02 Jan

Draga tata, aici, pe Facebook toată lumea e bine, toți sunt “aranjați”

Draga tata,

Eu te știu muncitor, onest, disciplinat si cu bun simt.
Știu ca știi asta si mai sunt si câțiva oameni care te cunosc cu adevărat in viața reala.
Nu ne desparte o distanță atât de mare, totuși nu ne vedem atât de des pe cât ne-am dori.

Ai nepoți si știu ca vrei sa ii vezi mai des, motiv pentru care ai trecut si tu pe “Smartphone” cu “date mobile” si in curând Facebook.

Dar nu despre nepoți e vorba…
Te “avertizez”; aici toată lumea e bine, toți sunt realizați. Exista o perfecțiune pe care nici eu nu mi-am imaginat-o.

O sa-ti trimit cu drag poze cu nepoții tai care cresc foarte repede si probabil ca așa nu vei mai fi atât de uimit cand o sa-i vezi cat de mari au crescut.
Ei sunt pe Facebook “din păcate”, doar dacă ma apuca pe mine dragul de postat.

Nu te educ, dar vezi ca am ceva ani de cand “sunt pe Facebook” si n-as vrea sa fii șocat cand vei vedea ca cei mai needucați, nedisciplinați si cei mai neonesti oameni au reușit. S-ar putea sa nu…


Aici se “socializează” foarte mult, totuși mi-ar plăcea ca tu chiar sa socializezi, nu sa ai dureri de stomac după ce o sa apeși “date mobile” si icoana de Facebook.

Tata, aici lumea își da “Check In” din locuri pe care ți-ai dorit sa le vezi măcar odată in viața.

Asta e, sa știi din nou ca aici e totul “ROZ”.

E totul perfect si nu vreau sa crezi ca tu n-ai reușit.

Nu, tata, aici e un miraj fantastic, sa nu cazi in capcana.

Pe final, cand venim pe la voi as vrea sa stam de vorba la masa, nu sa te ascunzi prin dormitor “socializand” singur si trist. Nu ești genul!

 

Iulian

19 Mar

POVESTEA DENISEI NEGREI – APCA Arges

Mi se pare cateodata ca site-urile de socializare se transforma usor, usor in plaftorme cu mesaje si strigate de ajutor pentru oamenii pe care viata i-a vitregit inca de mici sau la maturitate. Eu, tu, noi, nu cunoastem dedesubtul „povestiilor” si de cele mai multe ori devenim sceptici. Asta pentru ca nici eu, nici tu, nu mai avem 100% incredere in ceea ce se spune si ce se scrie, fara sa vedem cu ochii nostri. Si mai e ceva: noi nu trecem prin ceea ce trec ei.

Usor „necredincios” las pe altii sa-si faca treaba fara a-mi face sperante de bine pentru ei. Trec de multe ori peste si parca aceste povesti si strigate nu mai ating. Asta pana de curand, cand fetita unor prieteni de familie a fost diagnosticata cu AUTISM. Nu pot sa exprim ce am simtit cand am auzit, insa pot spune ca prima data cand am vazut-o (acum 1,5 ani), fizic, mi s-a parut un copil absolut normal. Cand intervine comunicarea, iti dai seama de problemele acestor copii. Metodele prin care Dumenzeu face lucrurile sa se intample sunt multiple si de cele mai multe ori de neinteles pentru noi. Dar toate au un scop, toate la timpul lor si totul se intampla asa cum ne dorim la un moment dat. Problema majora e ca nu se intampla cand vrem noi.

Scriam de APCA Arges, intr-un alt material si de vizita mea acolo – click sa citesti.

Ti se inmoaie inima, sufletul se topeste, vazand vointa terapeutilor ce se implica in recuperarea acestor copii minunati. Si cand spun minunati stiu despre ce vorbesc.

Parintii acestor copii sunt atat de atasati de micuti, incat ar face orice pentru ei, ceea ce nu pot spune de unii parinti ai caror copii sunt obsolut normali din punct de vedere psihic si fizic. Dar nu judec ci doar compar. Nici eu nu sunt atat de bun pentru copilul meu si stiu asta.

Eu ma opresc aici, si te las sa citesti prima „poveste” cu unul din cazurile de acest gen. POVESTEA DENISEI NEGREI, spusa de catre mama sa, Irina.

 

„Nu stiu cum sa exprim in cuvinte durerea pe care o avem in suflet. Imi este foarte greu sa scriu ceea ce simt si sper ca intr-o zi voi putea spune ca totul este bine cu copilul meu. Din pacate, in viata, lucrurile nu se intampla intotdeauna asa cum ne dorim si atunci trebuie sa luptam.

 

 Ea, este DENISA.

 

 

Fetita meu se numeste Denisa si are 7 ani. Este un copil special, tare vesel caruia ii place sa se joace si sa zambeasca desi autismul o strange in ghearele lui. S-a nascut pe 26 ianuarie intr-o zi de vineri nasterea fiind  la termen, cu o greutate de 3100 g , s-a dezvoltat normal pana la varsta de 1 an si 8 luni.

 

Atunci a inceput perioada de regres,  nu se uita cind o strigam, nu se juca cu nici o jucarie   era din ce in ce mai dezorientata si mai agitata. Îi placea doar sa se uite minute in sir pe carti si in oglinda. Din pacate autismul o rapea pe Denisa.  De atunci am devenit si noi la fel de dezorientati si agitati, am inceput sa batem la usile neuropsihiatrilor si psihologilor dar toti au incercat sa ne linisteasca; ne spuneau :“NU ESTE AUTIST” este doar o intarziere in dezvoltare. Desi simteam si observam ca lucrurile nu se intampla firesc cu micuta nostra nu primeam niciun gest de aprobare din partea specialistilor. Nu va spun cit de greu mi-a fost mie ca mama sa inteleg că, copilul meu are o problema si cit de greu este sa la explici altora problema ta, de aceea am stat cu ea  pina la vitsta de 3 ani crezind că se intâmpla o minune.

 

Din pacate nu am avut parte de foarte multa intelegere. Toti din jur ne spuneau ca exageram si  ne  reprosau ca noi nu stim cum sa ne comportam cu ea. Am trecut printr-o perioada foarte grea, ne simteam vinovati de ceea ce se intampla cu copilul nostru. Ne doream sa intervenim dar nu stiam cum. La varsta de 3 ani, Denisa a fost diagnosticata cu AUTISM, desi eram devastati am inscris-o imediat, intr-o gradinita speciala cu copii cu probleme unde facea terapie o jumatate de ora pe zi.

 

Dupa un an de zile mai exact la 4 ani si jumatate Denisa a inceput sa repete cuvinte auzite de la noi. Ne-am bucurat enorm dar totodata am conştientizat ca ceva nu este in regula. Atunci am mers cu ea la Bucuresti la spital unde specialisti  ne-au spus ca aceasta repetitie de cuvinte se numeste ecolalie si trebuie lucrat mult pentru a pierde din ea. Am inceput pentru prima data terapia cu ea. Am lucrat cite 5 ore pe saptamina un an si jumatate timp in care Denisa a acumulat foarte multe cunostinte.

 

Dupa doi ani de gradinita speciala am dus-o  la gradinita normala unde s-a integrat bine datorita faptului ca am intâlnit oameni cu suflet care sa ne inteleaga de la educatoare pina la parinti ceea ce a contat foarte mult pentru noi.

 

In acest timp am mers din nou la Bucuresti pentru o evaluare unde ni sa spus ca Denisa a progresat si ca trebuie sa lucram mai multe ore de terapie printre care si terapia de grup pentru socializare.

 

Am pierdut multe nopti cautand informatii si sperand la cele mai bune solutii. Ne era clar ca lucrul de atunci era insuficient. Avea nevoie de un program individualizat si mult mai multe ore de terapie (2-4 ore zilnic). Anul trecut  am reusit sa gasim o echipa extraordinara cu multa rabdare, o coordonatoare si 2 terapeute unde, Denisa s-a acomodat foarte bine invatind foarte multe lucruri fapt pentru care am hotarit sa o inscriem in clasa zero. Acolo s-a integrat bine, dar nu poate merge in pas cu ceilalti copii pentru ca ea invata si pricepe mai greu avind si deficit de atentie, de aceea ea trebuie insotita si la scoala de un terapeut, dar din lipsa banilor ea mege neinsotita si nici nu putem s-o sustinem financiar decat 8 ore pe saptamana program insuficient de recuperare. Insuficiente insa sunt si resursele noastre.

 

Problema aceasta este o alta suferinta a noastra, nu stim cum sa ne ajutam copilul mai mult. Terapia este pe cat de necesara pe atat de costisitoare.  Zambetul ei ne da speranta sa luptam alaturi de ea, sa credem in sansa ei de a fi un copil ca toti ceilalti.

 

Este trist cand in parc si la scoala copiii incearca sa comunice cu ea, dar nu stie sa raspunda la anumite intrebari puse de ei. Denisa devine constienta de deficitul sau atunci cand interactioneaza cu ceilalti copii.

 

In timp ce copiii de varsta ei povestesc parintilor cum si-au petrecut ziua la scoala, Denisa munceste impreuna cu terapeuti sai pentru a ajunge si ea un copil normal. Cu fiecare lucru invatat in terapie, Denisa reuseste sa ne smulga cate un zambet. La fel se intampa cu fiecare obiect, fiecare culoare si fiecare numar pe care il invata si il repeta zilnic. Intelege foarte multe lucruri dar comunica  putin, nu pune intrebari dar imita atit vorbal cit si gestual. Acum luptam cu ce resurse avem pentru acceptarea si integrarea  ei in societate, desi ni s-au trantit in fata multe usi incercam cu disperare sa deschidem altele iar zambetul si dorinta de invatare a  Denisei ne garanteaza ca vom reusi.

 

Din pacate, chiar daca exista o lege cu privire la persoanele cu TSA (tulburare de spectru autist), ea nu are norme de aplicare. Inca. Noi, parintii, trebuie sa facem tot ce se poate face pentru a aduna fondurile necesare acestei terapii, pentru a ne salva copii.

 

Suntem doi parinti disperati si neputinciosi care doresc din toata inima ca ea sa fie un om integrat social si un sprijin pentru mai tarziu. Din pacate situatia noastra sociala nu ne permite sa facem mai mult de 2 ore pe zi de teapie si apelam pe aceasta cale la sprijinul dumneavoastra in speranta ca ne veti ajuta.

