02 Mar

BRADET Vs. marii producatori de lactate?

v181260

Recunosc, mi-a luat ceva timp sa caut pe google cei mai mari producatori de lactate din Romania. Cei mai mari cu exceptia ultimilor doi.

Iata ce am gasit…

Danone Romania – actionari francezi

Albalact (Zuzu) – cu actionari francezi (in curs de vanzare)

Freisland Campina – actionari olandezi

Fabrica de lapte Brasov – actionari greci

Hochland Romania – actionari germani

Dorna lactate SA – actionari francezi

Covalact – fond de investitii

Lactag – actionari romani – aproape de faliment

Pot sa continui lista, insa as vrea sa ma opresc putin, doar putin la ”Lactate Bradet” si sa zic asa:

avon

Lactate Bradet – actionari romani, apoi sa-mi pun o intrebare ”paranoica” care suna cam asa:

”Cat putea/poate rezista fabricuta asta autohtona? Cat?”

In acelasi timp imi dau seama ca romanul se desteapta si fara sa stie neaparat situatia de mai sus, nu renunta sa consume produse 100% romanesti si nu se mai lasa dus de nas.

Hai sa-i incurajam pe romanii nostri, sa nu dam cu pietre in ei, ci din contra, sa-i sustinem cumparand in continuare produsele Lactate Bradet!

 

top-lactate

sursa informatii: http://www.zf.ro/

Iulian C.

 

24 Feb

S-au lansat noile telefoane Samsung S7 si S7 Edge

galaxy-s7_camera_kv_m
Poate stiati, poate nu, s-au lansat noile telefoane Samsung S7 si S7 Edge.

Pretul pentru S7, este de 3.299,00 Lei, iar pentru S7 Edge este de 3.699,00 Lei, TVA inclus.

Iata ce spune compania Samsung despre cele doua modele:

”Am realizat progrese importante, depăşind toate obstacolele. Am ţinut cont de dorinţele voastre.

galaxy-s7_overview_kv_m (1)

Îmbinând forma cu funcționalitatea, am introdus caracteristici pe care nu le-aţi mai văzut niciodată pe smartphone-uri, dar care vă vor deveni indispensabile. Galaxy S7 şi S7 edge.

Am petrecut mult timp pentru a perfecţiona curbele pentru Galaxy S7 şi S7 edge. Utilizând un proces brevetat, denumit termoformare 3D, am topit sticlă 3D pentru a o curba cu precizie, astfel încât să se îmbine cu liniile din aliaj metalic, creând un corp unitar, continuu şi foarte puternic.”

Rezistent la
apă şi praf

Cu Galaxy S7 şi S7 edge nu trebuie să vă mai faceţi griji atunci când aşezaţi telefonul pe suprafeţe umede.

Puteţi să-l utilizaţi chiar şi după ce l-aţi scăpat în apă. Puteţi să jucaţi jocuri lângă piscină, să postaţi selfie-uri de la plajă şi să chemaţi un taxi în ploaie.

Această protecţie a obţinut evaluarea IP (Ingress Protection) 68.*Poate fi scufundat la 1.5 metri sub apă timp de până la 30 de minute.


galaxy-s7_camera_motion_panorama_phone

 

Noua unitate CPU personalizată, unitatea GPU şi memoria 4GB RAM formează o combinaţie puternică. De la lansarea aplicaţiilor, până la jucatul jocurilor şi redarea videoclipurilor, totul are loc mai rapid şi mai cursiv. Telefonul va continua să funcţioneze excelent.

 

Extensie semnificativă a memoriei

Prin compatibilitatea cu microSD, aveţi opţiunea să extindeţi capacitatea de stocare. Nu va mai trebui să ştergeţi fişiere, fotografii sau videcolipuri pentru o lungă perioadă de timp.

 

Baterie care ţine mai mult

Atât Galaxy S7, cât şi S7 edge au capacitatea bateriei mai mare, care vă permit să vizionaţi emisiunile TV preferate şi să ascultaţi muzică timp de ore în şir. Unitatea CPU personalizată şi unitatea GPU foarte avansată asigură utilizarea bateriei la potenţial maxim.

 

Mai multe detalii si precomenzi, aici.

18 Nov

POVESTEA Anei Dragoi

Continui seria de “povesti” ale copiilor diagnosticati cu autism.

Astazi, povestea Anei Dragoi

Fiecare “poveste” ascunde o doza de dramatism si in acelasi timp o mare doza de speranta. Toti parintii cu copii sanatosi spera, ca micutii lor vor fi candva oameni de succes si le incurajeaza visurile investind in dezvoltarea lor.

Acesti parinti ce sufera astazi, nu spera decat la mica portie de fercire pentru copiii lor si la o viata normala si independenta. Speranta lor creste cu fiecare cuvant nou invatat si rostit de micut. De cateva ori am asistat la scurte secvente de terapie si vedeam bucuria de pe fata “instructorului” atunci cand “scotea” cate ceva in plus de la un copil.

Iata ce spune Florina, mama Anei, o femeie plina de speranta:

“Numele meu este  Florina Dragoi si am o fetita pe care o cheama  Ana. Locuim la tara, in comuna Golteanu , Jud. Arges  si as putea incepe in felul urmator,  povestea  familiei mele :

A fost odata o familie fericita care avea tot ce isi dorea…o casa, un copil frumos, din punct de vedere financiar eram binisor si ne iubeam  foarte  mult.  Da, “a fost”  pentru ca totul s-a schimbat intr-o secunda prin cuvantul  ‘’AUTISM’’, cuvantul  care ne-a intors lumea pe dos, noua si copilului nostru.

Ana s-a nascut intr-o zi de toamna.

Sanatoasa, frumoasa  si  vioaie, un copil dorit, special… mai special decat ne-am fi imaginat veodata!

Totul a decurs normal, la 9 luni spunea ‘’ta-ta-ta’’, a mers putin mai greu la 1 an si 3 luni, dar nu era ceva care sa ne alarmeze. Apoi, incet , lucrurile s-au schimbat, Ana era tot mai absenta , parea  ca nu ne auzea, capatase  obiceiuri  caudate, statea intinsa pe covor ore intregi, uitandu-se la o jucarie  sau  jucandu-se cu sticle  si pungi  de plastic. Incet se pierdea  ‘’UNDEVA’’  si orice am fi facut nu reuseam sa o ‘’RECUPERAM’’.

La 1 an si 10 luni am mers la pediatru, acesta s-a uitat la noi si ne-a spus din senin diagnosticul: ’’AUTISM’’. Viata noastra a paralizat atunci, tot ce a urmat a venint din inertie,  doctori peste doctori, insa nici unul care sa confirme diagnosticul pediatrului. Toti spuneau  acelasi lucru, de la stat sau de la privat, din provincie sau din Bucuresti:  ‘’INTARZIERE SEVERA  MINTALA  SI  DE LIMBAJ’’.

De atunci, am pierdut 1 an si 3 luni, pana  in momentul in care am ajuns la Targul  Mures, la medicul Rucas Elisabeta care ne-a dat un diagnostic  oficial:

-autism infantil

-microcefalie congenital (in urma rezultatului RMN)

-intarziere severa  mintala  si de limbaj

-suspiciune in sindromul “TORCH”

A fost prima care ne-a vorbit de terapia “ABA” si care ne-a sfatuit sa incepem urgent recuperarea Anei. Asa am descoperit asociatia APCA Arges, printr-un ‘’fluturas’’ din cabinetul unuia din  multitudinea de doctori la care apelasem.

Am apelat numarul de telefon de pe ‘’fluturas’’ iar in timpul convorbirii mele cu doamna Badea presedinta acestei asociatii, am programat-o pe ANA la o evaluare, si in urma aceste evaluari  am inceput  terapia in februarie 2012.

