25 Apr

8 mari regrete ale varstei 30-35 de ani

Uneori, deciziile luate in trecut, ne dor. Ne dor atat de tare, incat la o varsta (undeva in jur de 30-35 de ani), toata presiunea o simtim pe umeri si in stomac. Ne dor momentele de superficialitate pe care le-am depasit zambind nepasatori pe la 20 de ani cand lumea era a noastra.

 

banner_img_1

 

 

Creierul nu mai raspunde la comenzile varstei de 20 de ani si acest aspect te frustreaza. Uneori, crezi ca nu mai ai scapare si te gandesti chiar sa renunti la tot.

Am stat de vorba cu mai multi domni si doamne bine, trecuti usor de 50 de ani si m-am straduit sa scot de la dansii aspecte relevante pentru tine si anumite regrete pe care le-au avut si inca le au.

Toate deciziile “gresite intr-un fel” le-au fost servite de subconstient in jurul varstei de 30-35 ani, varsta la care teoretic s-a terminat cu libertatea absoluta.

—————————————————————————–

Casatorie, copii, serviciu bun si stabil, masina, casuta…etc, iar toate acestea nu te mai fac sa fii atat de liber. Totusi, si libertatea tine de alegeri. Desigur ca poti sa fii liber si la varsta asta. Esti atat de liber pe cat iti propui.

Astazi am facut un “top” al celor mai mari opt regrete ale oamenilor, regrete ce le simti cel mai puternic in jurul varstei de 30-35 de ani si se continua dupa 50…

cele-mai-mari-regrete-ale-oamenilor-care-stiu-ca-vor-muri-curand-marturiile-impresionante-ale-unui-am-care-ingrijeste-muribunzi

Sursa foto: www.libertatea.ro

1. Nu am ce au altii 

Comparandu-te cu altii (de obicei cu cei mai “avuti”) nu faci altceva decat sa pleci pe premise gresite ce te vor face sa simti un puternic disconfort. Vecinul tau are un Porsche, insa nu stii tu cum l-a obtinut.

Un amic si-a construit o vila mare si frumoasa, insa tu nu esti noaptea cu el, deci nu stii cum se simte. Tu nu stii ce rate, taxe sau sacrificii puncteaza zi de zi.

Mai degraba compara-te cu tine de la an la an si fa-ti stocul “avutiei” in functie de ceea ce stii sa faci. Nu-ti mai face atatea griji, pentru ca sunt nejustificate.

Nu le ai, asta e. Intr-o zi le vei avea si nu le vei mai da atat de multa atentie si o sa regreti amarnic ca nu ti-ai trait viata frumos, ci din contra ai strans frustrari, poate pana la boala. Nu e important ce asteapata altii de la tine, important e ce ai tu de facut de aici inainte.

 

 

es3844_23_125% reducere

2. Nu stiu cate stiu altii

Chestiunea cu stiinta vine odata cu nevoia.

Pe holurile unui luxos hotel, vei inghiti in sec dupa ce intr-o sedinta se discuta despre EBITDA sau de B.A.U (|Business as Usual), iar tu habar n-ai despre ce s-a vorbit!?

Atunci constientizezi nevoia de evolutie si te vei apuca timid sau “insetat” de invatat. In zadar, pentru ca nu poti cuprinde totul intr-un interval atat de scurt, insa tu ai pozitia ta in societate.

Esti acolo si sigur vei sti mai multe. Sunt domenii in care tu esti bun, iar altii scartaie. Deci, esti bun intr-un domeniu, domeniu pe care l-ai aprofundat. Daca le-ai sti pe toate nimic n-ar mai avea sens.

3. M-am inconjurat de “idioti”

Aici iti dau dreptate. Si crezi ca i-ai inlaturat pe toti? Eu nu cred. Tot mai sunt cativa asa ca nu-ti mai pierde timpul de acum inainte cu toti idiotii. Vampiri de energie le spun eu…N-au ce face cu timpul lor si ti-l omoara pe-al tau. Lasa-i, scapa de ei fara sa te uti in spate si fara sa regreti. Un “sugator de energie” iti trage din creier ultimele grame de serotonina.