 

Aceasta este povestea noastra, sper din suflet sa ne intelegeti disperarea.”

 

Daca vrei, poti si nu te lasa rece, impartaseste acesta poveste cu ceilalti si poate se vor gasi cativa oameni ce o pot sprijini pe Denisa si pe parintii ei. Oirce ajutor mangaie sufeltul, chiar si o vorba buna. Sun-o pe Irina (mama Denisei) la numarul de telefon: 0728.234.624, daca crezi ca o poti sprijini cu ceva.

Daca vrei sa faci o vizita organizatiei APCA Arges, ai aici adresa: Str. Florariei, nr. 3, Pitesti, Arges, Romania.

Ii gasesti de asemenea sip e facebook, aici: https://www.facebook.com/apca.autism

Te rog, da share acestui material.

Iulian Costea

1014271_533863226651581_117590020_n

 

 

 

25 Feb

Copiii cu autism au mai multa nevoie de noi – Asociatia Parintilor-Copiilor cu Autism Arges

In luna Februarie, 2014, am facut o vizita la ASOCIATIA  PARINTILOR –COPIILOR CU AUTISM ARGES | (APCA – ARGES).

Am o prietena de familie ce are o fetita cu o forma de autism si de aici pana la vizita, a fost doar un pas. N-o sa ma opresc doar la acest pas o sa ajut cat de mult pot si o sa scriu in cateva materiale si aici, despre anumite cazuri ale unor copii si parinti ce merg constant la aceasta asociatie pentru tratament.

signs-of-autism-in-toddlers

Discutia si  am avut-o cu unul din coordonatorii acestei asociatii, Andreea Badea, dansa fiind si cea care mi-a povestit de unde a pornit aceasta initiativa.

Asociatia Parintilor Copiilor cu Autism Arges, a fost infiintata la inceputul anului 2011 la initiativa a doua familii din Pitesti, avand drept scop sprijinirea copiilor cu autism si a familiilor acestora in vederea asigurarii drepturilor lor fundamentale prin a oferi sanse reale de recuperare a copiilor cu autism. Totul a inceput din dorinta parintilor de a da o mana de ajutor copiilor cu autism si familiilor acestora.

„Toţi băieţeii încep să rostească primele cu­vinte mai tîrziu decît fe­tiţele. Nu vă faceţi griji, copilul e perfect sănă­tos“, asta au auzit ani la rînd în urma fiecărui consult medical două familii din Piteşti.

N-a fost aşa, aveau să afle mai tîrziu. Lipsa limba­jul verbal, faptul că mi­cuţii nu socializau… a­ceste semne au arătat mai tîrziu că ascundeau tulburări din spectrul autist.  S-au înarmat cu răbdare, s-au informat şi au pornit la drum la inceputul lui 2011. E o luptă lungă, care necesită zi de zi mari sacrificii. Pentru un copil, nici un efort nu e însă prea mare! Pen­tru ca alte familii să nu se confrunte cu ace­leaşi probleme si pentru că materialele pe care le achiziţionau săptămînal, care sînt extrem de costisitoare, să fie folosite şi de alţii, parintii au pus bazele Asociaţiei Părinţilor Co­piilor cu Autism Argeş. Doar descoperită la timp această tulburare şi tratată corespunzător poate da şanse reale de recuperare a micuţilor suferinzi. Doar astfel co­piii autişti de azi pot de­veni adolescenţii deo­sebiţi de mîine. In timp ce-mi povestea, Andreea, mai raspundea si la telefoanele ce le primea de la parintii ai caror copii au fost diagnosticati ca atare. Ii linistea si le spunea sa ”mearga mai departe si sa-si ceara drepturile.”

Cu resurse financiare proprii şi sprijiniţi de câţiva oameni de bine, au închiriat un spaţiu unde să îşi desfăşoare activitatea.

 Este singurul centru de asemenea anvergură din judeţ, pe care suntem bucurosi ca am reuşit să îl punem pe picioare pentru a face o diferenta in viata micutilor” imi spune Andreea Badea, una dintre cele care au pus bazele acestui proiect, iar eu nu am alt tip de cuvinte in afara celor de apreciare si stima.

      Asociaţia Părinţilor Copiilor cu Autism Argeş este singulară, în felul ei. Ea a fost înfiinţată la initiativa unor parinti care au vazut necesitatea unui astfel de centru in Pitesti.

Am rugat-o pe D.na Andreea sa faca un rezumat asupra tintelor, scopului, viziunii si misunii asociatiei.

”Scopul nostru este sprijinirea copiilor cu autism si a familiilor acestora in vederea asigurarii drepturilor lor fundamentale prin a oferi sanse reale de recuperare a copiilor cu autism.

Viziunea: Persoane cu tulburari din spectrul autist  integrate in societate si famili functionale care ii sustin.

Misiunea noastra este sa-i ajutam pe copiii cu atism si familiile lor sa-si descopere si utilizeze potentialul maxim, oferindu-le diverse programe de interventie terapeutica personalizate.

 Asociatia, ofera ajutor unui numar de 20 de copii cu afectiuni din spectrul autist, sindrom down, hipoacuzie si retard mental pentru care acesti oameni au pus la dispozitie gratis intreaga locatie, toate materialele de lucru, voluntari, singura obligatie a parintilor fiind plata contravalorii orelor de terapie.

 

Sunt mult mai multe de spus despre acesti copii, despre acesti parinti, despre aceasta echipa de la APCA Arges si o sa mai scriu intr-un material urmator de ce cred asta.

Ce este si mai cert? Faptul ca acesti copii au o sansa reala la o viata cat de poate de normala, datorita acestei tipologii de oameni. Ca sa poti invata un copil cu autism sa paseasca pe niste buline colorate, sa-l concentrezi in sedintele de Kinetoterapie, Terapie ocupationala si multe altele (o sa detaliez in materialul urmator), si practic sa-i dai atentie pentru cca 2 ore/zi fiecaruia, sunt lucruri pe care nu le poti face fara pasiune, dedicare si implicare totala.

Vrei sa-i vizitezi, sa stai de vorba cu cineva responsabil, sa ajuti sau poate sa te interesezi despre ce inseamana autism? Mergi pana la asociatie, ii gasesti la:

Adresa: Str. Florariei, nr. 3, Pitesti, Arges, Romania
Nr. Registrul Asociatiilor si Fundatiilor: 12/RA/2011 Judecatoria Pitesti
Cont Bancar:RO35RNCB0789120601740001 deschis la BCR, CIF: 28110763

 

Va urma,

Iulian Costea

1014271_533863226651581_117590020_n

02 Oct

E destul de simplu sa fii fericit insa tu cauti greul, cauti minutios fericirea

In finalul materialului de azi, iti promit un clip de-a dreptul emotionant, insa pana atunci vreau sa-ti spun si punctul meu de vedere.

Framantarile de zi cu zi te fac sa urlii de durere. O durere surda si un tipăt la fel de surd. Totul se intampla in interior.

Stres, bani, datorii, plati, si incasari sau salarii mici. Nu te mai multumesti cu putin si cauti surse de fericire mult prea departate de tine. Practic te indepartezi de tine si nu mai ai timp de “nimicuri.”

Imi place foarte mult un citat al unul om MARE:

Am avut timp sa fiu egoist si superficial, am avut timp sa fac din regrete o boala incurabila. Am avut timp sa descopar ca lumea in care ma aflu nu e lumea in care mi-as fi dorit sa traiesc, fara sa fiu sigur ca exista vreuna cu care as fi fost compatibila.” – Octavian Paler

Studiile arata ca nu banii ne fac fericiti, insa lipsa lor ne face si mai tristi.

Si chiar daca crezi ca nici prieteni nu prea mai ai, s-ar putea sa te inseli si depinde ce intelegi prin “prieteni”. Cateodata trebuie doar sa iti alegi cu grija cuvintele si sa fii recunoscator familiei, pretenilor si rudelor. Sa fii reconoscator ca te iubesc indiferent cum esti. Doar atat? Gandeste-te ca poti avea bani multi care te pot schimba. De multe ori in rau si daca nu stii cum sa-i privesti (banii) e posibil sa pierzi recunostinta si dragostea celor din jurul tau.

Vezi zilnic oameni care sufera si e posibil sa te gandesti ca o vorba buna nu-i mai poate scoate din starile lor. Nu e asa! Gandeste-te la tine. Atunci cand suferi si o persoana parca iti intelege suferinta si te face sa mergi mai departe, brusc te simti norocos si fericit.

Banii iti alimenteaza fericirea, evident, insa cand nu ai, unde o cauti? S-ar putea s-o cauti tot in bani, insa trebuie sa muncesti mai mult sau sa ai o reteta perfecta de alimentare a fericii din acest unghi.

E destul de simplu sa fii fericit, insa noi cautam greul, cautam minutios fericirea. Daca azi ai suna pe cel/cea caruia ii esti recunoscator pentru tot ce a facut pentru tine cum crezi ca s-ar simti el/ea. Cum te-ai simti tu? Probabil ati plange! Stiti amandoi cat de mult tineti unul la celalalt indiferent de greselile pe care le-ati facut si inca le faceti.

Mama, tata, sora, frate, sot, sotie, prieten – suna-i si recunoaste ca ai momente de slabiciune si ca fara ei poate ai fi fost pierdut in anumite momente. Recunoaste-le meritele si le vei primi inapoi. Spune-le adevarul, spune-le ca ei si prietenia lor sunt totul pentru tine. Recunoaste asta nu fii tare ca o stanca! Nu are sens viata fara prieteni si prietenii!

Daca nu prea te pricepi la cuvinte si legatura dintre ele, ia o coala de hartie si scrie pe ea:

  • persoana/persoanele care au o influenta pozitiva asupra ta
  • scrie si de ce
  • suna-l/sun-o/suna-i si citeste-le ce ai scris pe foaie.

Toate sunt cuvinte si vorbe ce vin din sufeltul tau. Cu totii avem o slabiciune. Faceti-va FERICITI chiar azi!

Apasa play pentru a viziona clipul promis. Nu e cu subtitrare in romana, insa sunt sigur ca vei intelege totul chair daca engleza ta nu e excelenta.

[youtube_sc url=”http://www.youtube.com/watch?v=oHv6vTKD6lg&feature=c4-overview-vl&list=PLzvRx_johoA8PC6S5k5S2SszRQOR8oSEa”]

Cu drag,

Iulian

13 Sep

Te grabesti, accepti compromisuri de moment, platesti mai mult, te-ai ARS!