Progresele au fost vizibile chiar de la inceputul terapiei, si au continuat si  in acesti 2 ani. Astazi,  Ana, este un copil foarte iubitor, cu recuperari bune pe cognitive (stie alfabetul, culorile, cifrele pana la 10, etc)si cu multa munca acum,  la 5 anisori spune 15 cuvinte.

unnamed

 

Ea este Ana

La  APCA Arges,  am descoperit ca printre oameni exista si  ‘’ingeri’’ care ne-au ajutat in cele mai grele  momente. Financiar,  terapia ne-a secatuit, in acest moment fara ajutorul echipei APCA ,nu mai putem sustine decat 2 zile de terapie, saptamanal.

Lunar ar trebui sa achitam in jur de 1800 lei, pentru  2 ore de terapie zilnic, avand si rate lunar la banca de 1000 lei, si venituri de 2000 lei , nu mai puteam face fata  costurilor.

Echipa ‘’ingerilor’’ ne ajuta la acoperirea costurilor  lunare ale terapiei Anei, din luna noiembrie 2013 facand  mari eforturi  pe care nu le vom putea  rasplati, probabil, niciodata!

As face orice pentru fetita  mea si insa pot face atat de putin…Sunt neputincioasa!!!

Aceasta  neputinta ma macina  putin cate putin …zi de zi!

Mi-as dori sa pot continua terapia fetitei mele , atat timp cat este nevoie .

Dar lucrurile  si viata nu sunt asa cum ne-am dorit intotdeauna! Si totusi sper, asta e tot ce mi-a mai ramas, SPERANTA !

Speranta  ca  ANA sa fie un copil fericit, independent, cat mai aproape de ceea ce noi consideram ‘’normal”.”

 

Daca vrei, poti si nu te lasa “rece”, impartaseste acesta poveste cu ceilalti si poate se vor gasi cativa oameni ce o pot sprijini pe Ana si pe parintii ei. Oirce ajutor mangaie sufeltul, chiar si o vorba buna.

Daca vrei sa iei legatura cu parintii Anei, sa-i ajuti cu o vorba buna sau financiar, contacteaz-o pe Andreea Badea, presedinta APCA la telefon: 0742.020.158.

 

Adresa: Str. Florariei, nr. 3, Pitesti, Arges, Romania

PS: Poti citi si despre “CENTRUL APCA”, aici.

 

Iulian Costea

1014271_533863226651581_117590020_n

 

 

 

 

15 Oct

“Chilipirul” e intodeauna mai “scump”

O poveste absolut geniala despre ce inseamna sa vrei sa profiti de o sansa fara sa muncesti aproape deloc, vei gasi in finalul acestui material.

E chiar comica si sigur nu te vei astepta la acest final!

Ti s-a intampla sa dea norocul peste tine, vreodata?

Daca nu, vei vedea, va veni si la tine, si de multe ori imbracat in haine amagitoare. Si se spune ca norocul vine numai o singura data. Nu stii sa profiti, a si disparut!

Ai observat ca banii “castigati” usor, parca se duc mai repede, nici nu stii cum ii cheltui. Scoti o bancnota din buzunar, dupa care pe a doua si asa mai departe. Si asta se intampla atunci cand nu pretuiesti banul si spui mereu “lasa ca or sa vina si altii.”

O masina cumparata, chilipir, in mod frecvent se defecteza mai repede. Ironia e ca poate chiar tii la acea masina.

Iata povestea:

“Tineri, casatoriti de 15 ani, amandoi lucreaza, dar cu greu fac fata cheltuielilor zilnice.

Fostii lui colegi din timpul serviciului militar au devenit oameni bogati, au firme pe numele lor, si-au cumparat automobile 4×4 si fac excursii in strainatate, iar el nu are nici macar un Fiat de 1000 cmc.

Intr-una din zile, tanarul da peste un anunt in ziar: “De vanzare Mercedes 4×4 – nou. Pretul: $250”.
Presupune ca e o greseala de tipar, totusi telefoneaza si ii raspunde o voce de femeie.

– Anuntul cu Mercedesul e real?

– Desigur. Si primul care va veni cu 250 de dolari, va cumpara masina.

– Sunt in drum spre tine!…

Scoate in graba 250 de dolari din sertar si “zboara” la adresa indicata.
O doamna in varsta deschide usa.

826_IMG_3381                                                   foto: army-uk.info

– Am impresia ca-i pur si simplu o gluma… Mercedes pentru 250 de dolari?

– Hai sa vezi.

Si-l conduce la garajul casei unde se afla un Mercedes 4×4 – complet nou. Tanarul ii spune:

– Eu nu-s bogat, dar sunt om drept si cinstit. Asa incat ori ca imi vei spune ca nu te pricepi la automobile, ori ca e vorba de o gluma; masina asta valoreaza 70000 de dolari, poate chiar mai mult. De ce o vinzi numai pentru 250 de dolari?

– Pentru ca esti om drept, iti voi explica despre ce e vorba: Eu am fost casatorita 60 de ani. In urma cu o luna si jumatate, sotul meu a murit. Saptamana asta am deschis testamentul si acolo era scris ca locuinta ramane in posesia mea. Banii, toti banii, raman in posesia mea.

Dar in paragraful al treilea al testamentului era scris ca el are o iubita. Si el hotaraste sa se vanda Mercedesul 4×4 si sa se trimita iubitei lui suma primita. Iar eu vreau sa ma razbun pe ea. Pur si simplu sa ma razbun. In testament scrie: “sa se vanda masina si sa i se trimita suma primita…” si nu scrie “sa i se dea masina…”, iar razbunarea mea este ca ea sa

primeasca pentru masina asta numai 250 de dolari si nimic mai mult…”

Tanarul scoate din buzunar 250 de dolari, plateste doamnei, ia masina si se duce cu ea direct la service, pentru a o verifica.
Dupa verificare i se spune ca automobilul este complet nou, aproape nu s-a circulat cu el…

Multumit se intoarce acasa, urca scarile in graba si vede postarul iesind din locuinta lui.

Tanarul il intreaba: “Ce veste ne-ai adus?”

La care postarul ii raspunde:

“I-am adus sotiei tale recomandat- expres 250 de dolari”.”

Iulian

01 Sep

11 motive pentru care e mai bine sa fii Lup decat Capra

1. Pentru ca e mai bine sa fi mancat decat sa fii mancat.

2. Pentru ca tara asta e plina de “jertfe”, plangacioase si umile in pozitia caprei. Avem nevoie si de “lupi”, care sa “sfasie”, carnea tare de pe cefele late ale nationalistilor convinsi ca din pozitia “capra”, pot face o pozitie relaxanta si plina de confort.

3. Pentru ca, caprele false, deghizatie in lupi onorabili, urla, NU la luna, ci in stanga si-n dreapta despre “coltii tai de lup”, ce tanjesc la mai mult.

4. Pentru ca, capra decide mereu ce e bine pentru turma, nestiind unde-o conduce.

5. Pentru ca lupul nu se “caca-n” lapte!

6. Pentru ca lupul nu sta la “muls”.

7. Pentru ca lupul, chiar daca pica, “tap ispasitor”, nu-i pasa.

8. Pentru ca bucuria de-a zburda pana la Paste, nu se compara cu truda de-a fi tot timpul intr-o “goana.”

9. Pentru ca, “Capra crapa piatra-n patru”, doar in proverb.

10. Pentru ca, capra vecinului, e de dorit sa moara!

si, “cireasa de pe tortul caprei”:

11. Pentru ca e mai bine sa stai un an lup, decat 80 de ani “capra”.

wolf-alamy

Iulian (Leu, ca zodie) Costea

1014271_533863226651581_117590020_n

23 Aug

POVESTEA lui Alex Duinea

Cand am avut prima discutie cu Andreea Badea, voiam sa aud/sa citesc, cat mai mult din povestile de viata ale copiilor diagnosticati cu autism. De parinti, ce sa mai zic…am cunoscut cativa si pot spune atat: Sunt epuizati, plini de speranta, apoi epuizati si plini de speranta din nou…

Acum, dupa ce am publicat cateva, le-am citit si mi-am dat seama ca fiecare putem fi in situatia lor, din nou vad cat de mici si vulnerabili suntem. Ceea ce alegem sa ni se intample in viata este mult diferit fata de ceea ce viata, deja ne-a oferit. Da, stiu suntem putin cei ce empatizam si mai putin cei care intervenim sub o forma sa alta.

