. Vin zile grele in care supraplinul se aglomereaza, insa tu deja esti condus de adrenalina si decizi sa maresti presiunea apei in cada, rationamentul fiindu-ti afectat.

Supraplinul nu mai face fata si apa da pe afara din cada. Aici e momenul critic! Cand ajungi aici,, nimic nu te mai bucura, nimic nu te mai motiveaza si vrei sa scoti dopul de la cada, sa scapi de toata apa odata.

Sunt sigur ca ai inteles perfect dupa acest exemplu si subliniez:

nu-ti neglija sarcinile, ci imparte-le cu grija cu echipa in sarcini mai mici;

comunica mai mult si fa-te inteles;

concentreaza-te la serviciu ca sa fii eficient si nu om de sacrificiu;

nu te ascunde de propriile sarcini, ci du-le la bun sfarsit, insa totul cu limita si rationament.

Nu te lasa condus de instincte si adrenalina, altfel se umple cada si supraplin-ul nu va mai face fata presiunuii.

 

Orice completare e bine venita.

Like si share daca ti-a placut articolul. Comenteaza direct cu profilul de Facebook.

E posibil sa-ti placa si articolul: 4-lucruri-pe-care-trebuie-sa-le-sti-in-evolutia-ta/

Vrei sa vin la tine la firma?

Cu drag

Iulian Costea

23 Feb

In familia mea se facea coaching acum 45 de ani

Azi m-am simtit foarte mandru de familia mea, in special de bunica mea care locuieste in Banat de multa vreme.

Sunt un om ce are gene puternic concentrate pe dezvoltare continua si independenţa. Familiei mele ii place independenţa.

Mama, dintr-o pensie de 500 de ron/luna isi amenajaza cate ceva prin casa in fiecare luna si nu-i lipseste nimic.

Tata nu s-a imprumutat si nu se va imprumuta de bani niciodata.

Sora mea, e atat de independenta incat daca vrei sa-i dai ceva in plus fata de ce ti-a dat, refuza cu desavarsire.

 

Mie, imi place atat de mult independenta, incat am facut ca grupul din jurul meu sa inteleaga ca nu pot accepta nimic pe degeaba. Nu primesc!

Dar nu despre mine vreau sa vorbesc, vreau sa vorbesc despre un eveniment crunt, real si poate pana la urma constructiv pentru tine, eveniment petrecut cu 47 de ani in urma.

Era o zi obisnuita in care tataia (din partea tatei), isi facea treaba de zi cu zi in trenul cu carbuni pe care il conducea. Fochistul nu avea spor in ziua respectiva si tataia a vrut sa-i arate cu multa energie cum se foloseste lopata si cata dexteritate iti trebuie sa impingi carbunii in focul ce mărea viteza de deplasare a trenului. La o miscare gresita, s-a dezechilibrat si a cazut din tren. Socul a fost atat de puternic, incat tataia a paralizat pe loc, pe toata partea dreapta plus ca vorbirea i-a fost afectata in proportie de 95%. In spital medicii nu i-au mai dat nicio sansa de recuperare. Din pacate nu i-au mai dat nicio sansa nici mamaiei mele si i-au spus ca va trai langa o leguma ce nu va mai fi in stare de nimic.

Dupa circa 10 zile de suferinta, tataia a primit un nume nou. I s-a spus “Moş Petre”, inca de la 36 de ani. In aceleasi prime 10 zile, tataia a plans neincetat constientizand ce i s-a intamplat, dupa care a inteles ca nimic nu se mai poate schimba si si-a acceptat soarta. Cat a fost in putere, era un om capabil, dur, energic, muncitor si foarte puternic. Dintr-o data totul s-a schimbat si puterea s-a transformat in neputinta.

Mamaia si-a spus parca “nicio problema“, judecand dupa cum au evoluat lucrurile.

2 ani de “coaching” intensiv

Primele luni pe obiceiuri, “ridicat din pozitia orizontala” in pozitia de sezut in fund, au fost primele luni in care mamaia a gustat succesul.