Imi plac diminetile de sambata. Si in diminetile acestea ma trezesc primul din casa. Imi place sa ma duc in camera la Iustin (baiatul meu) si sa-i vad somnul ducle. Il pupaces discret si des pana se trezese. Imi place cum imi spune “buna dimineata” cu vocea joasa si intre-trezita.

Intr-o sambata pe la 8, mă cheama bucataria. Nu, nu frigiderul ca asta e pe hol. Ma duc s-o ascult. Incepe sa-mi vorbeasca fara presiune de la unul din furtunele de apa. S-a spart. Curge cate o picatura! Bag neindemanatica mea mana acolo unde cred ca e bine, si o fac lata adica mai sparg un furtun. S-a suparat si acum curge tare! Opresc apa din centrala si degeaba. Pun robinetul pe off si…nimic. Pozitivismul din mine imi transmite sa iau o barca, dar n-am. Ma gandesc la salteaua pneumatica dar imi dau seama ca nu pot controla debitul de apa si sunt aproape sa inund vecinii.

Dau fuga la subsol si inchid generalul.

Pana aici e povestea scurta. Administrator care nu rapsunde la usa, desi ma vede. Celalat administrator (nicodata n-am stiut treaba cu imputernicit vs administrator), nu e de acord in prima faza sa oprim generalul…bla bla, dar rezolv.

Demotez tot!

Dau fuga in cartrier la un mesterica. Iau cu mine bateria ce chiuveta si furtunele sparte si-l gasesc pe mesterica la tigara. Il intrerup si-i spun problema.

-Da, o rezolvam dar mai tarziu ca acum n-am ce-mi trebuie.

Mai tarziu nu pot, ii zic ca am alte planuri si nu suporta amanare.

Nea mesterica, n-are cheie de 10, n-are furtune profi, n-are mai nimic la ora asta, insa mai tarziu isi ia diplomele si experienta cu el si vine la mine si-mi face lucrare. Nu sunt de acord si-mi da ce are in stoc, imi strange furtunele cu un patent mic si ajung acasa.

Aici, doar o chestiune formala. Montez, demontez, de vreo 3 ori…evident curge in continuare, mesterica m-a anuntat. Eu nu-s rutinant in domeniu ca tata de exemplu care cand pune el mana, nu mai desfaci si nici nu-ti mai curg picaturi sub forma de “pierderi”. Eu fac treburi de genul asta din joi in pasi si evident…de mantuiala.

Ok, hai sa vedem.

pasul 1 – stricat sambata dimineata

pasul 2 – bag mana unde nu trebuie, n-am exeprienta si o fac lata

pasul 3 – consum olecuta de benzina pana dau de nenea mesterica

pasul 4 – ma bag eu sa fac si treaba asta. Pai ce daca unul cu 2 clase o poate face, eu de ce nu pot? Uite ca nu pot!

pasul 5 – rezolv temporar problema

pasul 5 – pierd mai mult timp decat oricare instalator ce ma poate ajuta

pasul 6 – cheltuiesc niste bani, pe care nu-i mai pot recupera sub nicio forma.

Rezultat => treaba de mantuiala, cca 100 de ron cheltuiti, stricat jumatate de zi pe nimic, domna mea cu mopul si galeata strangand apa de prin casa, putini nervi…sau mai multi.

Care era rezolvarea?

Hai sa ma dau mare si sa spun tot eu! Indentificare problema, era de datoria mea evident insa pe pasi:

1. sun instalator

2. vine el cu de toate si-mi repara

3. platesc probabil 150 ron si acolo nu mai umblu (sub chiuveta).

Simplu nu?

M-am grabit, am acceptat o varinata de compromis, am platit, o sa mai platesc inca 100 de lei cel putin, deci M-AM ARS!

Nu e bine, lasa meseriasul sa-si faca treaba imi zic…dar trebuia sa ma gandesc inainte, nu ? 🙂

Si asta e doar un exemplu punctual, insa stii tu ca se aplica general, in toate domeniile!

O munca facuta prost, costa ma mult decat una facuta bine!

 

Sa auzim de bine

Iulian Costea

04 Sep

Cum sa incepi o afacere de la zero – 7 propuneri – doua reguli

 

Ti-a trecut prin minte (si nu odata), idea de a-ti face propria afacere, sa devii propriul tau stapan, pentru ca ai vazut ca atunci cand esti angajat ai de dat 100 de explicatii inutile si totusi “salariul” nu-ti creste.

Ti s-au cerut raportari, la care sefii tai nu ti-au raspuns mai deloc si ai considerat ca nimeni nu se uita peste ele.

Ai stat 6 ore la o sedinta, din care nu ai inteles mare lucru si nu ai ramas cu nimic. Sau poate da; ti-a placut foarte mult camasa “Hugo Boss” a sefului tau.

                               

        Ai zis, “GATA”, ma fac antreprenor, dar te-ai intrebat repede “de unde s-o apuc?”

reguli:

a. In primul rand scapa de confuzii.

b. Nu porni la drum si nu lua nicio decizie pana nu crezi ca e cea mai potrivita afacere pentru tine.

O sa ai in cap vreo patru cinci idei de business si o sa le amesteci si o sa-ti faci la scenarii pana in momentul in care afacerea care-ti genereaza cele mai multe emotii pozitive, vei decide s-o incepi. Aici e clar ca o sa te implici 100%.

O sa auzi cel putin 10 guri care o sa-ti spuna sa nu risti si maxim doua guri care o sa-ti spuna, “incearca si fa tot ce trebuie sa-ti iasa.”

Insa, dupa asta tine cont ca:

  1. vrei sa-ti faci o afacere a ta, in care sa investesti cat mai putini bani pentru inceput
  2. -e musai sa vezi si pe termen lung cum se va dezvolta
  3. -e normal sa-ti faci un business plan cu cifre concrete (cat crezi ca vei genera in 3 sau 6 luni)
  4. -e bine sa fii concret; care sunt cheltuielile tale in fiecare luna (salarii, combustibil/transport, cheltuieli neprevazute).
  5. -daca afacerea nu e unicat, incearca sa discuti cu cei ce au facut-o si/sau o fac si asculta-i pe toti deopotriva. Poti sa iei din discutiile cu acestia tot ce e mai bun. Nu te lasa descurajat de acei carora afacerile au dat faliment. Poate la ei a fost o greseala de management sau nu s-au implicat asa cum o s-o faci tu.
  6. -e bine sa pui pe hartie sau in oricare alt format orice mica cheltuiala facuta pentru firma

SI CEL MAI IMPORTANT ASPECT

7. –nu lua din banii firmei, nimic in afara de salariul tau pe care ti-l stabilesti singur. Daca ai profit mai repede decat te asteptai, reinvesteste-l. Ai nevoie de bani sa-ti faci o vacanta sau o plecare in week-end? Apeleaza la alte surse financiare, insa sub nicio forma nu lua din banii firmei, din profitul ei, cel putin nu in primul an. Ai salariu!

 

Pune-ti obiective, de exemplu; vreau sa ajung sa vand pentru un numar de “X” clienti care sa-mi genereze “Y” venit intr-o perioada de “Z” zile/luni/ani.

Stii doar ca obiectivele sunt S.M.A.R.T!

In aceste vremuri tulburi, iti fac o propunere conştienta si consistenta despre o posibila afacere.

                    NU TE MAI GANDI LA PRODUSE CARE SE ADRESEAZA TUTUROR CLIENTILOR

Viitorul business-urilor (chiar si mici), il reprezinta clientela de nisa. Asa ca de la inceput iti spun sa nu te astepti sa vinzi tuturor (iata regula),  si chiar sa-ti propui sa vinzi pentru maxim 20-25% din piata. Clienti de nisa. Nisa iti va aduce satisfactii si vei putea alege cu cine lucrezi, astfel eliminand din start rau-platincii.

                                          UNDE SE PIERD CEI MAI MULTI ANTREPRENORI TINERI

Ai castigat primele mii de euro, iti place asta si te apuci sa cheltui. Eu am facut greseala asta si am ramas cu buzunarele goale si cu gauri in psihic. Am gresit, m-a costat o suma de bani sa-mi inteleg greseala.

Deci, cand incepi sa castigi, nu te hazarda, nu te apuca sa cinstesti pe toata lumea, pentru ca numai tu stii cum ai facut primii banuti si cat ai muncit. Ramai rational si cheltuie mai putin decat castigi. Pune bani deoparte daca nu te gandesti sa-i reinvestesti pe toti, si asta pentru linistea si siguranta ta.

O sa faci vanzari si desigur stii si asta, insa ceea ce nu stii e ca, specialist fiind, doar 30-35% din cunostintele tale de vanzator innascut si slefuit nu te vor ajuta decat 30-35% sa faci un business sanatos. Restul e ACTIUNE!!! Asa ca 30-35% cunostinte despre vanzari si restul…ACTIUNE, esti acolo in teren, in lupta in “batalie”, in mijlocul evenimetelor.

                                        NU TE SUSTRAGE DE LA VIZITELE DE VANZARE SI DE NEGOCIERE

 

Si aici, trebuie sa-ti propui un numar minim de vizite intr-o zi. Daca ti-a propus de exemplu sa faci 11 vizite iar doua dintre ele s-au anulat, nu-i nimic, nu-i neaparat vina ta, insa celelalte 9 fa-le. In fiecare zi, daca asta ti-ai propus.

                                                                         IMI TREBUIE SECRETARA

Da, iti trebuie secretara, asistent manager, pile, relatii, etc! Uite-te la cei ce au inceput de la zero si vei observa ca nu au inceput asa. Nu au irosit bani, ci au fost pragmatici si mai intai au vandut, iar mai apoi si-au construit un birou frumos si atragator. Relatiile le-au construit ulterior prin spiritul viu de om ce-si intelege nisa de clientela.

 

 

Acum, raspune-ti sincer la intrebarea “SUNT PREGATIT SA DEVIN ANTREPRENOR?”, prin cele patru raspunsuri unice.

1. O sa incerc, ce sa pierd?

2. O sa ma stradui.

3. O sa fac tot ce-mi sta in putinta sa iasa bine.

4. E gata, e ca si facut, ma vad in business-ul asta muncind.

Numai raspunsurile 3 si 4 arata ca esti gata sa incepi si sa te prezinti in mijocul evenimetelor in fiecare zi! Vrei sa-ti spun si de ce? Da-mi un mesaj in privat sau chiar in acest articol.