Astazi, “Povestea lui Alex Duinea”, un copil ce s-a speriat atat de tare dupa anumite interventii medicale, incat intr-o dimineata a refuzat sa mai coboare din pat, sa mai paseasca. Citeste-o si implica-te atat cat poti tu.

Sunt Duinea Florina Corina, mama lui Alex, 

In anul 2001 am dat nastere unui baietel minunat, avand o sarcina normala si asteptand cu nerabdare venirea pe lume a primului nostru copil. Primii 2 ani, au decurs normal, fiind un copil vioi. Andrei, incepuse sa rosteasca primele lui cuvinte: “mama, tata, apa, cade”… nu erau foarte multe cuvinte, dar eram foarte fericiti ca le spunea.

Singura problema pe parcursul acestor 2 ani, erau racelile foarte dese, si tot timpul ajungeam in spital pentru ca facea laringita.

La varsta de 1an si 8 luni a racit foarte rau si am ajuns la spital, la urgente.

Avea o laringita atat de puternica incat nu mai putea respira.

“In urma acestei interventii copilul s-a speriat foarte rau.”

La varsta de 1 an si 8 luni a racit foarte rau si am ajuns de urgenta la spital, cu o laringita foarte puternica. Medicii au incercat sa faca tot ce se putea face dar baiatul s-a speriat foarte tare in urma acestei interventii.

A doua zi dimineata cand s-a trezit, a refuzat sa coboare din pat, sa mearga in picioare. N-am reactionat si am presupus ca este slabit….Dar zilele au inceput sa treaca si baiatul statea doar in pat fara sa mai mearga sau sa mai vorbeasca, singurul lucru pe care il facea era sa planga  atunci cand asistenta sau doctora sosea. Era ca un copil singur.

Ziele treceau …situatia nu se schimba cu nimic, noi eram neputinciosi si speriati.

Pe parcurs a inceput sa mearga, insa limbajul a lipsit cu desavarsire pana la varsta de 5 ani, iar atunci cand cineva venea in vizita pe la noi, el plangea continuu.

La varsta de 2 ani am fost cu Alex, la primul lui control si a fost diagnosticat cu “INTARZIERE IN DEZVOLTAREA LIMBAJULUI PSIHICA CU ELEMENTE AUTISTE.”

“Cand am auzit diagnosticul am simtit cum pamantul imi aluneca sub picioare.”

Au urmat luni si ani de cosmar, controale peste controale, analize, tomograf, confuzie, speranta…

Am cautat raspunsuri si solutii insa raspunsul era unul singur; “LOGOPEDIE”….Nimeni nu a fost capabil sa imi spuna nimic mai mult.

Anii au trecut si Alex a ajuns la varsta de 8 ani

unnamed (1)

El, este Alex!

Ajungand la APCA ARGES,  am depistat ca el are nevoie de ceva mult mai complex nu doar de LOGOPEDIE ci si de o terapie mult mai complexa (ABA). Am inceput imediat sa facem terapie ABA, iar multumirea mea a fost  imensa atunci cand am vazut multitudinea de rezultate intr-un timp atat de scurt. Atunci am realizat anii pierduti, si sperantele desarte ale asteptarii in zadar.

Cu toate ca posibilitatile noastre materiale sunt reduse, stiu ca baiatul meu are potential si sanse mari de invatare…dar nu ii pot oferi un program complex de care el are nevoie. Si acum suntem si mai confuzi. Sa stim ca avem un copil ce are potential de recuperare insa sa nu avem sa ii dam aceasta sansa, practic ne irosim zi de zi.

Suntem tristi insa incercam sa nu-i aratam asta lui Alex. Pentru el, trebuie sa fim tari.

Sunt foarte multumita ca am ajuns la APCA ARGES, o speranta in viata nostra si o schimbare radical in bine pentru Alex. O sa fac tot posibilul pentru a reusi sa ii mentin putinele ore de terapie pe care el le are chiar daca stiu ca el are nevoie de mai mullt.”

Daca vrei, poti si nu te lasa “rece”, impartaseste acesta poveste cu ceilalti si poate se vor gasi cativa oameni ce il pot sprijini pe Alex si pe parintii lui. Oirce ajutor mangaie sufeltul, chiar si o vorba buna. 

Daca vrei sa iei legatura cu parintii lui Alex, sa-i ajuti cu o vorba buna sau financiar, contacteaz-o pe Andreea Badea, presedinta APCA la telefon: 0742.020.158.

Adresa: Str. Florariei, nr. 3, Pitesti, Arges, Romania

PS: Poti citi si despre “CENTRUL APCA”, aici.

Iulian

 

02 May

Cele doua (2) competente fara de care nu vei reusi in secolul 21

Cum sa mai fiu si ce sa mai fac pentru a reusi in viata profesionala si cea personala?, incep sa se intrebe cat mai multi oameni. Printre acestia sunt si eu. Cand punem aceasta intrebare?

 

Inatai de toate stim cu totii ca trebuie sa definim ce anume vrem de la viata, altfel bajbaim si speram la mai bine. Din pacate; speranta – (minus) “a face si cativa pasi”, = nicio strategie. Atunci cand vrem si mai ales daca trebuie, decizia de schimbare o da INSATISFACTIA din perioada respectiva. Pornind de a aici, e nevoie sa PROIECTEZI UN ALT PLAN si neaparat sa INCEPI SA ACTIONEZI IN PASI MICI. Revenind la intrebarea de mai sus consider ca e foarte sacaitor mesajul: “SCHIMBA-TE AZI”. Nu cred ca-i mesajul corect si as formula altfel: “INCEPE DE AZI SA SCHIMBI CATE CEVA”, pentru ca fiecare stie cel mai bine ce are de schimbat. “SCHIMBA-TE DE AZI”, este un mesaj mult prea generalist si mi se pare ca a devenit mai mult un termen tehnic si un cliseu neincapator.

Acest articol isi propune sa te faca sa intelegi intr-un mod simplu si clar care sunt cele doua competente pe care trebuie sa le antrenezi pentru a face schimbari de obiceiuri in momentul in care simti ca esti INSATISFACUT  si vrei sa “INCEPI CU PASI MICI SA SCHIMBI CATE CEVA.”


1. Fii VIGILENT

A fi vigilent reprezinta prima competenta si tine foarte mult de nivelul tau de constientizare. Lucreaza-l atat personal cat si profesional.

Fii vigilent asupra a ceea ce se intampla in interiorul tau, fii vigilent in exterior. Observa si fii atent la ceea ce se petrece in jurul tau si in interiorul tau. In momentul in care vei fi atent la ceea ce se intampla cu tine, automat devii mai constient asupra nevoilor tale si ale celorlanti.

Devii vigilent, te servesti pe tine si-i servesti pe altii mult mai bine.

Concentreaza-te pe punctele tale forte si supune-te unui test prin intrebari. Intreaba-te de ce unele lucruri functioneaza la tine si altele nu. Ce merge in viata ta, ce nu si de ce nu merge.

Determina cauzele NEMULTUMIRILOR tale si elimina-le rand pe rand, actionand in directia potrivita cu PASI MARUNTI zi de zi.

 


2. Fii FLEXIBIL

Flexibilitatea nu este un termen abstract. Flexibilitatea este o compententa ce trebuie antrenatata zi cu zi, pas cu pas. Fiind felxibil, te vei adapta mult mai usor, vei fi mult mai capabil, vei reactiona mai discret intelegand rolul felxibilitatii.

Vigilenta e strans legata de flexibilitate si invers. Cu cat vei fi mai vigilent cu tine si cu ceilalti, automat vei deveni si mai flexibil.

Ceea ce stii si ceea ce observi te va ajuta sa fii capabil sa te adaptezi in functie de situatia in care te afli.