I-a batut un prion gros in pervazul geamului, piron ce a fost infasurat cu carpa. Cu mana stanga se “agata” de piron si ajutat de mamaia, in doua luni, Moş Petre a reusit sa se ridice singur in fund. Era pozitia preferata, si “antrenorul” era fericit. Era prima lectie de coaching, inchisa cu succes. Subcontientul lui Moş Petre era tratat, si stia ca dimineata se va trezi odata cu el si se va ridica in fund.

La partea de necesitati fiziologice s-a lucrat ceva mai mult. S-au adaptat anumite instrumente ce i-au folosit lui tataia timp de 45 de ani pentru a-si face nevoile. Facea asta singur, ori de cate ori acesta simtea ca trebuie. In primele luni asistat, apoi singur. Lectia numarul doi in coaching insensiv se inchisese cu succes 100%.

Daca tot am pomenit de ce 45 de ani, va spun ca atat a trait Moş Petre al meu in aceste conditii.

Hrana zilnica nu si-a pregatit-o nicodata singur, insa doar cateva luni a fost ajutat s-o manance. Cu mana stanga taia ceapa, taia branza, isi lua medicamentele, facea totul practic…

I se pregateau lemele de foc, el le agata cu bastonul le tragea langa el si le punea in foc. Mamaia era la munca in fabrica in timpul asta. Moşul meu avea doua optiuni.

1.Punea lemene in soba si asculta linistit la caldurica la radioul lui marca Milcov 7.

2.Nu punea lemne in soba si risca sa inghete de frig.

Mamaia a stiut tot timpul ce face si se asigura ca lectiile ei antrenoriale, sunt primite de “invatacel” asa cum trebuie.

In fiecare dimineata “Moşului”, ii placea sa mestece in doua oua crude sa puna o lingurita de zahar in ele si le savura cu o placere iesita din comun. Stia ca, cafeaua era de fapt “la a doua mana”, practic se mai fierbea apa in zaţ, insa nu avea nicio problema cu asta. O bea cu placere. Avusese “antrenorul” grija de asta.

Cum si creierul Moşului a fost afecat, au urmat bineinteles lectii de programare asupra actiunilor. Nu se putea mînca la 12 noaptea, nu se putea ca tataia sa-si faca nevoile in timp ce avea vizitatori, etc… Important e ca nu a cedat nicio parte iar “antrenorul”  fost motivat de sentimente. A fost un coaching rational tot timpul si s-a pus suflet cand a fost nevoie. Atat!

In urmatorii ani, mamaia doar a urmarit evolutia lucrurilor si nu a mai modificat elemente majore, pentru ca in primii doi ani si-a facut bine treaba.

Povestea, chiar daca pe alocuri e metaforic tratata, este 100% reala.

Acum doi ani, batranul Moş Petre s-a stins senin la varsta de 81 de ani, nu inainte sa-i multumeasca pentru tot, celei ce i-a fost alaturi 100%  45+16 ani de casatorie.

Mamaia e la fel de senina si rationala. A ramas o femeie puternica si un “coach” activ si azi!

Eu ii vorbesc in continuare cu “dumneavoastra”. Merita!

 

Ti-a placut artiolul? Comenteaza direct cu profilul de Facebook.

Share si altora daca da.

 

Cu drag

Iulian Costea

20 Feb

4 lucruri pe care trebuie sa le stii in evolutia ta

Sunt un om norocos, mi-am zis intr-o dimineata.

Nu sunt atat de norocos, mi-am zis in alta zi.

De ce mi se intampla tocmai mie? m-am intrebat multe zile la rand.

Din nou am vazut cazuri mai complicate si am zis ca intr-adevar sunt un om norocos, prin comparatie directa.

