• iulian@investestecorect.ro

Cinci oameni valorosi, iti spun “secretele” lor despre valoare

Cinci oameni valorosi, iti spun “secretele” lor despre valoare

Astazi, aici, sunt doar cativa dintre oamenii de valoare ce am vrut sa scrie pentru InvestesteCorect.

Fara dubii, sunt oameni de succes, insa noi vorbim despre valoare.

Care e diferenta?

E posibil ca atunci cand ai deja succes sa nu stii, sa ti se para ca trebuie sa fii foarte cunoscut ca sa-l ai pe deplin, sau sa-l ai deja si sa acest lucru sa nu te faca neaparat fericit. Usor abstract si spiritual.

Materiale de genul asta vor mai fi aici, cu siguranta, mai ales ca mai sunt si alti oameni valorosi ce mi-au scris. Vor veni!

Materiale de genul acesta gasesti mai rar. Putin se incumeta sa scrie despre valoare

Atunci cand i-am rugat pe acesti cinci oameni, sa-mi scrie cateva randuri despre “valoarea umana”, 

  • cu totii mi-au pus intrebari sau mi-au cerut timp, chiar daca eu credeam ca am acoperit totul in cerere. Asta arata interesul si implicarea pentru tot ceea ce ei declara. Nu lasa loc de speculatii,  si nu lasa nimic la voia intamplarii. Da, VALOARE adevarata! Aaa… si mi-au si multumit.  🙂

Astazi,  Florentina Opris, Gabi Balint, Lorand Szasz, Mircea N Stoian si nu in ultimul rand, Florin Rosoga, ne vorbesc despre semnalele care arata ca un om a “capatat” si are valoare in prezent si mai ales ce sta la baza valorii umane – practic ce ar trebui sa faca un om pentru a deveni valoros.

Am vorbit aici, in blog despre oameni de succes si mie mi se pare ca exista o diferenta intre un om de succes si un om de valoare. Poate iti poti raspunde prin ceea ce am explicat mai sus, in primele patru fraze.

Te las pe tine sa adaugi in final, care crezi ca e diferenta, sau daca crezi ca nu e nicio diferenta – de ce crezi asta?

 

 

Florentina OprisRealizatoare de emisiuni de sanatate & miscare la Prima TV

 

Fii perseverent in tot ceea ce faci ! Iti voi spune ce am facut eu si cum am reusit sa capat aceasta valoare in timp . In primul rand, sa nu fim spectatorii vietii noastre. Este important sa ne implicam, sa devenim actorul principal al vietii, sa fim implicati tuturor lucrurilor pe care le facem cu trup si suflet, sa avem o atitudine pozitiva asupra vietii si sa facem din suflet si din dragoste totul!

In al doilea rand, sa tinem minte ca tot ce gandim, asta devenim si sa ne dam seama care este misiunea noastra pe acest pamant iar cel mai bun indiciu este acela cand facem un anume lucru cu bucurie si cu niciun fel de gand negativ.

Trebuie sa investesti energie in momentul prezent! Evita gandurile negative sau lucrurile pe care nu le puteti controla.

Fiti constient ca viata este o scoala si voi sunteti aici pentru a invata. Problemele fac pur si simplu parte din curriculum-ul vostru; ele apar si dispar ca ora de algebra, dar lectiile pe care le veti invata sunt pentru toata viata.

Incercati sa faceti 3 persoane sa surada in fiecare zi. Nu urati pe nimeni chiar daca aveti motive. Nu uitati ca, recunostiinta nu este un simtamant de o zi, ci o stare de spirit. Recunostiinta nu trebuie exprimata doar o data pe an, ci zilnic! Atitudinea de recunostiinta sau de multumire transforma stresul, care ne distruge sanatatea, intr-o bucurie care ne transforma viata!

 

Intampina schimbarea ca pe un bun prieten; incearca sa-ti imaginezi cate noi posibilitati si cate noi binecuvantari iti va aduce. Daca vei sti sa-ti intretii aceasta valoare vie fata de toate lucrurile din jurul tau – fata de locurile noi, de noile cunostinte, idei sau prieteni – vei reusi sa fii un om valoros la orice varsta. Nu inceta niciodata sa inveti si sa cresti; aceasta este cheia inspre o viata plina de sens, de farmec si de VALOARE atat personala cat si profesionala ! Oamenii te apreciaza si iti accepta valoarea, primesti iubirea din jurul tau, oamenii iti recunosc munca si calitatile si cel mai important, te vei trezi in fiecare dimineata cu zambetul pe buze! Acestea sunt semnalele unui om ce a capatat valoare.