Atunci cand simti ca pierzi controlul, gandeste doar ca e o simpla abatere de la plan si revino. Flexibilitatea necesita intr-adevar si un anumit grad de incredere.

Fiecare situatie abordeaza-o in primul rand cu dorinta de a intelege ceea ce se petrece cu adevarat, fiind vigilent si gata de a schimba ceva cu o atitudine deschisa, abordabila.

Fii vigilent, fii flexibil si decide tu ce este adecvat sau inadecvat intr-un anumit context.

Mult succes tie si mie! 🙂

Ti-a placut articolul? Daca sa, da-i un share.

Primesti in inbox, imediat dupa abonare, e-book-ul “Povestea Omului de Serviciu” citit de peste 5000 de oameni. Un e-book despre schimbare.

io_sageata

[mc4wp_form]

Iulian Costea

COSTEA-1

 

 

 

 

 

foto articol: www.cbn-it.com & andrewtrabbold.blogspot.com

23 Apr

POVESTEA LUI ANDREI MIHAIL GOLESTEANU – APCA Arges

De curand (2 Aprilie), a fost “Ziua Internationala de Constientizare a Autismului. Nu, nu se sarbatoreste aceasta zi, ci scopul acestei zile e de constientizare asa cum scrie mai sus.

Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului a fost propusă de către reprezentanții statului Qatar, susținută de către toate statele membre și adoptată la 18 decembrie 2007.

O zi plina si de mare importanta si pentru centrul APCA din Pitesti, centru coordonat de Andreea Badea. Impreuna cu multi oameni de bine, Andreea a organizat un eveneniment soldat cu o defilare prin centrul Pitestiului, iar seara s-a incheiat cu un spectacol caritabil.

Dand timpul inapoi, acum ceva vreme scriam despre Denisa (citeste aici), o fata a unor prieteni de familie ce in urma cu vreo doi ani a primit o veste ce a venit ca un cutremur pentru familia si cunoscutii acesteia. Denisa este autista si in fiecare zi, ea, membrii APCA, si familia…”lupta” pentru a incerca s-o faca bine, pentru ca ea sa se bucure de o viata normala si pentru o integrare cat mai buna in societate.

Astazi, o alta poveste ce si pe mine m-a pus din nou sa gandesc si sa inteleg iar, ca Dumnezeu e singurul ce le stie pe toate si ca “norocul” si asteptarea nu sunt strategii.

“Povestea lui Andrei Mihail Golesteanu”, spusa de parinti

“S-a nascut la data de 28.10.2001. si este din Comuna Merisani, Sat Dobrogostea, Jud. Arges.

Andrei, s-a nascut la termen (9 luni) cu o greutate de 2,200 kg, primind la nastere nota 8. Avand o problema la picioare, a trebuit gipsat din prima luna pana in a noua luna, iar de la zece luni pana la 1 an si 7 luni a facut gimnastica recuperatorie pentru ca nu putea merge si nici macar nu putea sta in fund din cauza lipsei de fier. Pe partea de verbalizare, Andrei inca de la 8 luni spunea: mama, tata, papa, apa. Insa  la varsta de 1 an Andrei nu a mai spus nimic, nici macar cuvintele pe care le spunea la 8 luni. In urma acestor consecinte am mers la Spitalul de Pediatrie din Pitesti, sectia neuropsihiatrie la Dr. Punga, astfel primind diagnosticul de intarziere mintala si de limbaj.

unnamed (1)                            El, este Andrei.

La 4 ani, am mers la Bucuresti pentru ca nu se vedea nici o schimbare, desi urmasem tratamentul medicamentos recomandat. Acolo am facut investigatii nenumarate: analize, tomografie, E.E.G. In urma acestor investigatii am primit acelasi diagnostic, doar tratamentul medicamentos a fost putin diferit.

La Pitesti, am inceput sa facem terapie de recuperare si logopedie, mai exact la C.S.C.H Trivale, dar fara nici un rezultat.

La varsta de 6 ani am mers din nou la Bucuresti la  Dr. Selea pentru alte investigatii si RMN. In urma acestor investigatii am primit acelasi diagnostic; intarziere mintala si de limbaj, urmand in continuare tratament  cu trofice cerebrale.

La centrul APCA am ajuns prin intermediul doamnei Andreea Badea (presedinte APCA), care la randul ei are un copil cu autism.

De cand suntem la APCA, progresele lui Andrei sunt mari si vizibile, el nu vorbea deloc, acum spune cateva cuvinte. Am trecut si pe limbajul semnelor (mimico-gestual), scrie dupa dictare si se descurca foarte bine pe calculator si tableta.

Nevoile personale pentru sustinerea terapiei sunt de minim 1800 de lei pe luna, iar noi nu putem acoperii deca 700 lei pe luna. Suntem constienti ca are foarte mare nevoie de cat mai multa terapie.

Sper ca pe viitor sa se integreze in societate si sa se descurce “cat de cat”. ”

Eu, incerc sa concluzionez asa; Parintii spera, terapeutii muncesc mult, acesti copii nu prea stiu ce se petrece cu ei, iar noi ceilaltii, “norocosii” cautam non-stop si constant surse de fericire ce vin din exterior, cand de fapt fericirea este in interiorul nostru.

 

Daca vrei sa iei legatura cu parintii lui Andrei, contacteaz-o pe Andreea Badea, presedinta APCA la telefon: 0742.020.158.

Adresa: Str. Florariei, nr. 3, Pitesti, Arges, Romania
Nr. Registrul Asociatiilor si Fundatiilor: 12/RA/2011 Judecatoria Pitesti
Cont Bancar:RO35RNCB0789120601740001 deschis la BCR, CIF: 28110763

PS: Poti citi si despre “CENTRUL APCA”, aici.

“Povestea Denisei Negrei”, aici.

Iulian Costea

1014271_533863226651581_117590020_n

15 Apr

POVESTEA lui THEO

Desigur ca, cu totii simtim emotiile. Bucurie, frustrare, nervozitate, neputinta.

Eu, citind aceasta poveste, venita de la mama lui Theo, am trecut prin toate starile de mai sus.

Va rog, cu rabdare, sa cititi randurile de mai jos.

“Eram impliniti, eram fericiti si totusi ne lipsea ceva. Aveam un copil minunat, doi copii a sorei mele luati sub tutela in urma disparitiei ambilor parinti. Dar totusi insistentele mele si dorintele de a avea inca un copil cresteau pe zi ce trece. Avand numai baieti, ne-am fi dorit o fetita. Intr-un final, ne doream un copil … indiferent, fetita sau baiat, sanatos sa fie si sa ni-l dea Bunul Dumnezeu. Intr-o zi minunea s-a intamplat. Simteam ca m-am nascut a doua oara. Zilele treceau, burtica crestea, nici nu vroiam sa aflam ce este (fata sau baiat), ne bucuram si traiam momentul din plin. Sarcina a fost usoara, controalele, analizele facute amanuntit, erau in parametrii normali. Fiindu-ne bine amandurora, activitatea de zi cu zi la serviciu a decurs normal pana inainte cu doua saptamani de a naste. A sosit si ziua cea mare cand prin a doua cezariana l-am putut strange la piept prima oara pe Theo. Era in dimineata zilei de 17 aprilie 2008. Totul a decurs foarte bine, Theo era un scump, cuminte, manca, dormea … nu simteam nimic din ce avea sa urmeze. Luna de luna mergeam la controalele de rutina de parca presimteam totusi ceva. Acelasi raspuns mereu: “Este bine!” Si totusi … observam ceva cu Theo. In jurul varstei de un an si jumatate (era deja la cresa cu program prelungit) o agitatie puternica, uneori plans, neliniste la ora de culcare, alteori prea cuminte, altadata zdrancanea usi, sticle, sertare etc … nu ne dadea pace. Nu stiam ce se intampla. Intr-un final, ne-am hotarat sa mergem la un control mai amanuntit cu toate ca medicul pediatru cand ii descriam manifestarile, lipsa limbajului, spunea ca este normal, ca unii copii vorbesc mai greu. Am ajuns la Obregia. Tin minte ca astazi, era ziua de 30 martie 2011, in aprilie implineam 3 ani. In acea zi, ceva s-a rupt in noi. Pe o bucata de hartie se asterneau cuvinte grele, necunoscute de noi pina atunci. Nu intelegeam nimic din ce ne spunea doctorul care l-a examinat … si doar in cateva zeci de minute sa ii puna diagnosticul de TSA (tulburare de spectru autist). Eram doi straini in tara noastra. Ieseam dintr-un cabinet, intram in altul pentru a se concretiza mai bine diagnosticul lui Theo. Plangeam si il priveam neputincioasa. Nu stiam cum sa il ajut, cum sa il inteleg pentru a fi mai aproape de el.