Ti se intampla sa simti intr-o zi ca esti norocos, puternic, de neinvins, dupa care la numai cateva zile sau chiar a doua zi dozele tale de pozitivism si motivatie sa se diminueze sau sa nu mai existe? Daca ti se intampla sa fii tot timpul pozitiv si motivat, FELICITARI sincere.

galaxy_s7_edge_gold_200x320_1Samsung Galaxy S7 Edge 32 GB 4G Auriu si Samsung Gear VR

 

 

Daca totusi nu se intampla ca zi de zi sa te trezesti energic si increzator, sa te bucuri de viata si de tot ceea ce ai, o sa te fac in acest articol sa intelegi de ce se intampla asta. Nu  ma refer la chestiuni biologice ci pur si simplu la trairi, cu toate ca si explicatiile bilogilor au suficienta valoare, incat sa te increzi in ele.

Mai mult decat cert, e faptul ca evoluam. Evolutia de educatie si consum a societatii, nu-si asuma riscuri pentru tine si cei multi.

La nivel individual, evolutia insemana sa mergi in tandem si sa te dezvolti odata cu ceilalti.

Exista si riscul sa n-o poti face din diverse motive. Si atunci, indivizii care “raman in urma” au cel mai mult de suferit datorita evolutiei societatii.

Deci, societatea evolueaza, vrea sa evolueze, insa nimeni nu-si asuma riscuri pentru cei ce nu pot s-o faca.

Unul din motivele pentru care oamenii sufera este tocmai acesta: NU REUSESC SA EVOLUEZE ODATA CU CEILALTI.

banner_img_1

Cand ma intrebam de ce tocmai mie, dadeam vina pe factori externi. Oarecum aveam dreptate, odata ce vedeam, simteam, miroseam ca celalti au totul iar eu nimic.

Mi-am asumat treaba asta vreo cativa ani de zile si am inteles, ce-i drept tarziu ca problema e de fapt la mine. Nici nu intelegeam prea multe si nici nu stiam de unde sa apuc problema.

Am vrut sa fiu sportiv si am avut nesansa sa am din ce in ce mai multi carcei chiar in timpul probelor. Am plecat la liceu si am inceput intr-un anturaj “defect”. Am facut prostii pe banda rulanta.

Alcool, tutun si din ce in ce mai putina carte, mai putin spre deloc, citit si, deloc, ACTIUNE. Am fost unul dintre cei mai slabi elevi din clasa pentru cca 3 ani.

Profesorii ma luasera la ochi, si eram printre oile negre. Daca anturajul meu nu avea idei despre cum sa ne mai facem de ras, veneam eu cu una…S-a terminat liceul (cu greu) si am intrat la facultate. In primul an mi s-au schimbat multe obiceiuri “cancerigene”, inradacinate din liceu. Am dat-o si aici in chefuri si distractii (normale la acea varsta), discoteci si cluburi si…cam atat. Fara echilibru si ratiune! Cateva dimineti, trezit devreme si mers la cursuri inca de la 8 diminetata. Cateva astfel de dimineti si….

Brusc am simtit nevoia de evolutie si am plecat la primul interviu mai serios in afara localitatii, inarmat (dupa cum spunea doamna ce m-a anuntat ca sunt invitat la interviu) cu un calculator de buzunar.

Ajungand acolo, am luat test-ul de interviu, mi-am completat numele si prenumele, dupa care a trebuit sa folosesc calculatorul la primul excercitiu practic. Am apasat tasta (ON) si a fost de fapt singura tasta apasata, prima si ultima folosire a noului calculator de buzunar pentru mine. Am parasit sala, m-am scuzat, m-am dus in prima statie de autobuz si am dat calculatorul in schimbul unui bilet inapoi acasa. Abia atunci am simtit nevoia de evolutie.

ny8589_22_1

DKNY – 50%

TOATE TESTELE DIN LUMEA ASTA REPREZINTA MAI PUTIN DECAT O BUCATA DE PAINE MUCEGAITA

Daca doamna din baracuta de bilete nu-mi dadea biletul in schimbul calculatorului, aveam de gand sa-l pun pe trotuar si sa sar cu picoarele pe el. Am zis ca dansa are nevoie de un calculator nou, iar eu de bilet sa ajung acasa.

