• iulian@investestecorect.ro

A fost odata un copil “bolnav” si speriat. A fost!

A fost odata un copil “bolnav” si speriat. A fost!

Sa scriu acest material, sa nu-l scriu? Totusi, sunt cu degetele de la ambele maini pe tastatura.

Mesajele pe care le primesc zilnic ma fac sa apas tastele puternic si merg mai departe. In ultima vreme am primit mesaje de la oamenii ce pur si simplu nu-si mai gasesc drumul. Sau cel putin asta cred ei. Nu vreau sa se inteleaga gresit, mai ales ca niciodata nu o sa fac public vreun mesaj primit in privat. Nu vorbesc despre nimeni anume si nu vreau sa se simta cineva.

Tot ce imi doresc e sa clarific ca ceea ce se intampla in viata noastra se intampla cu sens si nimic nu este intamplator.

“Nu mai am job, sunt atat de cazut(a), nu-mi mai gasesc linistea, n-am facut nimic pana la varsta asta, n-am pasiuni”…etc, cam acestea sunt mesajele de care vorbesc aici.

Daca as putea, pe toti i-as ajuta intr-un fel sau altul.

Si hai sa clarific:

In urma cu 6 ani eram in prima faza in care confuzia pusese stapanire pe mine. Pur si simplu nu-mi mai gaseam locul, eram agitat si stresat incat emanam energie negativa. Eram dezechilibrat iar cei din jurul meu nu prea reuseau sa se concentreze sa ma asculte, daramite sa ma ajute. Incet incet, negasind solutii la problema, problema ce nu vroiam s-o accept, starile s-au agravat si am devenit si mai agitat si deloc multumit cu ceea ce eram. In urma cu 2-3 ani (pana sa am starile de mai sus) imi gasisem locul, rostul, stiam ce o sa fac peste 10 ani, insa a venit acest moment in care confuzia si starea de neliniste pusesera stapanire pe mine. Nu puteam sa accept ca acum 2 ani eram motivat si energic, gata sa duc la indepliniere orice plan, iar acum ( in urma ca 6 ani) nu pot sa inteleg ce se intampla cu mine.

Am decis sa merg la un control de rutina la o clinica din Pitesti.

Medicul ce m-a consultat pe glandele endocrine, mi-a pus un diagnositc ce avea sa-mi ingroape toate visurile pana in acel moment. Diagnosticul era “CANCER tiroidian”. Putini au stiut pana acum de “problema”, insa am decis sa scriu aici ce s-a intamplat cu mine si mai ales ce am facut dupa…

In 10 minute, ambulanta era deja pregatita si eram gata sa ma urc si sa plecam spre C.I Parhon.

Am zis ca nu are sens sa plec atat de repede, sa mergem acasa si sa mai “rumegam” la problema. Am stat prea mult fara sa actionez si acum sa iau decizia pe loc?

Nu, am stat ne-am gandit (eu si sotia), am consultat-o si pe mama si a doua zi in masina unui prieten la 6.30 dimineata erau toti cu ochii cat cepele. Eu nu, am ramas rational si nu am schitat nimic. N-am scos niciun sunet!

Am zis in gand de 100 de ori “Ei si ce?”, in timp ce ma gandeam ca ai mei vor ramane fara mine. Apoi ma gandeam ca or sa se descurce si tot asa gandurile mele erau indreptate numai in directia “plecarii mele”.

Ajuns la spital, brusc am avut o revelatie (nu stiu de unde a venit) si mi-am spus ca eu vreau sa traiesc, sa o strang in brate pe iubita mea, sa-mi cresc copilul in stilul meu, sa ma duc la sfarsit de saptamana la parinti, sa facem gratare, sa ascultam muzica, sa cantam, sa facem de toate si mult mai mult decat fac oamenii azi. Voiam sa fac oamenii sa vanda ma bine, sanatos si mai mult, asta era scopul meu si am pregatit si un moto ca sa-mi intaresc existenta: “Pregatit sa-ti antrenez echipa!”

Din acel moment nicio clipa nu m-am mai gandit la tratamente, medicamente, medici, aparate sofisticate sau moarte.