Incepea cosmarul.

Ce facem a doua zi? Incotro ne indreptam pasii? Au urmat informatii, telefoane, pareri ale altor parinti in cauza, sugestii pentru a incepe ceea ce el avea nevoie , terapia ABA. Inceputul a fost greu, facea cate putin in fiecare zi, incetul cu incetul marind timpul de terapie. Pasii au fost marunti-incepand de la a sta pe scaun, de a accepta sa ramana singur in cabinet. Plangea de-ti sfasia sufletul. Nu pot descrie cat este de dureros ca mama.

Privind in spate, sunt 3 ani de terapii zilnice, cu dificultati in introducerea si aplicarea in practica a programelor ce le avea de facut. Este foarte greu cand celalalt copil iti reproseaza ca nu ii acorzi atentia cuvenita si ca totul se axeaza cu prioritate pe cel mic. Durerea este mare, neexplicabila in cuvinte incercand sa ii explici ca el are nevoie mai mare de ajutor si trebuie sa simta atat cat poate dragostea fratelui, mamei, tatei.  Primele luni au fost groaznice, ne rugam la bunul Dumnezeu sa ne intareasca pentru fiecare zi care va urma. Astazi mai mult ca oricand stim ca mai avem drum lung si anevoios de parcurs dar este drumul cel bun … drumul recuperarii lui Theo. In acest drum, multumita celor care ne-au inteles problema si au directionat catre asociatie cei 2 % necesari terapiei lui Theo de catre colegi, prieteni si oameni cu suflet pe care nu-i cunoastem, ce au inteles povestea lui Theo, s-a reusit sa se stranga bani pentru o perioada de timp in vederea sustinerii platii terapiilor. Multumim din suflet celor care ne-au fost alaturi si ne sustin in continuare, sperand ca intr-o zi chiar Theo sa le spuna “Multumesc pentru tot ce ati facut pentru mine”. Costurile sunt foarte mari, terapia pe luna ajungand in jurul sumei de 3.000 lei. Orice formular 230 pe care l-am primit cu cei 2% pentru Theo inseamna terapie, recuperare, speranta la o viata normala ca noi toti. Ne-ar fi foarte greu, aproape imposibil fara ajutorul celor cu suflet la sustinerea si efectuarea orelor de recuperare.

Ca parinte a unui copil cu TSA (tulburare de spectru autist) este foarte greu sa vorbesti despre tine, despre problema ta, a familiei tale cu care te confrunti in fiecare zi de zi. Atat, ca traim cu speranta ca intr-o buna zi baietelul meu va fi integrat in societate, va merge la scoala, va fi integrat, sa se descurce a face fata societatii si celor din jurul sau care acum uneori nu-l prea inteleg ce se intampla cu el, asta ne da taria, speranta in Dumnezeu ca sa luptam. Este o lupta continua, dar de care nu ne plangem. Copiii nostri sunt daruri de la Dumnezeu si trebuie sa-i multumim ca-l avem, fereasca Dumnezeu de mai rau. Faptul ca facem toate eforturile ca ei sa mearga la recuperare cat mai mult, indiferent de sacrificii, emotional, familial, financiar, ele sunt masurate prin rezultatele copilului. Merita orice sacrificiu, chiar daca uneori fara sa ne dorim ii facem sa sufere pe cei din jurul nostru, datorita acordarii a prea putin timp pentru ce au nevoie-mama-sotie-colega-prietena. Lupta este grea,continua…

Eu cu baietelul meu Theo am pasit prima oara in cadrul Asociatiei Parintilor Copiilor cu Autism Arges inca din toamna anului 2012.

Theo

 

                                              El, este Theo

A trecut timp, perioada in care am facut zilnic terapie, kinetoterapie, integrare gradinita de stat. Greu, dar cu sarguinta si insistenta am inceput terapiile. In orice faci, trebuie sa existe stabilitate, echilibru, deschidere la nou in domeniu, comunicarea intre echipa, atat tu ca parinte cat si echipa de terapeuti cu care lucrezi, lucru ce se intampla si in cadrul asociatiei. Atata timp cat rezultatele se vad la baietelul meu, incet, incet, pentru ca evolutia difera de la copil la copil, la aceasta contribuind perioada la care incepem terapia, aflarea diagnosticului, capacitatea lui de a asimila si a se adapta la noile programe,…seriozitatea este primordiala. Nu ne putem juca cu sensibilitatea, inocenta copiilor in general, dar mai ales in cazul copiilor cu dizabilitati. Din pacate, in cadrul asociatiei apar mereu chipuri noi de copii cu problemute, dar intreaga echipa de terapeuti, incearca sa le acorde cele mai bune sfaturi, sugestii, solutii, recomandari in vederea inceperii recuperarii copiilor lor. Theo este copilul pe care ni l-am dorit, acum avem 6 anisori, este special, este al nostru, il iubim din tot sufletul, noi parintii si fratiorul sau, si facem tot ce este supraomenesc in a-l face sa fie pe cat posibil independent, inteles de oameni, integrat in societate… si acceptat asa cum este de catre noi toti…

Ne dorim tot ce este mai bun pentru el, traim bucuria fiecarui lucru invatat de el, chiar daca dureaza ore intregi de terapie pentru a descoperi caldura soarelui, culoarea lui, visam cu pasi marunti pentru viitor…dar cu multa incredere si speranta in tot ceea ce ne inconjoara si in bunul Dumnezeu si multumita celor care ne-au acordat sprijinul nu numai financiar ci si uneori atat de necesar noua-moralul.”

 

Daca vrei, poti si nu te lasa “rece”, impartaseste acesta poveste cu ceilalti si poate se vor gasi cativa oameni ce il pot sprijini pe Theo si pe parintii lui. Oirce ajutor mangaie sufeltul, chiar si o vorba buna. 

Daca vrei sa iei legatura cu Andreea (coordonatoarea centrului APCA, Arges),  contacteaz-o la telefon: 0742.020.158.

Ofera formularul 230, asociatiei APCA, si fii sigur ca ai facut o fapta buna.

Adresa: Str. Florariei, nr. 3, Pitesti, Arges, Romania

Iulian Costea

07 Feb

APROAPE AM FACUT PE MINE

Am avut un vis ieri noapte incat aproape am facut pe mine.

La cei 33 de ani pe care-i am, mi-a fost frica sa deschid ochii. I-am deschis si stii cum e!…te astepti sa rasuflii usurat ca nu s-a intamplat cu adevarat.

Dar nici vorba de asa ceva. In momentul in care am deschis ochii am constientizat claritatea visului. Ti s-a intamplat?

Am deschis ochii si m-am ghemuit. Daca eram singur, nu stiu ce faceam.

Si sincer iti spun, a fost un vis atat de clar si atat de limpede incat toata ziua n-am fost bun de nimic.

Stiu, un simplu vis, insa pe mine m-a cam dar peste cap. Si daca tot a fost atat de clar totul am zis ca poate trebuie sa invat ceva din visul asta…!?

In aceeasi noapte, totul avea sens si as fi vrut sa ma trezesc de dimineata cu acelasi sens putrernic, insa ”lectia” s-a mai diminuat. Cam de doua ori.