 

Te astept cu comentarii.

Share daca ti-a placut materialul!

 

Iulian Costea

 

31 Aug

4 motive pentru care robinetul cu iubire trebuie tinut deschis

Am citit zile trecute undeva despre faptul ca saracia scade iq-ul individului cu cel putin 13 procente.

Nu sunt sigur daca procentele sunt corecte, nici n-am cum sa masor insa din propria experienta spun ca in anuminte momente, ipoteza e reala. Atunci cand intr-o familie sau pentru individ exista reale probleme cu banii, gandul automat care vine din subconstient este; “trebuie sa supravietuiesc acum“. Acum inseamna azi, maine si poimaine. Pana ce individul sau familia gasesc cele mai bune cai de a iesi din situatia nedorita, sunt impovarati cu ganduri de supravietuire, nemaiputand fi creativi.

Creativitatea te face sa gasesti solutii excelente pe care altii nu le pot identifica tocmai din cauza ca-si imagineaza ca nu-si mai pot “reveni”. Atunci cand stii sa o iei de la zero, incepi sa redevii creativ si sa-ti faci din nou planuri, setandu-ti obiective.

Asa e si cu iubirea neconditionata.

Iubesti pe cineva din tot sufletul sau ai fost indragostit cel putin odata in viata?

                                                                Ce te-a alimentat?

Nivelul de iubire pentru partener scade gradual odata cu trecerea anilor. Procentele pierdute in aceasta iubire sunt inlocuite cu doze de respect, obisnuinta, incercari de a arata ca esti mai bun(a), in comparatie punctuala cu ziua in care v-ati cunoscut si primii ani de relatie.

Adevarul e ca ne place sa fim iubiti si luptam in fiecare zi pentru a deveni mai puternici, mai potenti, mai siguri pe noi, tocmai pentru a arata partenerului ca daca se intampla ca intr-o zi sa se rupa ceva, celalalt a pierdut o partida buna. Deci, partenerul de langa noi, alimenteaza inconstient relatia si implicit dorintele de dezvoltare continua ale celuilallt.

Nu punem in calcul dragostea fata de proprii copii! Nu exista dragoste mai adevarata ca a unui parinte fata de copiii sai.

Nu punem in calcul dragostea fata de parinti, cu toate ca si lor vrei sa le demonstrezi ca in fiecare zi esti mai bun si ai invatat ceva. Uiti un lucru; ei te vor iubi oricum ai fi.

Revin. Spuneam ca se pierd anumite procente din iubire pe parcursul unei relatii odata cu trecerea anilor. Automat intervine obisnuinta si o siguranta de cuplu. Ajungi la acele sarutari mecanice cand pleci de acasa sau te intorci. Apare acel sarut pe obraz, sarut de noapte buna, si o expresie mecanica…TE IUBESC! Ea, e deranjata mai mereu daca uiti s-o saruti de noapte buna si iti atrage atentia ori de cate ori are ocazia, ca n-ai sarutat-o dimineata cand ai plecat la serviciu.

Si daca te intorci usor in timp, cum adormeai in primii ani de relatie? Cum erau saruturile atunci? Cum te trezeai? Pana la seriviciu sau la scoala mergeai sau levitai? 🙂 Acum intelegi ca s-au pierdut procente din iubire si de ce intensitatea a scazut?

Totul bine si frumos, aceeasi relatie pastrata la nivel de respect, aceeasi educatie livrata catre copii. Nu e miere si lapte dar e binisor. Se poate si mai bine, mai ales cand pe strada trec barbati si femei deopotriva. Barbati si femei ce se “dichisesc” mai bine, ce au fata ma luminata, ce se imbarca mai frumos si merg si la sala. Il au pe “vino-n-coa”. Ii observi si vezi ca au mai multa grija de ei, decat ai tu acum de tine. Asta e un prim pas care-ti arata clar si ferm ca si tu poti fi axact ca si ei. Te duci cu gandul intr-acolo unde poti calca stramb odata, insa revi cu picioarele pe pamant intelegand ca daca si urma de respect dispare, totul se naruie. Si intr-o buna zi absolut normala, partenerul de cuplu se imbolnaveste.

Pfuuuu…cat ghinion, cata compasiune, ce suferinta pentru tine. Suferinta e de ambele parti si brusc dai drumul la robinetul cu iubire, afectiune si intelegere. In momentul acela, constientizezi ca partenerul tau are nevoie de tine mai mult ca oricand. Si faci orice e posibil, tot ce trebuie sa scapati de suferinta. Banii nu mai conteaza, feţele lumintate ale celor cu care ai fi calcat stramb in urma cu ceva vreme nu-ti mai spun nimic. Nu mai vrei absolut nimic de la viata, nu-ti mai plac alti oameni si nu te mai atrage nimic. Esti cu gandul numai in directia partenerului.

 

 

 

De ce?

Constientizezi ca e posibil sa pierzi ceva inestimabil?

  • TE LEAGA O SERIE AMINTIRI SI MOMENTE
  • schimbi INSTINCTELE pe RATIONAMENT
  • traiesti doar sa-ti multumesti partenerul
  • incepi sa constientizezi ce ai langa tine
  • incepi sa vezi ca tot ce conteaza nu sunt lucruri materiale

E nevoie sa intelegi si e bine sa gandesti, ca:

  1. e posibil sa pierzi,
  2. tine si de tine sanatatea celuilalt,
  3. celalalt are nevoie de iubire ca sa poata trece mai usor peste toate cliepele grele,
  4. iubirea ta e un scut ce apara partenerul de rautatile din jur.

Brad Pitt despre sotia sa:

“Soția mea s-a îmbolnăvit. Ea a fost mereu nervoasa din cauza problemelor de la locul de muncă, viața personală, eșecurile ei și copii. Ea a pierdut aproape 15 kg si ajunsese la 40 kg. A devenit extrem de slaba si plangea constant. Nu mai era o femeie fericita. A suferit de dureri de cap continue, dureri in piept si nevralgii intercostale. Nu dormea bine, adormea numai dimineața și obosea foarte repede în timpul zilei. Relația noastră ajunsese in punctul in care urma sa ne despartim. Frumusețea ii disparuse, avea cearcane uriase, nu mai avea grija de ea. A refuzat sa mai joace in filme, respingand rapid orice rol i se propunea. Mi-am pierdut speranța și a crezut că vom divorța mai repede … Dar apoi m-am decis să acționez si sa schimb asta. Pana la urma a fost cea mai frumoasă femeie de pe pământ, idolul a mai mult de jumătate din bărbații și femeile de pe pământ, iar eu am fost cel caruia soarta i-a permis sa o iubesc si să o îmbrățișez. Am început să ma port extrem de frumos. Flori, daruri și complimente, gesturi de afectiune pentru care nu le-am facut. Am surprin-o si am incantat-o in fiecare minut. Am inceput sa trăiesc doar pentru ea. Am vorbit în public doar despre ea. Am dus toate discutiile în direcția ei. Am lăudat-o în fața prietenilor nostri. Pare de necrezut, dar ea a înflorit. Ea inceput sa mai ia in greutate, nu mai era nervosa și m-a iubit chiar mai mult decât oricând. N-am crezut niciodata că ea poate iubi atât de mult.

Și apoi am realizat un lucru: femeia este reflectarea barbatului de langa ea.

Dacă o iubești până la punctul nebuniei, ea va deveni o nebunie.”

 

Daca ti-a placut articolul da-i share.

 

Iulian Costea

21 Jun

12 trucuri despre ce sa faci cand crezi ca esti deprimat(a)

Articole pompoase cu introduceri siropoase ca sa ajungi in final sa citesti poate 2-3 fraze, al caror indemnuri le poti pune in practica?

Hai sa intram direct in subiect.

Vreau sa presupun inca de la inceput ca nu vorbim despre depresie ca si boala si mai ales sa nu fii diagnosticat ca atare. In cazul acesta iti recomand sa soliciti ajutor de specialitate, psiholog sau psihiatru.

Vorbim de anumite stari de tristete sau melancolie.

Ca o introducere, daca starile de mai sus dureaza de mai multe saptamani, e posibil ca orice ai face, sa-ti pierzi interesul usor usor pentru orice. Pana la urma depresia nu e o boala usoara, insa nici ceva groaznic. In concluzie, poate fi invinsa.

Ce sa faci atunci cand te simti deprimat:

1. Fa un dus racoritor, si foloseste un gel de dus cu miros puternic de plante si fructe aromate. Nu te grabi, relaxeaza-te in cabina de dus sau in cada.

2. Schimba lenjeria patului (chiar daca e curata) si rasfata-te in asternuturile proaspete, dupa un dus sau o baie racoritare.

3. Chiar daca esti barbat, incepe sa faci ordine si curatenie in casa. Incepe cu baia, spala si curata tot ce intalnesti in cale. Apoi dormitoarele, living-ul, bucataria. Asta iti va da o senzatie de curatenie si ordine. Ai voie apoi, sa te “tolanesti” 1-2 ore.

4. Fa-ti un ceai proaspat, cu baza de ceai verde. Savureaza-l pana la ultima picatura si bucura-te de gust. Nu face altceva in acest timp. Doar savureaza! Ceaiul verde e putenic vitaminizat si detoxifiant pentru organism si in plus relaxeaza.

5. Fa-ti o salata de fructe cu kiwi, banane, portocale, mere, si zeama de lamaie. Mananca incet si simte gustul tuturor fructelor ca si cand ti-ai antrena papilele gustative.

6. Da fuga la primul magazin si cumpara o narghilea. Pune-ti un pahar rece, cu suc natural sau apa si relaxeaza-te langa aparatul de scos fum. ATENTIE: Nu e daunator fumul din narghilea, atata vreme cat folosesti ce trebuie si ce e indicat. Scopul final e relaxarea.

7. Traieste ca un bogat si timp de 10-20 de minute, imagineaza-te in cele mai frumoase destinatii din lume si creaza-ti propriile decoruri, locuri si actiuni. Cu totii avem dreptul sa visa, si nu ne poate impiedica nimeni s-o facem. Nici macar ratele la banci si cheltuielile zilnice.