 

4. N-am avut grija deloc de corpul meu

La 20 de ani bagai in tine si doua kebap-uri pe zi, beai 2 Litri de cola. In acelasi timp faceai si sport la greu…Fotbal, baschet, handbal, orice ardea calorii. Deci erai cat de cat echilibrat la capitolul arderi de calori. Azi, esti un pic mai atent la mancare, insa cu sportul e mai greu. Iti pare atat de rau ca n-ai avut grija de tine incat azi faci exact aceleasi greseli?!

 

aparat-aerosoli

 

5. N-am pus bani deoparte

E posibil sa nu fi avut de unde. E posibil sa fie usor falsa declaratia. La fiecare salariu puteai sa pui deoparte 10-15% din castiguri intr-un frumos si transparent borcan la fel de bine iti puteai face un cont in banca. Dar nu aveai mintea de acum, insa nu esti batran, inca o poti face. La fiecare salariu plateste-te mai intai pe tine in fiecare luna. Pune deoparte. Oricum regretele n-au disparut asa-i? Bani albi pentru zile negre!? Suna bine!

6. N-am riscat nimic 

Da, asa e. Din prudenta maxima si fiind un analitic convins, ai stat sa-ti pice “cascavalul“. Asuma-ti de aici inainte. Nu e tarziu si regretele continua…Nu cred ca vrei sa le ai tot pe aceleasi si la 50-60-70 de ani…

7. N-am explorat destul

Daaa… Eu as pune pe locul 1 treaba asta. Pe propriul loc unu. Adica e cel mai mare regret al meu. Punand un ban deoparte, poti in fiecare an (poate chiar de doua ori/an) sa explorezi. Nu-ti face griji ca nu-ti iei copiii cu tine, ei au viata lor, va veni si vremea lor. Du-te unde vezi cu ochii si trateaza acest regret cronic.

 

Ia-ti o scurta vacanta!bg_campanie_lichidare

8. Mi-a pasat prea mult de parerea altora

Sa stii, cu totii punem la suflet. Totul vine cu varsta. Regreti azi ca ieri ti-a pasat si uite asa…Intreaba-te cati din cei ce te-au descurajat ti-au dat cel putin o solutie eficienta? Cati? Pe cei ce nu ti-au dat si doar te-au criticat neconstructiv, “elimina-i” asa cum spuneam la punctul 3. Fa-o cum vrei tu, pentru ca tu vei “rumega” consecintele, intotdeauna.

 

Daca ti-a placut articolul da share si fa-l cunoscut.

PS: Te rog spune-mi ce alte regrete mai pot fi sau chiar sunt si da-mi acceptul sa le public.

Descarca gratuit prima mea carte incadrata la “DEZVOLTARE PERSONALA” – aici

 

 

Iulian Costea

COSTEA-1

 

23 Apr

POVESTEA LUI ANDREI MIHAIL GOLESTEANU – APCA Arges

De curand (2 Aprilie), a fost “Ziua Internationala de Constientizare a Autismului. Nu, nu se sarbatoreste aceasta zi, ci scopul acestei zile e de constientizare asa cum scrie mai sus.

Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului a fost propusă de către reprezentanții statului Qatar, susținută de către toate statele membre și adoptată la 18 decembrie 2007.

O zi plina si de mare importanta si pentru centrul APCA din Pitesti, centru coordonat de Andreea Badea. Impreuna cu multi oameni de bine, Andreea a organizat un eveneniment soldat cu o defilare prin centrul Pitestiului, iar seara s-a incheiat cu un spectacol caritabil.

Dand timpul inapoi, acum ceva vreme scriam despre Denisa (citeste aici), o fata a unor prieteni de familie ce in urma cu vreo doi ani a primit o veste ce a venit ca un cutremur pentru familia si cunoscutii acesteia. Denisa este autista si in fiecare zi, ea, membrii APCA, si familia…”lupta” pentru a incerca s-o faca bine, pentru ca ea sa se bucure de o viata normala si pentru o integrare cat mai buna in societate.

Astazi, o alta poveste ce si pe mine m-a pus din nou sa gandesc si sa inteleg iar, ca Dumnezeu e singurul ce le stie pe toate si ca “norocul” si asteptarea nu sunt strategii.