Prima zi de investigatii a fost cea ma grea. Aproape nimeni nu-mi dadea sanse. Medicul de la punctii mi-a spus ca sunt tare, insa e grav, medicul de la scintigrama dadea enegic din cap in stanga si-n dreapta de cate ori “pipaia” analiza.

Eu am zambit tot timpul, eram alimentat de gandurile mele si de dorinta mea de a avea grija de oamenii pe care-i iubesc.

A fost prima data in viata mea cand am inteles ca pentru a avea grija de cineva, mai intai trebuie sa ai grija de tine.

Iubita mea a ramas cu mine mai tot timpul in spital, am dormit amandoi in acelasi pat de o singura persoana, iar colegul meu de salon de vreo 75 de ani, imi plangea de mila. Si am zis din nou “las’ ca va arat eu voua cine sunt eu”. L-am “scuturat” pe batran, intr-o noapte pe la 3 si i-am spus: “N-ai de ce sa-ti faci griji, voi fi din nou un om intreg!”

Au urmat zile grele, zile de investigatii in camera cu izotopi si odata iesit de acolo, adormeam brusc. Cand ma trezeam (buimac ce-i drept), ma bucuram de tot ceea ce vedeam in jur si ieseam afara la aer. Pana in curtea spitalului, faceam cam jumatate de ora. Faceam atat de mult, nu pentru ca era departe ci pentru ca ma miscam greu, organismul meu fiind mult prea solicitat de investigatiile complexe.

Ma comportam ca un om normal, radeam neincetat si nu aveam niciun scenariu in cap. Ba da, aveam si imi reptam “Merg acasa, o sa urmez un tratament, n-o sa ma gandesc la nimic rau, ma reintorc la munca pentru ca imi place si o sa ma plimb mult cu familia mea”.

Ma tineau “drept” oamenii de langa mine. Copilul meu avea 1 an si ceva, sotia mea ma iubea, mama e mama…ma tineau “ancorat”, obiectivele mele si “planul meu”.

Nu ma mai lungesc cu detaliile. Dupa cca 2 saptamani mi s-a eliberat un tratament cu thyrizol si euthirox in ajutorul glandei tiroide. Zambetele si dorintele mele acute m-au adus pe un drum normal foarte repede.

In momentul in care am primit vestea, psihicul meu a receptionat-o negativ si a fost daramat pur si simplu.

Faptul ca mi-am invins teama si si am fost alimentat de dorinta puternica de a fi aici si nu dincolo, m-au facut un om puternic si sanatos in numai 2 ani.

Nu am stiut niciodata daca am avut o tumora sau o fost doar o disfunctie tiroidiana. Nimieni nu stie cu exactitate. Am fost “ferit” sa aflu anumite lucruri in evolutia bolii.

Ideea e ca eu am refuzat sa gandesc negativ, am mers mai departe si nu numai ca am sperat ci mi-am imaginat cum va arata viitorul meu.

Nu ma scald in lux, nu traiesc in saracie insa sunt mai bogat cand vad ca oamenii isi inving temerile, inteleg ce se intampla cu ei si refuza sa cedeze. In acesti oameni ma vad pe mine acum 6 ani.

Nimic nu se poate realiza fara un efort sustinut!

Nimic nu se intampla fara sens si fara o lectie bine primita. Probabil ca eu nu mai vedeam lucrurile frumoase pana sa ajung la clinica.

Sper sa-ti fie de folos faptul ca eu “m-am deschis” si am avut curajul sa vorbesc despre mine.

Si, experientele mele au devenit invataturi pentru viata mea, lectii pe care, cat pot de bine le metaforizez si le dau mai departe.

Si mai cred ceva; cred ca poti si tu sa trasformi o experienta “negativa”, intr-o situatie ce-ti va modifica clar, convingeri si ganduri limitative. De ce spun asta?

Pentru ca:

sustinut puternic de Dumnezeu, motivatie, oameni din jurul tau, putere, sentimente, poti ajunge sa faci din nou ceea ce-ti place!

 

 

Cu drag

Iulian Costea

10406876_685228691515033_2661393504799662498_n-1.jpg

Leave a Reply

Cauta cele mai bune rezultate…

Citeste prima mea carte…

    AI GARANTIA 200%!

Asculta primul meu CD motivational…

    AI GARANTIA 200%!