8. Aminteste-ti ca esti un om fericit daca ai deschis ochii de dimineata. Asta inseamna ca inca ai un scop de atins.

9. Cauta in toate sertarele si in toate memoriile calculatorului tau, poze vechi cu tine. Cum erai? Cum esti acum?

10. Daca ai ocazia, si bineinteles curajul, cauta sa faci ceva sport extrem; cu adrenalina. Te va sustrage pentru moment de la orice.

11. O perioada de vreme, gandeste-te numai la tine. Fii putin egoist(a) pentru ca doar asa poti rezolva totul. Oricum ceilalti iti vor simti starea si te vor intelege.

12. Si in final, daca starile continua, elimina incet incet cauza stesului. In fond cauza acestor stari, este stresul. Rezolva-ti problemele, gasind solutiile cele mai bune in primul rand pentru tine, apoi pentru ceilalti.

 

Din categoria, ce sa nu faci, iti amintesc un singur lucru:

Nu te forta sa iesi la socializare sau la distractii cu prietenii. E bine sa ramai tu cu tine pana se rezolva totul.

Cele bune

Iulian Costea

27 May

Respect, dragoste si invataturi

Pot sa fac fata unor situatii emotionale, cu brio. Pot sa aplic anumite reguli in gandire atunci cand mediul si oamenii intentioneaza sa ma puna la pamant. Am iesit si sper ca in continuare sa pot sa ies din situatii dificile. Am suferit si sunt sigur ca viata mai are multe sa-mi arate.

Dar sunt si norocos. Am luat in urma cu noua ani o decizie, de care ma bucur si azi. Ca mai toti tinereii, am avut pana pe la 24 de ani o viata destul de agitata. Lucram si petreceam noaptea, ma trezeam dimineata, ma alimentam cu energizante, etc. Decizia mea, e sotia mea. Decizia mea se numeste Valentina, dar eu ii spun iubita.

Nu e prima data cand realizez ca am luat cea mai buna decizie, si nici ultima. Sunt sigur!

Se spune ca in majoritatea cazurilor, oamenii care scriu cel putin o carte sau bloggerii, scriu din frustrare. 90% adevarat.

Si totusi exista si un 10%, acest 10% ce te face sa scrii din dragoste si respect. Mare lucru pentru acel om, care mai intai respecta si apoi iubeste. In viata, ai impresia ca ai parte de un sir ilogic de evenimente. Toate se intampla cu sens si toate evenimentele sunt menite sa te influenteze si sa-ti constientizeze pozitia, punctele tari si slabiciunile. Fa un exercitiu de imaginatie si gandeste-te bine la un sir de evenimente consecutive ce te-au afectat, si  mai apoi la aceleasi evenimente si cum anume te-au responsabilizat. Chiar si la nivel de discutii.

Incepeam materialul prezent prin: “pot sa fac fata unor situatii emotionale, cu brio“. Da, asta pentru ca imi antrezez creierul.

Dar, cand te loveste bilologia, poti sa ai cel mai antrenat creier cu putinta, ca tot suferi. Si ma refer aici la starile biologice ce-ti afecteaza corpul.

Nu sunt doua ore (n.r), de cand am reusit sa ma ridic din pat. Am zacut cu amar si neputinta mai mult de 48 de ore. Mi-a venit sa plang de neputinta mea, si toate antrenamentele cu mine, n-au avut sorti de izbanda impotriva unei banale raceli.

Iubi a mea, era de garda. Eu acasa cu baiatul meu de aproape 8 ani. Abia deschid ochii si dau sa ma ridic.

-Stai tati, ca ti-am pus termometrul…aud asa ca prin vis. Totusi era real, baiatul meu a simtit ca ardeam ca un cuptor.

Mi-a citit si mi-a spus din nou cu aceeasi voce din vis “Tati ai 39 cu 5, mie mi-e frica”. In momentul ala, am zis ca trebuie sa dorm, pentru ca daca ramaneam constient, trebuia sa ajung la spital.

Mi-am dat seama ca nu-i un vis din momentul in care am auzit conversatia telefonica, dintre Iustin si mama lui. Sub indrumarea mamei lui, el cauta in frigider medicamentele de care se considera ca e nevoie. Sincer, nu-mi amintesc cum le-am inghitit.

As vrea sa exagerez, insa nu e deloc asa. O banala raceala, o banala febra, te pot face sa nu te mai poti ridica din pat, oricat de mult ai incerca? Si tocmai pe mine? Nu pot sa cred!

Dupa cateva ore doi oameni frumosi din viata mea, imi dadeau toata atentia de care aveam nevoie.

Un coktail cu comprese reci, medicamente, ceaiuri, otet si multa dragoste m-au ridicat din pat abia dupa 30 de ore.

Sunt sigur ca nu mai trebuie sa spun ce am invatat eu din aceasta experienta. M-am inconjurat de oamenii de care am nevoie. De azi pot sa spun cu mana pe inima, ca o sa “ma antrenez” la maxim, sa-i respect si sa-i iubesc si mai mult.

 

Daca as trece dincolo de aceasta latura, am invatat din nou cat de importanta e sanatatea.

 

Cu drag

Iulian Costea

 

 

11 Mar

A fost odata un copil “bolnav” si speriat. A fost!

Sa scriu acest material, sa nu-l scriu? Totusi, sunt cu degetele de la ambele maini pe tastatura.

Mesajele pe care le primesc zilnic ma fac sa apas tastele puternic si merg mai departe. In ultima vreme am primit mesaje de la oamenii ce pur si simplu nu-si mai gasesc drumul. Sau cel putin asta cred ei. Nu vreau sa se inteleaga gresit, mai ales ca niciodata nu o sa fac public vreun mesaj primit in privat. Nu vorbesc despre nimeni anume si nu vreau sa se simta cineva.

Tot ce imi doresc e sa clarific ca ceea ce se intampla in viata noastra se intampla cu sens si nimic nu este intamplator.

“Nu mai am job, sunt atat de cazut(a), nu-mi mai gasesc linistea, n-am facut nimic pana la varsta asta, n-am pasiuni”…etc, cam acestea sunt mesajele de care vorbesc aici.

Daca as putea, pe toti i-as ajuta intr-un fel sau altul.

Si hai sa clarific:

In urma cu 6 ani eram in prima faza in care confuzia pusese stapanire pe mine. Pur si simplu nu-mi mai gaseam locul, eram agitat si stresat incat emanam energie negativa. Eram dezechilibrat iar cei din jurul meu nu prea reuseau sa se concentreze sa ma asculte, daramite sa ma ajute. Incet incet, negasind solutii la problema, problema ce nu vroiam s-o accept, starile s-au agravat si am devenit si mai agitat si deloc multumit cu ceea ce eram. In urma cu 2-3 ani (pana sa am starile de mai sus) imi gasisem locul, rostul, stiam ce o sa fac peste 10 ani, insa a venit acest moment in care confuzia si starea de neliniste pusesera stapanire pe mine. Nu puteam sa accept ca acum 2 ani eram motivat si energic, gata sa duc la indepliniere orice plan, iar acum ( in urma ca 6 ani) nu pot sa inteleg ce se intampla cu mine.

Am decis sa merg la un control de rutina la o clinica din Pitesti.

Medicul ce m-a consultat pe glandele endocrine, mi-a pus un diagnositc ce avea sa-mi ingroape toate visurile pana in acel moment. Diagnosticul era “CANCER tiroidian”. Putini au stiut pana acum de “problema”, insa am decis sa scriu aici ce s-a intamplat cu mine si mai ales ce am facut dupa…

In 10 minute, ambulanta era deja pregatita si eram gata sa ma urc si sa plecam spre C.I Parhon.

Am zis ca nu are sens sa plec atat de repede, sa mergem acasa si sa mai “rumegam” la problema. Am stat prea mult fara sa actionez si acum sa iau decizia pe loc?

Nu, am stat ne-am gandit (eu si sotia), am consultat-o si pe mama si a doua zi in masina unui prieten la 6.30 dimineata erau toti cu ochii cat cepele. Eu nu, am ramas rational si nu am schitat nimic. N-am scos niciun sunet!

Am zis in gand de 100 de ori “Ei si ce?”, in timp ce ma gandeam ca ai mei vor ramane fara mine. Apoi ma gandeam ca or sa se descurce si tot asa gandurile mele erau indreptate numai in directia “plecarii mele”.

Ajuns la spital, brusc am avut o revelatie (nu stiu de unde a venit) si mi-am spus ca eu vreau sa traiesc, sa o strang in brate pe iubita mea, sa-mi cresc copilul in stilul meu, sa ma duc la sfarsit de saptamana la parinti, sa facem gratare, sa ascultam muzica, sa cantam, sa facem de toate si mult mai mult decat fac oamenii azi. Voiam sa fac oamenii sa vanda ma bine, sanatos si mai mult, asta era scopul meu si am pregatit si un moto ca sa-mi intaresc existenta: “Pregatit sa-ti antrenez echipa!”

Din acel moment nicio clipa nu m-am mai gandit la tratamente, medicamente, medici, aparate sofisticate sau moarte.

Prima zi de investigatii a fost cea ma grea. Aproape nimeni nu-mi dadea sanse. Medicul de la punctii mi-a spus ca sunt tare, insa e grav, medicul de la scintigrama dadea enegic din cap in stanga si-n dreapta de cate ori “pipaia” analiza.

Eu am zambit tot timpul, eram alimentat de gandurile mele si de dorinta mea de a avea grija de oamenii pe care-i iubesc.

A fost prima data in viata mea cand am inteles ca pentru a avea grija de cineva, mai intai trebuie sa ai grija de tine.

Iubita mea a ramas cu mine mai tot timpul in spital, am dormit amandoi in acelasi pat de o singura persoana, iar colegul meu de salon de vreo 75 de ani, imi plangea de mila. Si am zis din nou “las’ ca va arat eu voua cine sunt eu”. L-am “scuturat” pe batran, intr-o noapte pe la 3 si i-am spus: “N-ai de ce sa-ti faci griji, voi fi din nou un om intreg!”

Au urmat zile grele, zile de investigatii in camera cu izotopi si odata iesit de acolo, adormeam brusc. Cand ma trezeam (buimac ce-i drept), ma bucuram de tot ceea ce vedeam in jur si ieseam afara la aer. Pana in curtea spitalului, faceam cam jumatate de ora. Faceam atat de mult, nu pentru ca era departe ci pentru ca ma miscam greu, organismul meu fiind mult prea solicitat de investigatiile complexe.