A fost prima zi in care am facut primul “tîrg” si am zis cu voce tare doamnei “mie asta imi place sa fac, doamna“. Evident domna nu a inteles nimic, nici nu avea cum. 🙂

A urmat un somn profund si o seara excelenta pentru analiza. Aveam 23 de ani si stiam ce drum o sa am in viata, stiam ca incep sa evoluez odata cu societatea ce nu-si asuma nicun risc cu o zi in urma. Acum societatea avea inca un individ motivat gata sa evolueze.

Imi plăcea ideea de a deveni vanzator profesionist, de a sta de vorba cu oamenii, de a interactiona, de a rezolva probleme, de a gasi solutii aproape la fel de mult cat imi place azi. Astazi fac asta la nivel profesionist cu planuri si “puneri la punct”, cu feed-back, folow-up si foarte multa comunicare. Intr-un fel pot sa spun ca fac asta la nivel “slefuit”, insă anul 2003 m-a pus pe linie cu societatea.

De ce?

E mai mult decat simplu: mi-am gasit vocatia, imi place enorm ceea ce fac si stiu ca o sa am si zile mai putin bune, insa doar atat!

Cel mai putin placut e sa te trezesti la varsta de 45-50 ani si sa iti dai seama ca nu ai facut in viata ceea ce ti-a placut si mai ales oamenii sa-ti spuna ca nu i-ai ajutat. Orice ar fi, vor exista intotdeauna fabrici, si oameni ce lucreaza in banda, oameni ce inca nu si-au gasit cu adevarat meseria potrivita. Cei ce vor intelege asta mai devreme, vor avea sanse mai mari sa aiba curajul sa sparga “calculatorul de buzunar”. 🙂

A-ti gasi vocatia sau a constientiza ca iti place sa lucrezi intr-un anumit loc sau spatiu, inseamna a intelege ca din acel moment va incepe o lupta interioara. De fapt acolo trebuie sa fie lupta. Tu cu tine! Un mare psiholog spunea ca evolutie, este suferinta constienta pe care o alegem!

Nimeni n-o sa stie (nimeni cu exceptia familiei) cat de greu sau usor iti va fi. Amicii te vor vedea ma rar si vor crede ca i-ai parasit pe motive de superioritate, insa de aici incepe adevarata evolutie. Nu spun ca asta se va intampla punctual, insa daca vrei cu adevarat sa evoluezi, ăsta e mersul logic al lucrurilor. Pe scurt, faci ce face toata lumea, obtii ce obtine toata lumea!

Rudele nu prea te vor mai intelege, insa tu oricum te dezvolti intr-un ritm alert fiind hranit de “focul care arde in tine“, de nerbadare sa arati lumii cine esti, asa că nu prea o sa conteze in prima faza ce or sa creada ceilalti. Oricum ceilalti nu te stiu decat in doua ipostaze (si asta o tot repet de ani de zile): te stiu cand esti bine, te stiu cand nu esti bine. Ce se intampla in mijlocul procesului, in batalia cu tine, numai tu stii.

Pulsul rapid cu o medie de 90 de batai pe minut la foc continu te va face ca uneori sa nu te odihnesti noaptea. Si ce daca? Obiectivul care te trezeste noaptea din somn, are cele mai mari sanse de realizare. Asa suntem noi, cei carora le bate inima puternic numai la gandul ca incepem sa construim ceva.

Din momentul in care simti tot ceea ce iti spun mai sus, si ca sa nu te trezesti ca ai avut degeaba 90 puls, intelege ca vor urma anumiti pasi peste care nu e bine sa treci.

Patru lucruri pe care trebuie sa le stii inainte de a-ti descoperi vocatia

1. Vor incepe zile in care e normal sa incepi sa “construiesti” o temelie solida a cunostintelor tale, acestea ajutatandu-te sa ramai in picioare la fiecare dezechilibru fizic si moral.