“Povestea lui Andrei Mihail Golesteanu”, spusa de parinti

“S-a nascut la data de 28.10.2001. si este din Comuna Merisani, Sat Dobrogostea, Jud. Arges.

Andrei, s-a nascut la termen (9 luni) cu o greutate de 2,200 kg, primind la nastere nota 8. Avand o problema la picioare, a trebuit gipsat din prima luna pana in a noua luna, iar de la zece luni pana la 1 an si 7 luni a facut gimnastica recuperatorie pentru ca nu putea merge si nici macar nu putea sta in fund din cauza lipsei de fier. Pe partea de verbalizare, Andrei inca de la 8 luni spunea: mama, tata, papa, apa. Insa  la varsta de 1 an Andrei nu a mai spus nimic, nici macar cuvintele pe care le spunea la 8 luni. In urma acestor consecinte am mers la Spitalul de Pediatrie din Pitesti, sectia neuropsihiatrie la Dr. Punga, astfel primind diagnosticul de intarziere mintala si de limbaj.

unnamed (1)                            El, este Andrei.

La 4 ani, am mers la Bucuresti pentru ca nu se vedea nici o schimbare, desi urmasem tratamentul medicamentos recomandat. Acolo am facut investigatii nenumarate: analize, tomografie, E.E.G. In urma acestor investigatii am primit acelasi diagnostic, doar tratamentul medicamentos a fost putin diferit.

La Pitesti, am inceput sa facem terapie de recuperare si logopedie, mai exact la C.S.C.H Trivale, dar fara nici un rezultat.

La varsta de 6 ani am mers din nou la Bucuresti la  Dr. Selea pentru alte investigatii si RMN. In urma acestor investigatii am primit acelasi diagnostic; intarziere mintala si de limbaj, urmand in continuare tratament  cu trofice cerebrale.

La centrul APCA am ajuns prin intermediul doamnei Andreea Badea (presedinte APCA), care la randul ei are un copil cu autism.

De cand suntem la APCA, progresele lui Andrei sunt mari si vizibile, el nu vorbea deloc, acum spune cateva cuvinte. Am trecut si pe limbajul semnelor (mimico-gestual), scrie dupa dictare si se descurca foarte bine pe calculator si tableta.

Nevoile personale pentru sustinerea terapiei sunt de minim 1800 de lei pe luna, iar noi nu putem acoperii deca 700 lei pe luna. Suntem constienti ca are foarte mare nevoie de cat mai multa terapie.

Sper ca pe viitor sa se integreze in societate si sa se descurce “cat de cat”. ”

Eu, incerc sa concluzionez asa; Parintii spera, terapeutii muncesc mult, acesti copii nu prea stiu ce se petrece cu ei, iar noi ceilaltii, “norocosii” cautam non-stop si constant surse de fericire ce vin din exterior, cand de fapt fericirea este in interiorul nostru.

 

Daca vrei sa iei legatura cu parintii lui Andrei, contacteaz-o pe Andreea Badea, presedinta APCA la telefon: 0742.020.158.

Adresa: Str. Florariei, nr. 3, Pitesti, Arges, Romania
Nr. Registrul Asociatiilor si Fundatiilor: 12/RA/2011 Judecatoria Pitesti
Cont Bancar:RO35RNCB0789120601740001 deschis la BCR, CIF: 28110763

PS: Poti citi si despre “CENTRUL APCA”, aici.

“Povestea Denisei Negrei”, aici.

Iulian Costea

1014271_533863226651581_117590020_n

15 Apr

POVESTEA lui THEO

Desigur ca, cu totii simtim emotiile. Bucurie, frustrare, nervozitate, neputinta.

Eu, citind aceasta poveste, venita de la mama lui Theo, am trecut prin toate starile de mai sus.

Va rog, cu rabdare, sa cititi randurile de mai jos.