Ma comportam ca un om normal, radeam neincetat si nu aveam niciun scenariu in cap. Ba da, aveam si imi reptam “Merg acasa, o sa urmez un tratament, n-o sa ma gandesc la nimic rau, ma reintorc la munca pentru ca imi place si o sa ma plimb mult cu familia mea”.

Ma tineau “drept” oamenii de langa mine. Copilul meu avea 1 an si ceva, sotia mea ma iubea, mama e mama…ma tineau “ancorat”, obiectivele mele si “planul meu”.

Nu ma mai lungesc cu detaliile. Dupa cca 2 saptamani mi s-a eliberat un tratament cu thyrizol si euthirox in ajutorul glandei tiroide. Zambetele si dorintele mele acute m-au adus pe un drum normal foarte repede.

In momentul in care am primit vestea, psihicul meu a receptionat-o negativ si a fost daramat pur si simplu.

Faptul ca mi-am invins teama si si am fost alimentat de dorinta puternica de a fi aici si nu dincolo, m-au facut un om puternic si sanatos in numai 2 ani.

Nu am stiut niciodata daca am avut o tumora sau o fost doar o disfunctie tiroidiana. Nimieni nu stie cu exactitate. Am fost “ferit” sa aflu anumite lucruri in evolutia bolii.

Ideea e ca eu am refuzat sa gandesc negativ, am mers mai departe si nu numai ca am sperat ci mi-am imaginat cum va arata viitorul meu.

Nu ma scald in lux, nu traiesc in saracie insa sunt mai bogat cand vad ca oamenii isi inving temerile, inteleg ce se intampla cu ei si refuza sa cedeze. In acesti oameni ma vad pe mine acum 6 ani.

Nimic nu se poate realiza fara un efort sustinut!

Nimic nu se intampla fara sens si fara o lectie bine primita. Probabil ca eu nu mai vedeam lucrurile frumoase pana sa ajung la clinica.

Sper sa-ti fie de folos faptul ca eu “m-am deschis” si am avut curajul sa vorbesc despre mine.

Si, experientele mele au devenit invataturi pentru viata mea, lectii pe care, cat pot de bine le metaforizez si le dau mai departe.

Si mai cred ceva; cred ca poti si tu sa trasformi o experienta “negativa”, intr-o situatie ce-ti va modifica clar, convingeri si ganduri limitative. De ce spun asta?

Pentru ca:

sustinut puternic de Dumnezeu, motivatie, oameni din jurul tau, putere, sentimente, poti ajunge sa faci din nou ceea ce-ti place!

 

 

Cu drag

Iulian Costea

10406876_685228691515033_2661393504799662498_n-1.jpg

05 Mar

Cinci lucruri importante pe care viata ti le transmite

DA TOTULPENTRU PERSOANA IUBITĂ

În urmă cu mai mulţi ani, la un mare şi important spital din oraş fu adusă pentru tratament o fetiţă numită Liz. Ea suferea de o ciudată şi rară boală, al cărei unic tratament era, după câte se ştia, o transfuzie de sânge de la frăţiorul ei de numai 5 ani. Acesta, la rândul lui, supravieţuise în mod miraculos aceleiaşi boli, şi dezvoltase anticorpii necesari pentru a o combate. Prin transfuzie, Liz se putea vindeca şi salva.
Medicul îi explică situaţia micuţului ei frate Tommy, şi îl întrebă dacă el ar fi de acord să-i doneze sângele sorei lui. Doar pentru un moment, Tommy păru că reflexionează profund, înainte de a suspina adânc şi de a spune, încet, dar hotărât: “Da, o voi face, dacă asta o salvează pe Liz!”
În timp ce transfuzia era în curs de desfăşurare, Tommy se afla întins pe un alt pat, liniştit şi zâmbitor, alături de sora lui. Personalul medical îi urmărea pe amândoi cu atenţie, şi observa cu bucurie cum Liz, încet-încet, redobândea o culoare sănătoasă şi vie în obraji. În acea clipă însă, chipul lui Tommy începu să se stingă, apoi deveni palid, iar zâmbetul îi dispăru de pe faţă. Îl privi pe medic şi, cu voce întretăiată, îl întrebă: “Iar eu… când voi începe să mor?”
Copil fiind, el nu îl înţelesese pe medic. El credea că urma să-i dea tot sângele său sorei lui. Şi, de fapt, el chiar i-l dădea.
(1) DA TOTUL PENTRU PERSOANA IUBITĂ

ÎNTOTDEAUNA ADU-ŢI AMINTE DE CEI PE CARE ÎI SERVEŞTI

Pe vremea când o îngheţată costa mult mai puţin decît astăzi, un copil de vreo 10 ani intră într-o cofetărie şi se aşeză la o masă. Fata care servea îi puse un pahar cu apă în faţă. “Cât costă o îngheţată de ciocolată cu migdale pe deasupra?”, o întrebă copilul. “Cincizeci de cenţi”, îi răspunse fata. Copilul scoase din adâncul buzunarului un pumn de monede, şi le examină atent. “Şi… cât costă doar îngheţata de ciocolată?”, întrebă el din nou, ruşinat parcă.
Alţi clienţi tocmai aşteptau să se elibereze o masă, aşa că fata deveni oarecum agitată. “Treizeci şi cinci de cenţi”, îi răspunse, cu glas tăios, copilului. Acesta îşi numără încă o dată monedele. “Atunci vreau doar îngheţata de ciocolată, fără migdale deasupra”, spuse el, hotărât. Fata îi aduse îngheţata împreună cu nota de plată, i le puse pe masă şi plecă.
Copilul termină îngheţata, plăti la casă şi ieşi din cofetărie. Când fata veni să cureţe masa, i se puse un nod în gât, şi ochii i se împăienjeniră. Acolo, lângă farfurioara goală şi paharul cu apă se aflau, frumos aranjate, monede în valoare de cincisprezece cenţi… Bacşişul ei.
(2) NICIODATĂ SĂ NU JUDECI ÎN GRABĂ PE CINEVA

 

UN AJUTOR ÎN PLOAIE

Era aproape de miezul nopţii. O femeie în vârstă, de origine afroamericană, se afla pe o autostrada din Alabama, cu maşina defectă şi înfruntând o furtună înfricoşătoare. Motorul se oprise şi nu mai pornea defel, iar ea, disperată, trebuia neapărat să plece către destinaţie. Udă de sus până jos, se hotărî să oprească prima maşină care ar fi trecut pe acolo.
Un tânăr de rasă albă se opri să o ajute, în pofida tuturor conflictelor care marcaseră anii ’60, între albi şi negri. Tânărul o luă şi o duse într-un loc sigur, o ajută să ia legătura cu cine trebuia, şi apoi o urcă într-un taxi. În disperarea ei, femeia părea jenată că nu-i poate mulţumi cum se cuvine. Îşi notă adresa tânărului, îi mai mulţumi o dată, şi plecă.
Şapte zile trecuseră, când în casa tânărului se auzi soneria de la intrare. Spre surpriza lui, un televizor color de mari dimensiuni îi fu livrat direct, printr-o companie de transport. Avea un bileţel, special lipit pe ambalaj. În el scria: “Profunde mulţumiri pentru ajutorul tău de pe autostradă. Ploaia nu numai că mă udase până la piele, dar îmi înecase şi sufletul. Atunci ai apărut tu. Mulţumită ţie, am putut ajunge la căpătâiul soţului meu care agoniza, cu doar câteva clipe înainte ca el să-şi dea duhul. Dumnezeu să te binecuvânteze pentru ajutorul pe care mi l-ai dat şi pentru binele pe care îl faci celor din jur, dezinteresat. Cu sinceritate, soţia celui ce a fost Nat King Cole.”
(3) NU AŞTEPTA NIMIC ÎN SCHIMB, ŞI VEI PRIMI

 

 ÎNTREBAREA CEA MAI GREA

La un examen din al doilea an de studii al universităţii noastre de medicină, unul dintre profesori ne făcu tuturor o supriză, atunci când ne înmână subiectele. Ca întotdeauna, eu le citii mai întâi repede pe toate, dar când ajunsei la ultimul, rămăsei derutat: “Numele femeii de serviciu care face curat în universitate?”
În mod sigur, mi-am zis, o fi vreo glumă a profesorului. O văzusem de multe ori pe femeia de serviciu. Era înaltă, cu părul cărunt, şi să fi tot avut în jur de cincizeci de ani. Dar, cum era să-i ştiu eu numele? La sfîrşitul examenului, îi prezentai foaia de examen profesorului, fără să fi răspuns însă nimic la ultima întrebare, atât de neaşteptată.
Înainte să se fi terminat examenul totuşi, unul dintre colegii mei îl întrebă pe profesor dacă ultimul subiect conta la nota finală a examenului. “Fără îndoială că da”, răspunse profesorul. “De-a lungul carierelor voastre, veţi cunoaşte o mulţime de persoane. Toate sunt importante. Toate merită atenţia şi îngrijirea voastră, chiar dacă ele vi se adresează doar cu un simplu «bună ziua»!”
Niciodată nu uitai acea lecţie. Şi mai descoperii că numele ei era Maria
(4) CU TOŢII SUNTEM IMPORTANŢI
GREUTĂŢILE DIN DRUMUL NOSTRU
Odată, într-o ţară, demult, regele ei dădu ordin să se pună o piatră mare de tot, chiar în mijlocul unui drum. Apoi se ascunse în apropiere, ca să vadă dacă vreun supus al lui va înlătura piatra sau nu.
Unii dintre cei mai de seamă oameni ai regatului, sfetnici, bogaţi comercianţi, curtezani, sosiră, priviră piatra şi doar o înconjurară. Mulţi dintre ei chiar îl învinuiră pe faţă pe rege pentru că nu se îngrijeşte de starea drumurilor din regat, dar niciunul nu făcu nimic ca să înlăture piatra cu pricina.
Atunci, un simplu ţăran, ce îşi ducea verdeţurile la piaţă, se apropie. Îşi lăsă coşurile pe jos, în drum, şi încercă să mişte piatra către marginea drumului. La început nu reuşi, dar apoi, după multă caznă şi sudoare, izbândi. În timp ce îşi aduna coşurile lui cu verdeaţă, văzu o pungă cu bani, chiar acolo unde se aflase piatra.
În pungă se aflau o mulţime de monede de aur, şi un înscris al însuşi regelui, prin care acesta îl făcea stăpân peste acea pungă cu bani pe cel care va fi înlăturat piatra din drum. Astfel, ţăranul descoperi şi învăţă ceea ce alţii niciodată nu ajunseră să înţeleagă.
(5) FIECARE GREUTATE PE CARE O ÎNTÂMPINI ÎŢI OFERĂ ŞANSA DE A EVOLUA, PRIN ÎNVINGEREA EI

La urma urmei, atitudinea este totul.