 

2. Vor trece saptamani pîna vei prioritiza totul fara sa te apuci de nimic practic.

 

3. Vor trece luni pana la primul raspuns pozitiv din partea celorlalti.

 

4. Vor trece ani pana la sudarea si solidificarea a tot ceea ce pretinzi ca stii sa faci.

202568

 

Deci, e nevoie de timp sa te regasesti, sa descoperi ceea ce poti face cu adevarat bine; nu poti schimba in 20 de zile, obiceiuri asimilate in 20 de ani. Intelege asta!

 

 

Astept mesajele si completarile tale.

 

 

Iulian Costea

 

20 Feb

Camasa cu maneca scurta si mainile in buzunare

Nu o sa spun mai mult, pentru ca in filmuletul de mai jos vei gasi totul.

Am insa doua lucruri de lamurit.

1. Nu am nimic cu cei ce poarta camasa cu maneca scurta si nu apar la televizor, insa nu consider ca reprezinta tinuta corecta pentru intalnirile de Business

2. Poti pune o singura mana in buzunar, atunci cand simti ca mainile “nu te mai asculta”.

In ambele cazuri ma refer strict la viata profesionala si nu are nicio legatura cu grupul de amici carora le vorbesti sau iesiti la bere.

[youtube_sc url=”http://www.youtube.com/watch?v=T3YQ4ViYKTs”]

13 Feb

De ce multi dintre oameni sunt mai apreciati dupa moartea lor

Cantarul de valori e defect pe semne sau cantareste in mod diferit.

Din toate timpurile au existat grupuri si comunitati ce au avut si au “gusturi” diferite in materie de aprecieri fata de altii. Autori, actori, scriitori, genii, psihologi (sirul poate continua), au trait in mizerie si unii spun ca au murit la fel. Eu zic ca cea mai mare parte au murit gloriosi (vezi Petre Tutea, chiar daca a murit suparat pe poporul roman). Dupa moartea lor s-a intamplat ceva.

 

La polul opus sunt acei “parveniti” fara drept, apreciati fara a primi declaratii de valoare concrete si etice si pur si simplu au un loc doar in ochii celorlalti, pentru agoniseala “clanului”. Nu despre acestia din urma e vorba.

 

Subiectul celor ce sunt mult mai apreciati dupa moarte ma macina de multa vreme si mi-am dorit sa am cu cine sa discut pe marginea lui. Mi-am permis intr-o seara sa-l redeschid pe o retea de socializare si mi-a placut ce am citit.

Spuneam ca dupa moartea lor (autori, actori, scriitori, genii, psihologi, etc…), se intampla ceva.

De ce spun asta?

~Vincent van Gogh este astazi unul dintre cei mai prolifici si mai celebrati pictori post-impresionisti. Cu toate ca a pictat timp de zeci de ani, Vincent van Gogh nu a devenit celebru, pana la sfarsitul vietii sale. Astazi, lucrarile lui van Gogh sunt in valoare de milioane de dolari. Pictura “Portretul lui Dr. Gachet” s-a vandut pentru 82.5 milioane de dolari in 1990 si astazi este evaluata la 134 milioane.

~Galileo Galilei s-a nascut pe 15 februarie 1564. A fost un om de stiinta, matematician si astronom care a contribuit cu informatii valoroase si instrumente astrologice pentru lumea stiintifica. El a creat un telescop, care ia permis sa se uite la planete, inclusiv Jupiter si Saturn, descoperind lunile orbitand in jurul acestor planete. Cu toate ca nu a descoperit el insusi teoria, Galilei a dovedit ca Copernic a fost corect in teoria heliocentrica a sistemului nostru solar. In timp ce descoperirile si teorii sale au fost corecte, Galileo a fost aspru criticat de catre fanatici religiosi, deoarece inca se credea ca lumea era centrul universului. El a fost acuzat de erezie de catre Papa Urban al VIII-lea si a fost pus in arest la domiciliu pana la moartea sa.