“Eram impliniti, eram fericiti si totusi ne lipsea ceva. Aveam un copil minunat, doi copii a sorei mele luati sub tutela in urma disparitiei ambilor parinti. Dar totusi insistentele mele si dorintele de a avea inca un copil cresteau pe zi ce trece. Avand numai baieti, ne-am fi dorit o fetita. Intr-un final, ne doream un copil … indiferent, fetita sau baiat, sanatos sa fie si sa ni-l dea Bunul Dumnezeu. Intr-o zi minunea s-a intamplat. Simteam ca m-am nascut a doua oara. Zilele treceau, burtica crestea, nici nu vroiam sa aflam ce este (fata sau baiat), ne bucuram si traiam momentul din plin. Sarcina a fost usoara, controalele, analizele facute amanuntit, erau in parametrii normali. Fiindu-ne bine amandurora, activitatea de zi cu zi la serviciu a decurs normal pana inainte cu doua saptamani de a naste. A sosit si ziua cea mare cand prin a doua cezariana l-am putut strange la piept prima oara pe Theo. Era in dimineata zilei de 17 aprilie 2008. Totul a decurs foarte bine, Theo era un scump, cuminte, manca, dormea … nu simteam nimic din ce avea sa urmeze. Luna de luna mergeam la controalele de rutina de parca presimteam totusi ceva. Acelasi raspuns mereu: “Este bine!” Si totusi … observam ceva cu Theo. In jurul varstei de un an si jumatate (era deja la cresa cu program prelungit) o agitatie puternica, uneori plans, neliniste la ora de culcare, alteori prea cuminte, altadata zdrancanea usi, sticle, sertare etc … nu ne dadea pace. Nu stiam ce se intampla. Intr-un final, ne-am hotarat sa mergem la un control mai amanuntit cu toate ca medicul pediatru cand ii descriam manifestarile, lipsa limbajului, spunea ca este normal, ca unii copii vorbesc mai greu. Am ajuns la Obregia. Tin minte ca astazi, era ziua de 30 martie 2011, in aprilie implineam 3 ani. In acea zi, ceva s-a rupt in noi. Pe o bucata de hartie se asterneau cuvinte grele, necunoscute de noi pina atunci. Nu intelegeam nimic din ce ne spunea doctorul care l-a examinat … si doar in cateva zeci de minute sa ii puna diagnosticul de TSA (tulburare de spectru autist). Eram doi straini in tara noastra. Ieseam dintr-un cabinet, intram in altul pentru a se concretiza mai bine diagnosticul lui Theo. Plangeam si il priveam neputincioasa. Nu stiam cum sa il ajut, cum sa il inteleg pentru a fi mai aproape de el.

Incepea cosmarul.

Ce facem a doua zi? Incotro ne indreptam pasii? Au urmat informatii, telefoane, pareri ale altor parinti in cauza, sugestii pentru a incepe ceea ce el avea nevoie , terapia ABA. Inceputul a fost greu, facea cate putin in fiecare zi, incetul cu incetul marind timpul de terapie. Pasii au fost marunti-incepand de la a sta pe scaun, de a accepta sa ramana singur in cabinet. Plangea de-ti sfasia sufletul. Nu pot descrie cat este de dureros ca mama.

Privind in spate, sunt 3 ani de terapii zilnice, cu dificultati in introducerea si aplicarea in practica a programelor ce le avea de facut. Este foarte greu cand celalalt copil iti reproseaza ca nu ii acorzi atentia cuvenita si ca totul se axeaza cu prioritate pe cel mic. Durerea este mare, neexplicabila in cuvinte incercand sa ii explici ca el are nevoie mai mare de ajutor si trebuie sa simta atat cat poate dragostea fratelui, mamei, tatei.  Primele luni au fost groaznice, ne rugam la bunul Dumnezeu sa ne intareasca pentru fiecare zi care va urma. Astazi mai mult ca oricand stim ca mai avem drum lung si anevoios de parcurs dar este drumul cel bun … drumul recuperarii lui Theo. In acest drum, multumita celor care ne-au inteles problema si au directionat catre asociatie cei 2 % necesari terapiei lui Theo de catre colegi, prieteni si oameni cu suflet pe care nu-i cunoastem, ce au inteles povestea lui Theo, s-a reusit sa se stranga bani pentru o perioada de timp in vederea sustinerii platii terapiilor. Multumim din suflet celor care ne-au fost alaturi si ne sustin in continuare, sperand ca intr-o zi chiar Theo sa le spuna “Multumesc pentru tot ce ati facut pentru mine”. Costurile sunt foarte mari, terapia pe luna ajungand in jurul sumei de 3.000 lei. Orice formular 230 pe care l-am primit cu cei 2% pentru Theo inseamna terapie, recuperare, speranta la o viata normala ca noi toti. Ne-ar fi foarte greu, aproape imposibil fara ajutorul celor cu suflet la sustinerea si efectuarea orelor de recuperare.