  • Iubeste ca şi cum n-ai iubit niciodata
  • Nu dispreţui prietenia nimănui
  • Munceşte ca si cum nu ai avea nevoie de bani
  • Dansează ca şi cum nimeni nu te-ar vedea

 

Comenteaza direct cu profilul de facebook

01 Mar

Campionul de raliuri Porcisteanu, “o dă pe defensivă”

M-am intalnit ieri cu Vali, pentru a pune la punct ultimele detalii in urmatorul nostru proiect comun.

Am anuntat in mai multe randuri  in presa, la TV si pe blog, ca din Martie/Aprilie, dam start poiectul STRONG IDEAS SEMINAR, unde Vali va fi alaturi de mine,  iar prima sesiune o planificam pentru martie 2013. Ne astepam la cel putin 100 de participanti, mai ales ca sesiunea o sa fie GRATUITA.  Urmeaza un clip la care lucram, pentru ca voi sa intelegeti mai mult. Deja mi-e inima in gît, intelegand ca o sa fiu “copilot”. 🙂

 

Lasand la o parte acum proiectul nostru, de curand Vali Porcisteanu a demarat un proiect de care amintea si in urma cu 2 luni.

Proiectul are deja un nume: Vali Porcisteanu Driving School si vei vedea mai jos despre ce e vorba.

Iata ce spune el despre acest Proiect:

“Statisticile arata ca mai bine de o treime din accidentele rutiere ar fi putut fi evitate daca persoanele implicate cunosteau si aplicau regulile de conducere preventiva. Siguranta in trafic si respectul pentru ceilalti participanti se invata in timp, atat din propie experienta, dar mi ales de la profesionisti,

Conducerea defensiva este o forma de training pentru soferii de autovehicule, scopul sau fiind acela de a reduce riscurile conducerii prin anticiparea situatiilor periculoase czuzate de conditiile nefavorabile sau de greselile altora. Conducerea defensiva implica o atitudine proactiva in spatele volanului anticipand posibilele pericole in loc de a reactiona doar la ele.

Vali Porcisteanu Driving School (VPDS), vine in sprijinul tuturor soferilor care vor sa invete ce inseamana respectul in trafic, siguranta si placerea de a conduce, oferind cursuri de conducere defensiva.

Printre aspectele teoretice prezentate la cursurile de conducere defensiva se numara:

  • pregatirea de deplasare
  • deplasarea
  • comunicarea
  • asigurarea sin anticiparea in trafic
  • aderenta
  • traiectorii
  • depasire
  • situatii dificile
  • circulatie pe autostrada

In ceea ce priveste partea practica, cursantii vor invata corect urmatoarele aspecte:

  • pozitia la volan
  • circulatia manilor pe voalan
  • franare cu si fara ABS
  • franare in conditii de aderenta neuniforma cu si fara ABS
  • evitarea obstacolelor
  • franare in viraj
  • simulator derapaj controlat
  • supravirare”

Pe mine unul m-a convins. O sa-mi iau un pachet mediu pentru a intelege de ce si cum sa evit si nu sa reactionez.

Pana sa inteleg teoretic pricipiile, ma comportam in trafic ca orice alt sofer.

Vali, iti pune la dispozitie si o adresa e de e-mail pentru mai multe detalii: vali@vpds.ro

 

Condu preventiv si mai ales defensiv 😉

 

 

08 Feb

Hai ma’… tata, noi cand vedem un film impreuna?

Am un apetit pentru genul asta de articole, incat nu pot exprima ce simt atunci cand ma asez la laptop cu mintea numai in directia asta.

Cand vreau sa scriu ceva despre mama sau tata, mai intai imi accept fiorii de pe spate ce ma fac sa ma simt un adolescent ce-si da prima proba la BAC. E de ajuns sa apas o singura litera de pe tastatura si  izvorasc sentimente de aici.

Pe 25 octombrie ca in fiecare an, sarbatorim in familie ziua de nastere lui tata. Si anul trecut s-a intamplat la fel (2012).

M-a sunat sora mea sa ma intrebe daca o pot lua din Bucuresti sa mergem impreuna la Campulung (Arges) pentru eveniment. Am fost de acord si pe drum ne facem scenarii de petrecere.

Sora mea zicea sa iesim cu totii in oras sa luam masa, sa stam de vorba sa bem ceva si apoi sa continuam acasa. Am ras ironic, abia dupa ce mi-am dat seama ca sora mea nu mai venise la Campulung de ziua tatei cam de multa vreme. Ea nu mai stia ce-i place lui.

Radeam pentru ca stiam ca tata nu poate accepta acest gen de protocol. Lui ii place sa petreaca cu prietenii lui, cu glumele grupului si un gratar cu mult fum in fata magazinului unuia dintre prieteni.

Tata, in bucatarie, taie cateva felii subtiri de carne slaba, sa le frigem pe gratar apoi se retrage pentru o ora cu prietenii repetand aceleasi actiuni.

Revine dupa o ora si pregateste o salata de rosii cu castraveti pentru garnitura. Intre timp mai schimbam doua trei idei si pleaca din nou la cealalta “gasca”. 😀

Ne-am suparat un picut pe el, insa l-am iertat repede pentru ca era ziua lui si putea face orice. 🙂

Mama si sora comploteaza un discurs emotional, menit sa-l aduca pe tata acasa si sa-i mai lase pe prietenii lui pe motiv ca “AU VENIT COPIII “. Evident, el nu poate proceda conform propunerii mamei, el vrea sa impace ambele randuri de oameni ce-l inconjoara aproape zi de zi. Si uite asa noaptea cu pricina, tata a facut naveta intre familie si prieteni. A stiut foarte bine cum sa ne impace deopotriva, insa familia mea nu prea a fost de acord cu procedurile lui.

Tata iubeste Western-urile vechi si daca ii lasi un DVD player si 10 DVD-uri cu filme, le vede in doua zile.

M-am pregatit si am luat de acasa vreo trei filme bune, din astea care ii plac tatei si videoproiectorul ca sa-l vedem pe tot peretele batut in calciu din sufragerie. 🙂

Ne-am propus ca in seara urmatoare, eu si sora mea sa ne reintoarcem fiecare la casa lui. In seara cu pricina eu am tacut malc in timp ce tata ne explica ca in viata trebuie sa te impaci cu toata lumea. Noi, a doua zi plecam si cine stie cand ne mai vedea, insa cu prietenii se vede zi de zi si sunt sigur ca au subiecte foarte importante la dezbatere.

Asa ca am tacut si am asteptam momentul potrivit sa vin la el cu o propunere solida si la fel de emotionala.

Mama si sora s-au retras in camere separate si au adormit.

Eu am plecat sa-i revad prietenii.

L-am gasit pe tata, in fata gratarului pe care abia il mai vedeam in fumul gros si inecacios.

-Tata, La multi ani, ce faci?

-Uite, pregatesc masa pentru baietii astia…

-Mai tata, NOI CAND MAI VEDEM UN FILM IMPREUNA?

N-am primit niciun raspuns!

N-am mai zis nimic, niciunul, pentru 5 minute si am intrat si eu in dialog cu grupul lui de prieteni, vreo 12 la numar.

Atunci am aflat de la amicii lui, ca tata ma apreciaza foarte mult pentru ceea ce fac, profesional vorbind, cum ma comport cu copilul meu, cu familia mea si cum imi respecta el deciziile de viata, (ne)dandu-mi niciun fel de sfat, pe premisa ca sunt adult si ma descurc.

Au fost momente in viata cand am avut atata nevoie de o vorba buna de la tata, pe care in final am luat-o, insa, prin telefon. 🙁

Au fost atatea decizii importante pe care a trebui sa le iau fara sa am sfatul bun al lui tata care n-a mai venit demult pentru ca el are incredere in mine.

Ne-am retras pe la 3 dimineata si am mai avut parte de o ora de discutii fascinante cu povestile lui despre armata, care l-a macinat si despre cum s-a cunoscut cu mama si au ales sa fie impreuna cu acte.

Suntem mici la experiente fata de “ai nostri”

Nu ma dau in vant dupa western-uri, nu-mi plac cowboy-i murdari, dar cand e vorba de tata ma uit la toate seriile cu Clint Eastwood.

Ne-a luat somnul si a doua zi dimineata il priveam pe tata din tocul usii cum punea peste geamul de la sufragerie o patura inchisa la culoare sa intunece camera.

-Cine se uita cu noi la film? a intrebat…

-Nu, tata, filmul asta e doar pentru noi doi si atat, i-am zis eu.

 

Citat-Dale-Carnegie1 [mc4wp_form]

Cu drag

Iulian (ce inca e fascinat de tatal lui) Costea

18 Jan

Iubeste-i cat sunt langa tine

Initial (si am mai spus asta),  am vrut sa fac din acest blog/site, o platforma din care oamenii sa invete sa faca vanzari, sa lucreze cu sisteme si parghii in vanzari, insa am inceput sa scriu si astfel de articole si se pare ca sunt de impact, iar pe mine ma emotioneaza in extrema. Sper sa nu amestec lucrurile. Sa imi spui daca da, daca incep sa se amestece. 🙂

Din cand in cand ma gandesc la copilarie si imi dau seama ca pe masura ce copilul meu creste, eu nu mai sunt un copil demult.

Insa, multumind lui Dumnezeu zilnic, am parinti si cand merg la ei ma simt ca un copil. Le ascult si acum sfaturile chiar daca uneori sunt aceleasi. Intr-adevar… nu mai iau de la ei sfaturi despre serviciu, ei traind o alta conjunctura.

Ma amuz strasnic la glumele bune ale mamei pe care acum cativa ani le consideram “slabute”, fata de cele ale amicilor mei.

Va dau un singur exemplu:

Intr-o dimineata, la cafea, mama ii spune tatei: “Daca se intampla ceva cu unul dintre noi, eu ma mut la tara”. 😀

Glumele parintilor mei au substrat, au valoare si nu le uiti deloc repede. Nu sunt bancuri pe banda rulanta.  Tata stie cand sa se opreasca din sorbitul unui pahar de tuica, in timp ce “unii” din ziua de azi  nu prea mai stiu.