Mi-am dat seama de doua lucruri fara a avea importanta ordinea lor, iar visul cred ca m-a ajutat intr-un fel.

un-vis-urat

1. Reactionand atunci cand esti atacat(a) nu faci decat sa inrautatesti situatia

Si apropo, era o morala intr-o poveste care se concluziona cam asa ”atunci cand esti in rahat, tine-ti gura.” Click sa vezi clipul.

Nu stii de cine dai in trafic sau la banca sau la patinoar sau la cinema sau in parcare la Mall. Aunci cand decizi sa arati cat esti de dur si ti se pune pata, e foarte posibil ca pata celuilat sa fie deja activa si s-o patesti.

Deci, atunci cand simti ca ”trebuie” sa reactionezi (fizic sau verbal), trage o gura de aer numarand pana la cinci si expira aerul din piept numarand pana la 8.

Iesi discret din orice conflict cu gandul ca acasa sau in parcare la Mall sau la banca sau la pationoar te asteapta cineva drag.

Nu da doua secunde de reactiune pe o intreaga viata de liniste. Nu stii ce-i in minea celul cu care te contrezi.

2. Esti atat de suparat in vis pe cat de suparat erai cand te-ai asezat in pat cu gandul de a dormi.

Noaptea e pentru somn si implicit lniste. In noptile in care te asezi in pat agitat, e posibil ca visele sa fie agitate. Nu exista oameni fara probleme insa tot acesti oameni se ”leapada” de orice gand disfunctional in noptile ce au ca scop odihna.

Iulian Costea

17 Nov

Ce ma mai poate impiedica?

Nimic!

Am cazut de cel putin doua ori in viata si am decis sa nu raman acolo…jos.

Am vazut cum prietenii si cunoscutii se uita ciudat la mine si … parca vor sa ma paraseasca…definitiv.

Am vazut si familia care-mi plangea de mila si-si plangea propria neputinta. Si eu…? Eu nimic! Consolat 100%.

Am vazut disperarea si emotia unui om care cand m-a intrebat unde ma duc…n-am stiut sa-i raspund. Pe vremea aceea nu aveam masina, dar aveam un amic care ne ducea pe mine, pe sotia mea si pe copilul meu oriunde vroiam…contra cost evident. Un om pe care nu-l stiam decat ca pe un sofer. Atat! Insa cand m-a intrebat ce fac…n-am stiut sa-i raspund.

Si ca sa fac putina lumina, cu numai 1 luna inainte ca amicul sofer sa ma intrebe ce mai fac!?!…tot el ma condusese (cu masina) spre un diagnostic greu. CANCER! Da, aveam cancer si o programare de urgenta la un alt spital. Aveam sau nu aveam…nici azi nu stiu!

Am mai povestit despre asta, asa ca nu mai are sens sa ma repet.

Imediat dupa ce am reusit sa ma strecor din nou in viata reala (cca 1,6 ani de tratement intens), am facut o promisiune. Am spus apasat ca vreau sa fiu un om, un produs bun nu un  simplu soi de existential venit pe lume dintr-o incrucisare parentala. Am inteles ca viata nu-i un dar atat de ieftin.

Si asta am facut. Mi-am luat lectia, a preluat-o si familia mea, am ales sa imi inghit galusca, am uitat de boala, am mers inainte, am pus cv-uri, am inghtit la pastile, am rumegat la scenarii pshihologice, au trecut pe deasupra mea aparate grele ce mi-au generat migrene urate, am dat din coate, am simtit umilinta, am invatat, am memorat, am actionat, am acceptat ajutor…si traiesc acum ca un om absolut normal. Din cand in cand imi place sa cred ca nu! 🙂

Bucuria pe care ti-o da viata, traiul… e unica. Simplul fapt ca traiesti e o minune. Sa nu fie nevoie sa-ti iei lectia si apoi sa stii ca nu mai ai pentru ce sa te temi, insa de cele mai multe ori, viata iti da o lectie pe care s-o intelegi perfect, iar mai apoi iti lasa optiuni si oportunitati. Aici trebuie sa fii viu, aici se intampla totul, de aici vin si regretele ce mai tarziu se vor tranforma in ganduri zilnice si intrebari sacaitoare – De ce? De ce?!?

Ai fix atatea oportunitati, cate crezi ca ai! Ai fix atatea sanse cate iti dai! Ai fix atatea drepturi, cate iti oferi! Ai fix atatea rezultate pe cat actionezi.

Si ce sa vrei mai mult? Cum sa intelegi repede cum sa faci anumite lucruri daca nu inveti, daca nu citesti, daca nu urmaresti filme bune?

Personal, dupa experienta traita prin spital, mi-am propus un singur lucru; sa ajung sa nu depind de factori si de conjuncturi ci mai degraba de propria minte si propriile actiuni. Si asta fac azi. Si am timp. Si sunt tanar si sanatos si cred ca pot face asta. Si am langa mine oamenii de care am nevoie. Si ma bucur odata cu ei de orice succes de-al nostru. Si ne intristam usor pe insucces, insa trecem repede peste … pentru ca …ce sa se intample mai rau? Am si zile cand ma uit peste pozele din trecut. Pozele in care boala pusese stapanire pe mine. Dar nu m-am lasat dus de fir, am vrut sa traiesc, am ales asta si iata-ma…viu si motivat!

Asculta-ma 1 minut: Nu exista situatii oportuniste. Exista una singura in fiecare viata. Daca pe aceea n-o fructifici, alta nu mai vine, insa e posibil ca din acea situatie oportunista sa nu inveti mare lucru. Si atunci; alege sa intelegi ca nimic nu e groaznic, totul are o logica si o linie, si ca doar tu esti cel/cea ce poate iesi dintr-o situatie mai putin favorabila. Gandurile negative si frica sunt asteptari false asupra realitatii pe care o traiesti.

 

Cu drag

Iulian Costea

 

 

05 Nov

6 idei ce te ajuta sa intelegi ce fel de relatii ai cu parintii

Mi-am pus pe un C.D o melodie care-mi place mult. O sa-ti spun in final despre ce melodie e vorba.

E inevitabil sa nu te gandesti la cei dragi. E inevitabil sa nu te gandesti ca intr-o zi e posibil ca acestia sa nu mai fie langa tine.

Si intr-o zi te anunta cineva pe mobil ca mama ta/tatal tau nu mai este. Te cuprinde o panica instantanee si nu stii pe unde s-o apuci.

Tresari si nu stii cum sa ajungi mai repede acolo, cu speranta ca mai poti face ceva. Stii ca nu e vina ta insa in sufletul tau ai o amaraciune. N-ai fost langa ei cand au avut cea mai mare nevoie de tine. Dar de unde sa stii tu care e cea mai mare nevoie a parintilor tai? Intreba-i din cand in cand de ce au nevoie! Ei nu mai au nevoie de averi si lux. Au nevoie doar de tine si sigurnata ca tu esti bine.

Atat cand sunt in viata sunt mandri de tine orice ai fi in acest moment. Director, patron, medic, salahor…cu totii avem ceva in comun…avem o mama si un tata.

Nu e nevoie sa te muti aproape de casa in care ai crescut, nu e nevoie sa stai in casa cu ei insa e nevoie sa le hranesti sufletul si sa le aduci bunastare cu echilibrul tau. Ei sufera cand tu suferi, ei sunt primii ce vor sa-ti ofere ajutorul chiar si atunci cand nu ai nevoie de el. Sunt cei ce te cicalesc si la varsta asta sa te imbraci gros cand e frig sau sa-ti pui o palarie alba in cap in vreme de canicula. Iti recomanda sa mananci bine si la timp pentru ca ei stiu ca asa e bine si asa au crescut ei sanatosi. Aminteste-ti ultimul dialog cu mama ta! Despre ce ati vorbit? Cum ati terminat discutia? Dar cu tata?

Nimeni pe patul de moarte nu a regretat ca nu a stat mai mult la serviciu. Muribunzii regreta doar ca nu au petrecut mai mult timp in familie si poate nu au reusit sa-si faca familia fericita intotdeauna.

Ii gasesti mereu bine pe ai tai. Au ce sa manance, au ce sa imbrace, au o locuinta cocheta, nu au datorii si nu au intretinerea neplatita.