~Nascut pe 03.07.1883 la Praga, Franz Kafka a facut parte dintr-o familie de evrei din clasa de mijloc. El a fost cel mai mare dintre toti copiii si a fost pus sub presiune pentru a-si intretine si ajuta familia. Dupa ce a frecventat Universitatea Charles-Ferdinand din Praga, el a studiat chimia, apoi a trecut la drept, si a devenit extrem de interesat de scris si de alte elemente literare. Kafka a vrut mai mult timp pentru el insusi, in scopul de a scrie, si mai tarziu in viata s-a mutat la Berlin, in 1921. Dar, in 1924 Kafka moare subit, aparent de foame, din cauza faptului ca suferea de tuberculoza si nu se mai putea hrani. In timpul vietii, Kafka a publicat doar cateva parti din operele sale neterminate. Scrierile sale nu au primit multa atentie decat dupa ce a murit.

Nu cred ca mai are sens sa insir la nume care chiar si-au pus amprenta asupra omenirii in diverse moduri. Sunt sigur ca ai inteles ideea.

 

Ies un pic din zona oamenilor de geniu!

Eu sunt zodia Leului si e cunoscut ca leul ca zodie, are pe langa un caracter si orgoliu puternice, o mare nevoie de a se afirma cat e in viata. Pe la 24-25 de ani, daca ma duceam la un gratar, la iarba verde, ma asezam in centrul poienitei. Ziceam eu “ca sa pot vedea pe toata lumea”. Da de unde, eu vroiam ca toata lumea sa ma remarce pe mine, sa stie ca sunt acolo si cine stie cine ma place si intra in vorba cu mine. Asa sunt leii, vor sa fie in fata tuturor sa se faca remarcati. Sunt oamenii ce au nevoie de feedback pozitiv. De cativa ani procedez altfel si nu pentru ca asa vreau ci pentru ca asta simt. Merg la un gratar si ma trag intr-o parte a poienitei, asa mai spre margine. Am inteles ca fiind in centrul atentiei, te expui. Cu cat te expui mai mult, iti creste notorietatea. Cu cat cresti mai mult in notorietate cu atat confortul de intimitate scade. De fapt aici vroiam sa ajung si sper ca am ajuns intr-un mod placut.

Vedetele sunt asemei noua, candva erau oameni anonimi iar azi sunt produse ale televiziunilor,  carora li se incalca cele mai mici principii de bun simt, de catre aceleasi personaje propulsatoare.

Fotografi platiti de aceleasi televiziuni dau buza in viata lor si ii priveaza de intimitate. Confortul personal e ceva foarte privat, foarte sensibil si cand ti-a fost amenintat “ractionezi” in maxim doua moduri:

 

1. FUGI

2. LOVESTI

 

Fiind un subiect pe care mie imi face placere sa “alunec”, n-as vrea sa-mi scape nimic asa ca o sa ma “lungesc” pana o sa fiu cat se poate de clar. Desigur, ca mi-ar placea enorm sa am si de la tine ceva in plus sau o confirmare.

Si atunci, zic asa: “Oamenii se simt amenintati atunci cand ii ataci in orgoliu si intimitate”. Fug sau lovesc tocmai cu speranta ca de maine evenimentele distructive nu se vor mai repeta.

 

Am primit multe explicatii, unele cu sens si fundament, altele nefondate si lispsite de “miez” (n-o sa spun nimic despre acestea), insa majoritatea se refera la acesti oamenii care mor si devin brusc apreciati, ca la cele mai de sacrificiu personaje.

 

“De la om nu ai ce sa inveti pentru ca e om, e sortit greselii ca toti oamenii, insa opera ramane” (Petre Tutea).

 

Eu zic ca sunt trei categorii de oamenii care primesc medalii si premii post mortem iar in viata au fost:

 

1. Oameni de geniu ce au inteles ca notorietatea nu se impaca cu intimitatea, nu au putut trai cu asta si s-au autoizolat.