Ca parinte a unui copil cu TSA (tulburare de spectru autist) este foarte greu sa vorbesti despre tine, despre problema ta, a familiei tale cu care te confrunti in fiecare zi de zi. Atat, ca traim cu speranta ca intr-o buna zi baietelul meu va fi integrat in societate, va merge la scoala, va fi integrat, sa se descurce a face fata societatii si celor din jurul sau care acum uneori nu-l prea inteleg ce se intampla cu el, asta ne da taria, speranta in Dumnezeu ca sa luptam. Este o lupta continua, dar de care nu ne plangem. Copiii nostri sunt daruri de la Dumnezeu si trebuie sa-i multumim ca-l avem, fereasca Dumnezeu de mai rau. Faptul ca facem toate eforturile ca ei sa mearga la recuperare cat mai mult, indiferent de sacrificii, emotional, familial, financiar, ele sunt masurate prin rezultatele copilului. Merita orice sacrificiu, chiar daca uneori fara sa ne dorim ii facem sa sufere pe cei din jurul nostru, datorita acordarii a prea putin timp pentru ce au nevoie-mama-sotie-colega-prietena. Lupta este grea,continua…

Eu cu baietelul meu Theo am pasit prima oara in cadrul Asociatiei Parintilor Copiilor cu Autism Arges inca din toamna anului 2012.

Theo

 

                                              El, este Theo

A trecut timp, perioada in care am facut zilnic terapie, kinetoterapie, integrare gradinita de stat. Greu, dar cu sarguinta si insistenta am inceput terapiile. In orice faci, trebuie sa existe stabilitate, echilibru, deschidere la nou in domeniu, comunicarea intre echipa, atat tu ca parinte cat si echipa de terapeuti cu care lucrezi, lucru ce se intampla si in cadrul asociatiei. Atata timp cat rezultatele se vad la baietelul meu, incet, incet, pentru ca evolutia difera de la copil la copil, la aceasta contribuind perioada la care incepem terapia, aflarea diagnosticului, capacitatea lui de a asimila si a se adapta la noile programe,…seriozitatea este primordiala. Nu ne putem juca cu sensibilitatea, inocenta copiilor in general, dar mai ales in cazul copiilor cu dizabilitati. Din pacate, in cadrul asociatiei apar mereu chipuri noi de copii cu problemute, dar intreaga echipa de terapeuti, incearca sa le acorde cele mai bune sfaturi, sugestii, solutii, recomandari in vederea inceperii recuperarii copiilor lor. Theo este copilul pe care ni l-am dorit, acum avem 6 anisori, este special, este al nostru, il iubim din tot sufletul, noi parintii si fratiorul sau, si facem tot ce este supraomenesc in a-l face sa fie pe cat posibil independent, inteles de oameni, integrat in societate… si acceptat asa cum este de catre noi toti…

Ne dorim tot ce este mai bun pentru el, traim bucuria fiecarui lucru invatat de el, chiar daca dureaza ore intregi de terapie pentru a descoperi caldura soarelui, culoarea lui, visam cu pasi marunti pentru viitor…dar cu multa incredere si speranta in tot ceea ce ne inconjoara si in bunul Dumnezeu si multumita celor care ne-au acordat sprijinul nu numai financiar ci si uneori atat de necesar noua-moralul.”

 

Daca vrei, poti si nu te lasa “rece”, impartaseste acesta poveste cu ceilalti si poate se vor gasi cativa oameni ce il pot sprijini pe Theo si pe parintii lui. Oirce ajutor mangaie sufeltul, chiar si o vorba buna. 

Daca vrei sa iei legatura cu Andreea (coordonatoarea centrului APCA, Arges),  contacteaz-o la telefon: 0742.020.158.