Iata 6 metode pe care le poti aplica fara sa te chinui, in relatia cu parintii tai.

  1. Suna-i de cate ori poti!
  2. Viziteaza-i des!
  3. Confirma-le banuielile!
  4. Incurajeaza-i la viata!
  5. Aminteste-le ca existi datorita lor!
  6. Spune-le ca ei sunt motivul pentru care tu esti asa cum esti!

1. Suna-i de cate ori poti!

Niciodata un parinte nu e deranjat de telefonul tau. Au emotii cand vad pe ecranul mobilului, numarul tau de telefon. Se bucura si spera ca esti bine inainte sa apese tasta ce va face legatura intre voi. Suna-i fara motiv, doar sa le spui ca ti-e dor de ei si ca-ti plac foarte mult muraturile lor si ca anul asta au iesit mai bune decat ale tale. Ca mananci in fiecare zi din dulceata de nuci facuta de ei si de fiecare data iti aduci aminte de copilarie.

2. Viziteaza-i des!

O vizita neanuntata la parintii tai face cat nu au facut reducerile de la Hypermaket pe intreaga saptamana. Bucuria e enorma. Se uita in jur sa vada daca vad si altii fericirea lor. O vizita anuntata si o preferinta de manacare sau de o bautura ce iti place, se va indeplini instantaneu. Pentru ca ei te iubesc si fac orice pentru ca tu sa fii fericit pentru ca ei sa fie fericiti. La plecare saruta-i energic si spune-le ca-ti va fi dor de ei!

3. Confirma-le banuielile!

Cand tata ti-a spus ca din vocea ta se simte o usoara suparare, confirma-i asta si spune-i si de ce. Nu se va incarca cu asta ci va gasi ceva spontan care sa te ajute. Sfaturile de la ei sunt din suflet, chiar daca nu sunt intotdeauna cele mai bune. Atunci cand mama ti-a simtit raceala spune-i ca asa e si mira-te…-de unde stii tu mereu asta, mama?-

Lor le place si-ti vei primi cu siguranta sfatul.

4. Incurajeaza-i la viata!

Cei de varsta lor incep sa se stinga. Ei vad asta si se simt amenintati. Zic ca le-a sosit vremea. Spune-le tu ca Dumnezeu ii va mai tine in viata pentru ca tu ai nevoie de ei. Ai nevoie de sfaturi si ai nevoie sa-i vizitezi si sa-i suni, ai nevoie sa te mangaie cand ai probleme. Spune-le asta! Incurajeaza-i sa traiasca. Ii vei ajuta mult, mai ales ca ei traiesc pentru tine.

5. Aminteste-le ca existi datorita lor!

Confirmarea aceasta vine ca o multumire sufleteasca. Se simt responsabili si asta contribuie la deplasarea potentiometrului lor ce va genera emotie pozitiva. Un singur lucru ii va face mai fericiti. Vei vedea la punctul 6.

6. Spune-le ca ei sunt motivul pentru care tu esti asa cum esti!

Fa-ti o lista cu mesaje pentru care le esti recunoscator/recunoscatoare. Ia o coala si scrie pe ea toate lucrurile pentru care le recunosti meritele.

Scrie cum te-au facut sa te simti. Scrie cum te fac sa te simti. Scrie cum te simti in prezenta lor.

Apoi suna-i, spune-le ca o sa le citesti de pe o coala scrisa de tine si incepe s-o faci. Incheie cu … –atat am avut sa spun!-

 

Cu drag astept comentariile tale,

PS: Ti-am promis melodia. Iat-o!

[youtube_sc url=”http://www.youtube.com/watch?v=nVZtuvws76w”]

Iulian Costea

14 Aug

Ce ar trebui sa intelegem din momentele de confuzie

“Abia in momentele noastre cele mai intunecate ne concentram ca sa vedem lumina.” Aristotle Onassis

Mai toata lumea trece prin astfel de momente.

Momentele si zilele acelea in care amesteci realitatea cu ceea ce ai vrea tu sa se intample. Clipele sau chair viata ta idealista se fac “terci” cu realitatea cruda si uneori absurda. Iti faci planuri si dintr-o data nimic nu ti se mai potriveste.

Stii, cand ceea ce percepi tu a fi in regula, altii percep a nu fi in regula si de aici apare si confuzia personala. Ceea ce crezi tu despre fapte si eveneminte Vs. ceea ce cred altii despre aceleasi intamplari.

Concret, ar trebui sa intelgi ca in momentul in care incepi sa devii usor confuz, chair acele momente se pot reflecta in realitate. Ai o situatie careia nu-i gasesti cel putin o solutie, pentru ca “ieri” o priveai altfel, dintr-un alt unghi, astazi, cand esti usor confuz, trateaza-o ca pe realitate. Momentele in care nu stii ce mai e corect, analizand cu ziua precedenta ti se par cu totul altfel. Dar daca iei de bun ceea ce gandesti atunci cand “crezi” ca esti confuz? Si daca pur si simplu chiar in acele clipe de gandire iei o decizie? Ce se intampla?

Zicem tot timpul sa fim si sa ramanem rationali, cu toate acestea emotiile ne stapanesc pretutindeni.

Chiar si atunci cand iti propui sa ramai rational, te domina emotiile. Actionezi la fel de instinctual, indiferent de cat de mult analizezi o situatie. Ia si incearca. Ce decizie ai luat in ultima vreme? Cum si de ce ai luat-o? Dupa cate ore/zile de analiza. Ce a stat la baza luarii deciziei? EMOTIA, desigur. Ceea ce-ti da emotii arata ca te vei implica imediat emotional.

Deci, atunci cand crezi ca esti confuz, poate fi o simpla poarta spre realitatea sigura. Nu lua decizii spontane in aceste momente, insa analizeaza atent ceea ce ai gandit in acele clipe. Aceea poate fi realitatea!

Aveam un exercitiu la un moment dat, sau mai degraba o evaluare 360 de grade. Suna cam asa;

Pune pe o foaie de hartie,  3 puncte forte ale tale si scrie cate ceva in parte despre fiecare, incluzandu-te pe tine.

Apoi raspunde la urmatoarele intrebari;

  • Cum sunt eu?
  • Ce sunt?
  • Cum ma comport?
  • Care e caracterul meu?
  • Cum ma imbrac?
  • Ce spun?
  • Cum spun?…

Pune sa faca acelasi exercitiu si pe 2 dintre cunoscutii tai, da-le si lor de stire (ar trebui sa stie deja), despre cele trei puncte forte ale tale. Ei vor nota daca le ai si vor scrie in cateva randuri despre fiecare in parte. Cei doi trebuie sa te analizeze pe tine, pentru ca de asta se numeste exercitiu/evaluare 360 de grade.

Pune-i sa-ti raspunda tot in scris la intrebariele de mai sus. Totul cu privire la tine.

Daca ai avut “curajul” sa-ti faci acest exercitiu, esti  mare!

Apoi, compara ceea ce crezi tu despre tine, cu ceea ce cred cei doi si fa o medie.

Sunt doua situatii ce pot aparea din acest test:

1. te vei supra-evalua

2. te vei sub-evalua

Si dupa acest exercitiu, evident vei deveni usor confuz, insa gata sa intelegi care e de fapt realitatea.

 

Cu drag

Iulian Costea

 

08 Aug

Faci diferenta intre noroc si ghinion?

Te lovesti cu roata masinii de o bordura sau un bolovan de pe marginea drumului, cu o viteza de 50 de km/ora.

Te dai jos din masina si incepi sa injuri, si sa pomenesti de toate neamurile si “prietenii” ce te-au blestemat.

Dupa ce rezolvi pana, in timp ce iti reiei drumul exclami: “Ia uite bă ce ghinion!”