In fine, am trecut cu totii prin viata pana am constientizat ce inseamna echilibru. Cei ce am constientizat suntem bine astazi si nu am uitat de “EI“,  de parintii nostri iubiti.

Cand eram copii ne doream sa crestem repede pentru a deveni adulti. Astazi ne gandim melancolici la copilarie si lipsa grijilor de zi cu zi.

Am din nou o poveste, din care veti extrage fiecare ce e util.

Această poveste mi-a plăcut mult şi mă gândesc din cand in cand la ea.
Nu stiu de cine este scrisă, dar ştiu că merită să fie citită:

“A fost odata, de mult, un mar urias. Un baietel venea mereu sa se joace pe langa el, se urca pana la varful lui, gusta din mere, adormea fericit la umbra copacului. Ce mai! Ii placea tare mult copacul lui, iar marul il iubea si el tare mult.
Dar, intr-o zi, baietelul veni langa copacul sau, foarte abatut. Copacul il imbie:
-Vino sa te joci cu mine!
Baietelul ii raspunse:
– Nu mai sunt copil mic, sa-mi gasesc de joaca in jurul copacilor! Vreau jucarii, dar am nevoie de bani, ca sa le cumpar!
– Imi pare rau, dar nu am bani, dar poti culege toate merele mele si sa le vinzi. Astfel, vei face bani destui, pentru a-ti cumpara jucarii.
Cat de fericit era baiatul acum! El culese merele si cu ele pleca bucuros. Dar, dupa aceea, el inceta sa mai vina sa viziteze copacul. Marul era tare trist, caci ii era dor de copil.
Dar intr-o zi, copilul veni iar la vechiul sau prieten, care-l imbie:
-Vino sa te joci cu mine!
– N-am timp de joaca! Raspunse baiatul. Trebuie sa muncesc pentru familia mea. Avem nevoie de o casa in care sa ne adapostim. Poti sa ma ajuti?
– Imi pare rau, dar eu nu am nici o casa sa-ti dau, fu raspunsul copacului. Dar poti sa tai crengile mele si sa-ti faci o casa din ele.
– Asa ca baiatul s-apuca sa taie toate toate crengile copacului si pleca fericit.
Copacul s-a bucurat sa-l faca pe baiat, iarasi fericit, dar, dupa ce pleca, baiatul nu se mai inoarse la copac. Copacul era iar trist si singuratic.
Intr-o zi calduroasa, de vara, baiatul sosi iar, spre fericirea copacului.
– Vino sa te joci cu mine, a spus el.
– Oh! Sunt tare trist si simt ca imbatranesc. As dori sa calatoresc pe mare si sa ma odihnesc. Poti sa-mi dai o barca?
– Poti folosi trunchiul meu ca sa-ti construiesti o barca. Astfel, vei putea sa calatoresti fericit spre zari indepartate.
Asa ca baiatul taie trunchiul si-si facu o barca, cu care calatori pe mari timp indelungat.
Dupa multi ani, se reintoarse la copac. Copacul ii spuse:”
Imi pare rau, baiatul meu, dar nu mai am nimic sa-ti dau. Nu mai am mere pentru tine.
– Nu am dinti sa le mananc! a spus baiatul.
– Nici trunchi sa te urci pe el.
– Sunt prea batran pentru asta, acum, fu raspunsul baiatului.
– Nu mai am, intr-adevar, nimic sa-ti ofer; poate, doar radacinile mele, care se sting, a zis copacul cu lacrimi.
– Nu mai am nevoie de nimic; doar de un loc de odihna. Sunt foarte obosit, dupa toti acesti ani!, a raspuns baiatul.
– Foarte bine! Radacinile mele sunt cel mai bun loc de odihna.Vino, vino si stai aici, cu mine, si te odihneste!
Baiatul s-a asezat langa copac, iar copacul era fericit, zambind printre lacrimi.
Aceasta este povestea fiecaruia dintre noi.

Copacul – sunt parintii. Cand suntem mici indragim joaca in preajma lor.

Cand crestem, ii parasim.

Mai venim pe la ei cand avem nevoie de ceva sau daca suntem la ananghie.
Dar, indiferent ce se intampla, parintii sunt alaturi de noi pentru a ne ajuta cu tot ce pot, si iubesc sa stie ca suntem fericiti.

Poate va ganditi ca baiatul era plin de cruzime, dar asa ne tratam,cu totii, parintii. ”
Spuneti povestea aceasta si altora si iubiti-va mereu parintii in asa fel incat copiii vostri sa ia exemplu de la voi.

                               Sursa foto: online

Distribuie articolul daca ti-a placut!

 

Citat-Dale-Carnegie1

[mc4wp_form]

 

Cu drag

Iulian (ce va trece mai des pe la parinti) Costea

COSTEA-1

10 Jan

Astia suntem noi oamenii?

OAMENII CONSTRUIESC PREA MULTE ZIDURI SI PREA PUTINE PODURI ” (Isaac Newton).

Megem la cinema cu toţii, jucăm fotbal împreună, mîncăm o îngheţată împreună, mergem la evenimente împreună. Ăştia suntem noi oamenii. Apartenenţa la grup e o nevoie primară conform spuselor lui Abraham Maslow , şi vreau sa cred ca nimeni nu crede altceva.

Ne ajutăm intre noi pînă la un punct, un punct ce se transformă in ceva foarte delicat si sensibil. Brusc nu mai eşti atît de altruist(ă) ca atunci cînd declarai in noaptea de revelion sau cînd iţi făceai manichiura că eşti gata sa ajuţi pe oricine. În limita puterilor tale, evident.

Ai un punct pînă la care permiţi celorlalţi să ajungă.

Nu este niciun fel de problemă că e aşa, însa ţipi din ce in ce mai tare ca eşti dispus(ă), să faci orice pentru semenii tăi si nu e bine deloc pentru tine si ceilalţi dacă n-o faci. Rezultatele tale, ţipă mai tare decat o poţi face tu, in cazul in care ceea ce spui nu pui in practică.

Gîndeşte-te un pic că îţi place cînd vezi pe facebook sau pe alte reţele, fotografii si postări filozofice despre prietenie şi despre ajutor.

Apeşi imediat butonul like, fără sa-ţi dai seama cîtă valoare de adevăr e acolo. Poate e, poate nu, insa ţie iţi place.

După ce pleci din faţa calculatorului, mai tragi o bîrfă mica prin telefon, cu colega sa colegul de munca despre cine ştie ce personaj din anturajul vostru. Păi ai uitat că în urmă cu zece minute filozofai şi iţi plăcea cînd vedeai ca nici celorlalţi nu le place bîrfa ci le place să fie ascultaţi şi ajutaţi?

Ăştia suntem noi oamenii. Ieşim impreună, ne simţim bine in grupul nostru de prieteni, mîncăm o îngheţată impreună, ne facem unghiile şi ne aranjăm părul împreună, jucam fotbal ca in final sa luăm pe “fiecare” cunoscut la puricat si sa-i descoasem pe toti. Cu ce scop?

La o discuţie buna de acum doua zile cu un Domn Primar de p’aici, de prin Romania, dînsul mi-a recomandat sa găsesc o metoda prin care oamenii sa fie “smulşi” din confortul lor, pentru ca altfel nicio carte nu mai citesc.

Nu spun mai multe, dar am ales o poveste cu tîlc, si mulţumita lui “Nea’ Marian, a ajuns in inbox-ul meu chiar azi.

Imi place atat de mult cand primesc cate un e-mail cu mesajul “scoate ce-i mai bun de aici”, incat ma simt dator s-o fac. Nu ştiu cît de bine reuşesc, important e să incerc! 🙂

 

TÎMPLARUL…

 

Doi fraţi care trăiau în gospodării alăturate au avut un conflict. A început cu o mică neînţelegere şi a luat amploare până când s-a produs dezbinare între cei doi. Totul a culminat cu un schimb de cuvinte dure, urmate de săptămâni de linişte.

Într-o dimineaţă, cineva a bătut la uşa fratelui mai mare. Când a deschis uşa a văzut un bărbat cu unelte de tâmplărie.

“Caut de lucru pentru câteva zile, a zis străinul. Poate aveţi nevoie de mici reparaţii aici, în gospodărie, eu v-aş putea ajuta”.

“Da, a zis fratele mai mare. Am ceva de lucru pentru dumneata. Vezi acolo, pe partea cealaltă a râului, locuieşte vecinul meu. Mă rog, de fapt este fratele meu mai mic. Vreau să construiesc un gard de doi metri înălţime, nu vreau să-l mai văd.

Eu plec la câmp, la treburile mele, dar aş vrea ca până mă întorc diseară, dacă se poate, să fie gata”.

Tâmplarul a muncit mult, măsurând, tăind, bătând cuie. Aproape de asfinţit, când s-a întors de la câmp fratele mai mare, tâmplarul tocmai terminase treaba. Uimit de ceea ce vede, fermierul a făcut ochii mari şi a rămas cu gura căscată.

Nu era deloc un gard de doi metri. În locul lui era un pod care lega cele două gospodării peste râu.

Tocmai în acel moment vecinul lui, fratele cel mic, venea dinspre casa lui şi, copleşit de ceea ce vedea, şi-a îmbrăţişat fratele mai mare şi i-a spus:

“Eşti un om deosebit, să te gândeşti tu să construieşti un pod aşa de frumos după tot ce ţi-am spus şi ţi-am făcut!

Iartă-mă, frate!”

Şi s-au iertat.

Tâmplarul, văzându-şi treaba terminată, începu să-şi adune uneltele ca să plece într- ale sale.

“Aşteaptă, stai, i-a zis fratele cel mare. Mai stai câteva zile. Am mult de lucru pentru dumneata”.

“Mi-ar plăcea să mai rămân, a spus tâmplarul, dar mai am multe poduri de construit.”

“OAMENII CONSTRUIESC PREA MULTE ZIDURI SI PREA PUTINE PODURI ” (Isaac Newton).

Share si like daca ti-a placut!

S-ar putea de asemenea să-ţi placă ăi “DACĂ-ŢI PLÎNGI DE MILĂ”…(CLICK)

Cu drag

Iulian Costea

PS: Nu sunt sigur dacă e bine să apelez la cei care nu fac parte din familie să-mi rezolv o problemă personală. Tu ce crezi? E bine sau nu?