Ofera formularul 230, asociatiei APCA, si fii sigur ca ai facut o fapta buna.

Adresa: Str. Florariei, nr. 3, Pitesti, Arges, Romania

Iulian Costea

11 Apr

Afla cele doua forme de influentare Vs. imi doresc sa fiu manipulat

De mult, scriam despre niste actori minunati folositi intr-un film prost dar probabil bine platiti. Incercam sa demontez acel mit despre pozitivismul cinic dus intr-o extrema derizorie. Cativa oameni “au sarit” la gatul meu. M-au scuturat insa eu am ramas la aceeasi idee; “Fiecare om, are pretul lui.

Cred in ideea de pozitivism si util sa credem cu totii. Pozitivismul salveaza un suflet greu incercat. Pozitivismul genereaza zambet si dragoste. Daca cel/cea greu incercat(a) are in juru-i oameni pozitivi atunci puterea persuasiunii functioneaza. Usor usor, se antreneaza si se angreneaza in arta pozitivismului si va decide singur(a) ce e mai bine pentru el/ea.

images

Vreau sa fiu manipulat – declara un (fost)cititor

Avem cu toti acest drept. Ne asumam sau nu atunci cand citim psihologie, mai ales cand aplicam terapia cognitiv-comportamentala. Daca functioneaza, de ce nu?!?

Articolul de azi isi propune sa nu lase nimic nelamurit.

Exista doua forme prin care un om poate fi influentat. Influenta poate insemna ca o mica parte din credintele noastre pot fi modificate usor sau chiar radical inlocuite cu noile…

Lamurirea vine tocmai din descrierea acestor doua forme de influenta.

1. Manipularea care conform dex = “tip de influență socială care urmărește schimbarea percepției sau comportamentului celorlalți cu ajutorul unor tactici ascunse, amăgitoare sau chiar abuzive. Pentru că manipulatorul își urmărește doar propriile interese, deseori în detrimentul altora, aceste metode pot fi considerate exploatatoare, imorale și înșelătoare.”

A. Manipulatorul își ascunde intențiile și comportamentele agresive.

B. Manipulatorul cunoaște vulnerabilitățile psihologice ale victimei și determină ce fel de tactici ar putea fi efective.

C. Manipulatorul este de o cruzime suficientă pentru a nu da înapoi de la vătămarea victimei dacă este necesar.

Pe scurt, manipularea este NEGATIVA.

2. Persuasiunea = “este o formă de influențare. Este modalitatea de argumentare prin intermediul căreia o persoană încearcă să convingă o altă persoană sau un grup de persoane să creadă sau să facă un anumit lucru. Persuasiunea este un proces de ghidare al oamenilor pentru a adopta idei, atitudini sau acțiuni. Persuasiunea se bazează pe discuții și “atractivitatea prezentării” în locul folosirii mijloacelor de forță.

 

influenta-300x225

Principiile persuasiunii:

Simpatie – oamenii tind să spună ,,da celor pe care îi cunosc și îi simpatizează

Reciprocitate – oamenii dau înapoi celor care se poartă frumos cu ei

Dovadă socială – oamenii au tendința de a urma exemplul celor mulți

Angajament/consecvența – oamenii se “aliniază” în a respecta propriile lor promisiuni

Autoritate – oamenii se “înclină” în fața părerii experților

Raritate – oamenii doresc foarte puternic ceea ce pot avea cu greu.”

Si eu imi doresc sa fiu influentat. De ce, te intrebi?!? E simplu, atunci cand nu mai am idei si totul mi se pare “negru”, apelez la oameni si forme pozitive si cu o putere de influenta pozitiva maxima. Am o problema si nu o pot rezolva de unul singur = cer ajutor, suport, ma informez mai mult, insa ma straduiesc cat pot de tare sa nu cad in forma numarul 1 de influenta.

Acum ca stim singurele forme de influentare, ramane doar sa alegem si sa intelegem ce ne dorim.

te astept la “UNU la UNU pentru vanzari sanatoase.” Ce metoda crezi ca folosesc aici?

Iulian Costea

1014271_533863226651581_117590020_n