Da, intr-o mica masura ai dreptate, dar hai sa reevaluam totul si mai scenarist. Ai 50 km/ ora, viteza legala si brusc te lovesti de o piatra de pe marginea drumului. Pierzi controlulul volanului si te lovesti de o bordura ricosand in masina de pe contrasens. Masina de pe contrasens ricoseaza si ea…etc. Asta ce mai e? Cat de mare mai e ghinionul acum? In scenariul unu esti ghinionist sau norocos? Esti norocos, pentru ca putea fi mai rau!

AI INTELES?

De multe ori nu stim sa facem diferenta intre ghinion si noroc. Totul are o logica. Tot ce ni se intampla parca e coordonat de undeva, de cineva, de ceva si asta te sperie uneori cand constientizezi.

Insa, daca asteptarile tale de la viata sunt presetate doar pe noroc si nu intelegi ca tot ce se intampla “rau” in viata ta, are si o doza de bine, nu prea poti aprecia sau estima o situatie menita sa te ajute sa inveti ceva.

Norcul e perceput in mod diferit si imediat o sa-ti spun ce mi s-a intamplat mie ieri.

Unii cuantifica norocul doar intr-un castig poate nemeriatat la loterie. Altii considera norocul venind din starile de bine provocate de cei din jurul lor. Altii se simt norocosi pentru simplu fapt ca sunt sanatosi, iar altii cred ca s-au nascut sub o zodie ghinionista.

Adevarul e doar in ceea ce percepem noi a fi ghinion si/sau noroc. Norocul nu se cuantifica, el nu poate fi masurat. Poti doar sa intrebi pe cineva cati bani i-a adus norocul, insa acel cineva iti poate raspunde doar dupa un castig peste noapte si mai ales nemuncit.

Nu astepta sa vina norocul in abundenta. Bucura-te de ceea ce esti, de ceea ce faci si considera-te norocos ca citesti acest material. Acum 100 de ani, gaseai astfel de materiale si multe altele, foarte rar. Orice te face sa simti o stare de bine temporara, te face norocos. Trebuie doar sa constientizezi.

Ieri, mi-am stabilit o intalnire cu o veche colega pentru o discutie. Sunt intr-un proiect nou de 1.5 luni si trebuia sa fac cateva meniuri pentru un client. M-am intalnit cu persoana care imi face grafica si printul, inainte de a veni colega si din vorba in vorba, am ajuns sa ma recomande la 3 clienti noi din primele 30 de minute.

Cat timp colega ma astepta la masa vecina de la o terasa din Pitesti, am avut acest scurt dialog cu omul care m-a recomandat la 3 clienti pusi pe lista mea scurta pentru abordare. Am finalizat discutia si am povestit si colegei cum am fost recomandat repede celor 3 clienti si m-am exprimat fericit; SUNT NOROCOS. Am venit pentru o discutie, am extins aceasta discutie, am relationat si am primit instantaneu 3 recomandari.

Da, sunt norocos, dar daca nu-mi dadeam seama de asta aveam vreun motiv de bucurie?

Depinde de cum privesti norocul, depinde ce imagine iti faci cu privire la ghinion.

Cu drag

Iulian Costea

31 May

Fa-te al dracu

Fa-te al dracu=termen tehnic=nu te mai lasa calcat(a) in picioare.

Stii zicala “Esti bun, esti luat de prost“? Nu e adevarata. E miezul miezului si esenta esentei. E adevarul absolut.

Dar hai sa-ti spun cine te ia de prost, cand esti bun:

-Prietenii falsi

-Seful “necitit”, deci sarac in cunoastere

-Rudele ce au impresia ca le esti dator cu ceva

Primul pas in a-ti da seama ca esti luat de prost=esti bun, este ironizarea puternica ce vine de la partenerul grosolan.

Cel/cea cu care vorbesti si/sau interactionezi considera absolut normal sa-ti discute in doi peri si sa te ironizeze pentru o activitate sau un comportament al tau.  Primul semnal care isi face aparitia este acesta. Pozitia pretinsa net superioara, care permite partenerului tau de dialog (prieten, sef, ruda) sa te loveasca sub centura, in secunda unu,  în care are şi ocazia de a o face. Tu de fapt atunci ai un moment de slabiciune si nu reactionezi. Te crezi mic si prost.

Acum 2 luni, spuneam intr-un articol, ca pentru a nu mai fi nevoie sa reactionezi, e musai sa actionezi inaintea celor de mai sus. Daca n-ai facut-o (n-ai actionat) cu siguranta vei reactiona. Depinde modul in care o faci.

Venit din partea ta, un simplu “marş d’aici”, rezolva problema cu superioritatea partenerului de discutie. Ceva de genul “Mars d’aici, sunt plicitsit(a), n-am chef de tine, mi s-a mai spus…”

Ce face nea’ care te ironiza sau iti comenta un comportament? Cauta o gaura in care sa intre macar pana se va stinge totul. Daca l-ai linistit, foarte bine, iar daca nu, rade-i pe sub nas de cate ori ai ocazia. Dupa doua trei scenarii de genul asta, se va linisti.

Te linistesti tu, se linisteste si el/ea.

Gata, a venit vremea sa-i desfiintam pe meltenii cu prententii de “stiu tot” despre tine. Si din momentul asta, nu-ti mai pasa si gata. Nu te mai gandesti nicio secunda la ce-a fost. Nu merita! De ce sa merite atentia ta, un om care pretinde ca stie cum gandesti, cand nici macar nu-ti stie anul de nastere.

Esti unic, ai fost creat in acest scop, de ce sa dai altora ocazia sa te conduca, sa te controleze si sa te faca cum vor ei? STOP!

  • Fii tu, si raspunde-le cu aceeasi moneda, insa cu tehnica nene, nu asa de dragul de a te certa.
  • Fii calm cand ii dai cu “marş“, zambeste ironic cand ii spui te plictiseste.

Cum ziceau batranii nostri…pe concretelea. Cu ce e cel/cea ce te ironizeaza mai bun decat tine? Cati locuitori din cate sate si cate comune il/o respecta? E pe concretelea? Cu cate roabe de cultura a irigat creierele satenilor? Pe cati a salvat de la saracie?

Ia-l la bani marunti pe date si cifre concrete pe ăla ca are tupeul sa se puna cu tine. Si uite asa iti reconstruiesti din temelii personalitatea si il pui pe ganduri pe meltean. Daca mai face si a doua oara, pe concretelea si cu argumente poti sa-i demonstrezi si cat de prost e.

Eu nu zic sa nu ne ia nimeni la rost daca o face acel/acei cineva aduc/aduce  argumente, pe cifre si pe concretelea. Dar cati sunt din ăstia? Putini, iti spun eu. Iar la puţinii acestia, nu prea simti ironie si modificari ale respiratiei in timpul conversatiei. Ăştia sunt cu adevarat smecherii contemporani.

  • Fa-te al dracu (nu al dracului) si joaca pe cartea ta. Introdu cuvantul “concret” in dialog, scoate o foaie de hartie si un pix si noteaza date certe, actiuni si fapte facute de cel/cea te ironizeaza. Nu prea ai ce sa scrii in hartie? Asta va vedea si el/ea si va cauta din nou groapa in care sa stea o vreme.
  • Fa-te al dracu si lupta pentru tine si moralul tau. Nu merita sa te “desfiinteze” un nea’ sau o tanti “negru sub unghie” si sa-ti reteze ideile si faptele.
  • Fa-te al dracu pentru personalitatea ce o vei castiga, si pentru binele psihicului tau. Siguranta de sine pe asta se bazeaza. Nu pe negare si ignoranta.

Ii permiti uni necunoscut sa rada ironic de tine? Daca da, iti accepti conditia si pozitia. Nu o sa mai ai ocazia poate niciodata sa-i demonstezi cum esti tu si cu cine a ales sa se puna. E ca la prima impresie; o singura dara o poti face…

Ăştia de care vorbesc mai sus, nu sunt deloc smecherii societatii. Smecherii nu procedeaza asa…

Fa-te al dracu, nu al dracului.

 

Cu interes, primesc comentarii.

PS: Da share daca esti de acord cu materialul, ca sa poate si altii sa inteleaga cum e cu smecherii ce vor sa “desfiinteze”.