2. Oameni de geniu ce au inteles ca notorietatea nu se impaca cu intimitatea si au putut trai cu asta, expunandu-se.

3. Oamenii care chiar nu au avut forta financiara, de afiliere si morala sa-si promoveze valoarea corecta.

 

Ma gandesc ca e gresit sa acuzam o natie ca Romania sau Spania sau Italia sau Grecia, ca nu-si apara valorile, atata vreme cat noi nu stim concret despre ce e vorba ci doar auzim, discutam, citim sau ne facem propriile scenarii cu privire la acest adevar relativ. Este generalizarea o solutie?

 

Toti oamenii normali, sunt inteligenti, apoi vin cei destepti, apoi geniile. Cu totii au ceva in comun; cunosc cele doua metode, “fugi sau loveste” si nu toti isi asuma ca la un moment dat vor actiona intr-una din cele doua directii. Vezi filmele “Good Will Hunting (Trailer)”, apoi “A Beautiful Mind (Trailer)” si fa diferenta intre ceea ce vor Will Hunting si John Nash.

 

Iata cateva idei, bune dealtfel ale oamenilor care spun de ce suntem mai apreciati dupa moartea noastra.

 

“Cei care nu mai sunt, nu mai supara pe nimeni”.

“Adevarata valoare a omului o descoperim atunci cand nu mai este in viata”.

“Nu-i mai revezi niciodata si cand sunt in viata nu realizezi si nu-ti dai seama cat de importante sunt persoanele de langa tine decat atunci cand e prea tarziu”.

“Multi invata a aprecia doar dupa ce pierd”.

“Psihologic, cred ca tratam mult mai empatic “opera” lor, dupa moarte”.

“Murind, oamenii atrag atentia asupra a ce au facut in timpul vietii”.

“De obicei oamenii buni sunt exclusi si denigrati”.

“1. nu stim sa ne apreciem valorile
2. nu stim sa impartim, sa oferim in loc sa aruncam
3. invidia / rautatea
4. nu stim sa acceptam”.

CIREASA DE PE TORT:

“Nu le gasesc oamenilor nicio scuza pentru asta. Daca iubesti, o arati cand inca nu e prea tarziu. Cand esti pe moarte sau deja dus, lacrimile si parerea de rau nu mai au nicio valoare”.

 

Multumesc pentru cuvintele voastre, Mihaela, Sorin, Dan, Mona,

 

Ti-a placut?

Comenteaza direct cu profilul de facebook.

 

 

Iulian

08 Feb

Hai ma’… tata, noi cand vedem un film impreuna?

Am un apetit pentru genul asta de articole, incat nu pot exprima ce simt atunci cand ma asez la laptop cu mintea numai in directia asta.

Cand vreau sa scriu ceva despre mama sau tata, mai intai imi accept fiorii de pe spate ce ma fac sa ma simt un adolescent ce-si da prima proba la BAC. E de ajuns sa apas o singura litera de pe tastatura si  izvorasc sentimente de aici.

Pe 25 octombrie ca in fiecare an, sarbatorim in familie ziua de nastere lui tata. Si anul trecut s-a intamplat la fel (2012).

M-a sunat sora mea sa ma intrebe daca o pot lua din Bucuresti sa mergem impreuna la Campulung (Arges) pentru eveniment. Am fost de acord si pe drum ne facem scenarii de petrecere.

Sora mea zicea sa iesim cu totii in oras sa luam masa, sa stam de vorba sa bem ceva si apoi sa continuam acasa. Am ras ironic, abia dupa ce mi-am dat seama ca sora mea nu mai venise la Campulung de ziua tatei cam de multa vreme. Ea nu mai stia ce-i place lui.

Radeam pentru ca stiam ca tata nu poate accepta acest gen de protocol. Lui ii place sa petreaca cu prietenii lui, cu glumele grupului si un gratar cu mult fum in fata magazinului unuia dintre prieteni.

