• iulian@investestecorect.ro

Am uitat de noi, am uitat de cei din jur

Am uitat de noi, am uitat de cei din jur

O sa-ti spun in finalul materialului, o poveste emotionanta si in acelasi timp cu un grad crescut de constientizare pentru multi dintre noi.

In goana dupa tot felul de bunuri si elemente palpabile si nepalpabile, alergam ca orbii. Alergam in intuneric cu masca amaraciunii adanc trasa pe ochi, incat atunci cand credem ca am ajuns la destinatie, de fapt ne lovim de un perete dur.

Cucui dupa cucui!

Tratam o durere care mai atent privita nu exista. Asa am invatat noi sa luptam ca sa obtinem ceva.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ni s-a implementat adanc ideea de valoare, fara sa stim de fapt ce reprezinta aceasta.

Ne uitam la televizor avizi de evenimente cu scanal intens sperand ca vedem la semenii nostri mai multe probleme decat la noi. Zi de zi ne amaram cu ganduri si scenarii inutile. Servim portii mari de suferinta provenite din reclamele agresive ce ne îmbie sa cumparam ceva ce stim nu putem obtine cu banii din buzunare. Facem credite si ne indatoram ca niste nemuritoi, fara sa stim ce ne rezerva iţele vietii in 6 luni. Mancam in graba, de parca cineva ne pandeste dupa colt sa ne fure bucatura de la gura.

Ne doare stomacul de invidie cand vedem ca vecinul si-a cumparat o masina noua, insa uitam sa-l felicitam pentru achizitie. Ne purtam fals cu prietenii si familia iar atunci cand ni se atrage atentia, spunem foarte eliberati de povara “Nu mai am timp…”. Rupem randurile cand ni se cer 300 ml de sange pentru a salva o viata si exclamam la fel de eliberati “Asa a vrut Dumnezeu…”. Muncim pana cadem lati, nestiind ca banii nu pot acoperi temerile interioare si ne dam seama tarziu de acest aspect. Cadem la orizontala epuizati de inca o zi plina de munca si-i ignoram pe cel de langa noi. Ne vizitam parintii si rudele tot mai rar sub falsul pretext de lipsa de timp. Furam ideile bune ale partenerului de dialog si-l descurajam ori de cate ori avem ocazia cu sfaturile noastre pline de intelepciune. Stim intotdeuna cum altii trebuie sa-si traiasca viata. Dam sfaturi familiilor cu privinta la educatia copiilor si la faptul ca acestia gresesc, insa noi nu avem copii. Ne iubim semenii atat de tare incat le aratam numai defectele.

Barfim tot ce misca. Luam la puricat ministrii si parlamentarii in functii si le blestemam familiile. Ne ignoram copiii cu buna stiinta, chiar daca stim ca ei sunt viitorul nostru. Uitam cine am fost, uitam cine suntem. Ne amagim cu 100 de grame de vodka cu suc de mere, sperand ca uitam si de maine o luam de la zero cu insensibilitatea noastra. Tipam unii la altii de parca intre noi ar fi o distanta de 100 de metri, cand de fapt ne despart doar 20 de centimetri.

Iubirea, compasiunea, intelegerea, comunicarea, ajutorul, suportul, unde sunt?

NU, lumea nu e asa, asa am construit-o noi. Altadata era altfel.

Am senzatia ca de mult iubeam oamenii si ne foloseam de obiecte iar acum e invers.

 

 

POVESTEA PE CARE AM PROMIS-O, SUNA CAM ASA:

“Era o dimineata aglomerata la cabinet cand, in jurul orei 08:30, intra un domn batran cu un deget bandajat. Imi spune imediat ca este foarte grabit caci are o intalnire fixata pentru ora 09:00. L-am invitat sa se aseze stiind ca avea sa mai treaca cel putin o jumatate de ora pana sa apara medicul. Il observ cu cata nerabdare isi priveste ceasul la fiecare minut care trece.

Intre timp ma gandesc ca n-ar fi rau sa-i desfac bandajul si sa vad despre ce este vorba. Rana nu pare a fi asa de grava… in asteptarea medicului, ma decid sa-i dezinfectez rana si ma lansez intr-o mica conversatie. Il intreb cat de urgenta este intalnirea pe care o are si daca nu prefera sa astepte sosirea medicului pentru tratarea ranii. Imi raspunde ca trebuie sa mearga neaparat la casa de batrani, asa cum face de ani buni, ca sa ia micul dejun cu sotia.
Politicoasa, il intreb de sanatatea sotiei. Senin, batranul domn imi povesteste ca sotia, bolnava de Alzheimer, sta la casa de batrani de mai bine de 7 ani. Gandindu-ma ca intr-un moment de luciditate sotia putea fi agitata de intarzierea lui, ma grabesc sa-i tratez rana dar batranul imi explica ca ea nu-si mai aduce aminte de 5 ani cine este el… Si-atunci il intreb mirata: “Si dvs. va duceti zilnic ca sa luati micul dejun impreuna?“. Cu un suras dulce si o mangaiere pe mana, imi raspunde: “E-adevarat ca ea nu mai stie cine sunt eu, dar eu stiu bine cine este ea“. 
Am ramas fara cuvinte si un fior m-a strabatut in timp ce ma uitam la batranul care se indeparta cu pasi grabiti. Mi-am inghitit lacrimile spunandu-mi in sinea mea: “Asta este dragostea, asta este ceea ce imi doresc de la viata!… Caci, in fond, asa este dragostea adevarata !… nu neaparat fizica si nici romantica in mod ideal. Sa iubesti inseamna sa accepti ceea ce a fost, ceea ce este, ceea ce va fi si ceea ce inca nu s-a intamplat. Persoanele fericite si implinite nu sunt neaparat cele care au tot ce-i mai bun din fiecare lucru, ci acelea care stiu sa faca ce-i mai bun din tot ceea ce au”.
Chiar nu putem fi mai buni?
Imparte cu prietenii tai materialul, da share!
Iulian Costea

10406876_685228691515033_2661393504799662498_n-1.jpg

 

 

Leave a Reply

Cauta cele mai bune rezultate…

Citeste prima mea carte…

    AI GARANTIA 200%!

Asculta primul meu CD motivational…

    AI GARANTIA 200%!