 

Gabi Balint -Fost jucator de fotbal al Nationalei Romaniei actual prezentator la DigiSport

Este foarte importanta educatia. De aici pornim. Apoi, comportamentul in relatiile cu cei din jur, seriozitatea in tot ceea ce faci, sa-ti propui diferite obiective pe care sa le atingi, sa ai grija de imaginea pe care ti-o construiesti cu foarte multa greutate.

Semnalele de valoare ti le dau oamenii care te felicita pentru tot ce ai realizat, media care reflecta pozitiv activitatea ta si te da ca un exemplu de urmat, lucruri pe care le lasi in urma ta si de care pot beneficia altii…

 

 

Lorand Szasz business coach, speaker, trainer si antreprenor www.coaching4you.ro | www.lorand.biz/blog http://businessmastery.ro/

Fostul meu sef este un multimilionar australian. La prima noastra intalnire i-am pus aceasta intrebare ( Ce da valoare unui om?) si el mi-a raspuns: “Lorand, diferenta intre tine azi si peste cinci ani consta in cartile pe care le-ai citit si oamenii pe care i-ai cunoscut!”

Acum dupa 7 ani pot sa spun ca a avut dreptate. Recomandarea mea este sa citesti multe carti, sa mergi la cat mai multe cursuri, sa asculti cat mai multe materiale audio, sa urmaresti cat mai multe cursuri video si sa interactionezi cu cat mai multi oameni.

Obisnuiesc sa spun: “Pune in cap, pune in inima si se va vedea in buzunar!” Prosperitatea (din toate punctele de vedere) este semnalul care se vede din exterior. Si cand spun prosperitate, nu ma refer doar la bani. 🙂

 

Mircea N StoianRealizator TV – Money Channel

Valoarea nu se capata ea este intrinseca fiintei tale. Ea se valorifica. Echilibrul interior si determinarea sunt decisive.

Important este ca, in functie de telul propus sa-ti adaptezi “uneltele si “armele”

Valoarea inseamna recunoastrea unanima sau a unui grup determinant in momentul in care feedback-ul devine predominant pozitiv, in momentul in care devii “trendsetter” atunci poti spune ca ai valoare.

Valoarea se mentine prin raportarea permanenta la mediu si evitarea monotoniei in comunicare.

 

 

Florin Rosoga Member la Mensa România si Blogger la Florin Roșoga

Ce ar trebui sa facă un om, pentru a capata valoare in timp (plan profesioanal si personal)?

Sa munceasca – sa se concentreze pe lucrurile care ii aduc valoare vietii – sa isi abordeze problemele personale care ii provoaca cel mai multa durere. Daca e posibil intai acelea.

Care sunt semnalele din exterior, semnale ce arata ca omul a capatat aceasta valoare?

In primul rand ar trebui sa se concentreze pe propriile realizari care ii confirma valoarea. Fapte concrete, nu cuvinte. Cifre, daca se poate – in al doilea rand, valoarea personala ar trebui sa ne-o apreciem majoritar noi insine si in mai mica masura sa ne bazam pe ce spun altii.

Omul va primi si feedback exterior, prin care ii va fi apreciata activitatea. Aprecierile exterioare sunt subiective si apar prin ochelarii celui care ni le da.

 

Multumesc, Florentina, Gabi, Lorand, Mircea, Florin, pentru cuvintele voastre!

In speranta ca acest articol te ajuta, fa-l cunoscut, da-l mai departe.

 

Citat-Dale-Carnegie1

[mc4wp_form]

 

 

Sa auzim de bine,

Iulian Costea

COSTEA-1

 

Leave a Reply

Cauta cele mai bune rezultate…

Citeste prima mea carte…

    AI GARANTIA 200%!

Asculta primul meu CD motivational…

    AI GARANTIA 200%!