Tata, in bucatarie, taie cateva felii subtiri de carne slaba, sa le frigem pe gratar apoi se retrage pentru o ora cu prietenii repetand aceleasi actiuni.

Revine dupa o ora si pregateste o salata de rosii cu castraveti pentru garnitura. Intre timp mai schimbam doua trei idei si pleaca din nou la cealalta “gasca”. 😀

Ne-am suparat un picut pe el, insa l-am iertat repede pentru ca era ziua lui si putea face orice. 🙂

Mama si sora comploteaza un discurs emotional, menit sa-l aduca pe tata acasa si sa-i mai lase pe prietenii lui pe motiv ca “AU VENIT COPIII “. Evident, el nu poate proceda conform propunerii mamei, el vrea sa impace ambele randuri de oameni ce-l inconjoara aproape zi de zi. Si uite asa noaptea cu pricina, tata a facut naveta intre familie si prieteni. A stiut foarte bine cum sa ne impace deopotriva, insa familia mea nu prea a fost de acord cu procedurile lui.

Tata iubeste Western-urile vechi si daca ii lasi un DVD player si 10 DVD-uri cu filme, le vede in doua zile.

M-am pregatit si am luat de acasa vreo trei filme bune, din astea care ii plac tatei si videoproiectorul ca sa-l vedem pe tot peretele batut in calciu din sufragerie. 🙂

Ne-am propus ca in seara urmatoare, eu si sora mea sa ne reintoarcem fiecare la casa lui. In seara cu pricina eu am tacut malc in timp ce tata ne explica ca in viata trebuie sa te impaci cu toata lumea. Noi, a doua zi plecam si cine stie cand ne mai vedea, insa cu prietenii se vede zi de zi si sunt sigur ca au subiecte foarte importante la dezbatere.

Asa ca am tacut si am asteptam momentul potrivit sa vin la el cu o propunere solida si la fel de emotionala.

Mama si sora s-au retras in camere separate si au adormit.

Eu am plecat sa-i revad prietenii.

L-am gasit pe tata, in fata gratarului pe care abia il mai vedeam in fumul gros si inecacios.

-Tata, La multi ani, ce faci?

-Uite, pregatesc masa pentru baietii astia…

-Mai tata, NOI CAND MAI VEDEM UN FILM IMPREUNA?

N-am primit niciun raspuns!

N-am mai zis nimic, niciunul, pentru 5 minute si am intrat si eu in dialog cu grupul lui de prieteni, vreo 12 la numar.

Atunci am aflat de la amicii lui, ca tata ma apreciaza foarte mult pentru ceea ce fac, profesional vorbind, cum ma comport cu copilul meu, cu familia mea si cum imi respecta el deciziile de viata, (ne)dandu-mi niciun fel de sfat, pe premisa ca sunt adult si ma descurc.

Au fost momente in viata cand am avut atata nevoie de o vorba buna de la tata, pe care in final am luat-o, insa, prin telefon. 🙁

Au fost atatea decizii importante pe care a trebui sa le iau fara sa am sfatul bun al lui tata care n-a mai venit demult pentru ca el are incredere in mine.

Ne-am retras pe la 3 dimineata si am mai avut parte de o ora de discutii fascinante cu povestile lui despre armata, care l-a macinat si despre cum s-a cunoscut cu mama si au ales sa fie impreuna cu acte.

Suntem mici la experiente fata de “ai nostri”

Nu ma dau in vant dupa western-uri, nu-mi plac cowboy-i murdari, dar cand e vorba de tata ma uit la toate seriile cu Clint Eastwood.

Ne-a luat somnul si a doua zi dimineata il priveam pe tata din tocul usii cum punea peste geamul de la sufragerie o patura inchisa la culoare sa intunece camera.

-Cine se uita cu noi la film? a intrebat…

-Nu, tata, filmul asta e doar pentru noi doi si atat, i-am zis eu.

 

Citat-Dale-Carnegie1 [mc4wp_form]

Cu drag

Iulian (ce inca e fascinat de tatal lui) Costea