• iulian@investestecorect.ro

In familia mea se facea coaching acum 45 de ani

In familia mea se facea coaching acum 45 de ani

Azi m-am simtit foarte mandru de familia mea, in special de bunica mea care locuieste in Banat de multa vreme.

Sunt un om ce are gene puternic concentrate pe dezvoltare continua si independenţa. Familiei mele ii place independenţa.

Mama, dintr-o pensie de 500 de ron/luna isi amenajaza cate ceva prin casa in fiecare luna si nu-i lipseste nimic.

Tata nu s-a imprumutat si nu se va imprumuta de bani niciodata.

Sora mea, e atat de independenta incat daca vrei sa-i dai ceva in plus fata de ce ti-a dat, refuza cu desavarsire.

 

Mie, imi place atat de mult independenta, incat am facut ca grupul din jurul meu sa inteleaga ca nu pot accepta nimic pe degeaba. Nu primesc!

Dar nu despre mine vreau sa vorbesc, vreau sa vorbesc despre un eveniment crunt, real si poate pana la urma constructiv pentru tine, eveniment petrecut cu 47 de ani in urma.

Era o zi obisnuita in care tataia (din partea tatei), isi facea treaba de zi cu zi in trenul cu carbuni pe care il conducea. Fochistul nu avea spor in ziua respectiva si tataia a vrut sa-i arate cu multa energie cum se foloseste lopata si cata dexteritate iti trebuie sa impingi carbunii in focul ce mărea viteza de deplasare a trenului. La o miscare gresita, s-a dezechilibrat si a cazut din tren. Socul a fost atat de puternic, incat tataia a paralizat pe loc, pe toata partea dreapta plus ca vorbirea i-a fost afectata in proportie de 95%. In spital medicii nu i-au mai dat nicio sansa de recuperare. Din pacate nu i-au mai dat nicio sansa nici mamaiei mele si i-au spus ca va trai langa o leguma ce nu va mai fi in stare de nimic.

Dupa circa 10 zile de suferinta, tataia a primit un nume nou. I s-a spus “Moş Petre”, inca de la 36 de ani. In aceleasi prime 10 zile, tataia a plans neincetat constientizand ce i s-a intamplat, dupa care a inteles ca nimic nu se mai poate schimba si si-a acceptat soarta. Cat a fost in putere, era un om capabil, dur, energic, muncitor si foarte puternic. Dintr-o data totul s-a schimbat si puterea s-a transformat in neputinta.

Mamaia si-a spus parca “nicio problema“, judecand dupa cum au evoluat lucrurile.

2 ani de “coaching” intensiv

Primele luni pe obiceiuri, “ridicat din pozitia orizontala” in pozitia de sezut in fund, au fost primele luni in care mamaia a gustat succesul.

I-a batut un prion gros in pervazul geamului, piron ce a fost infasurat cu carpa. Cu mana stanga se “agata” de piron si ajutat de mamaia, in doua luni, Moş Petre a reusit sa se ridice singur in fund. Era pozitia preferata, si “antrenorul” era fericit. Era prima lectie de coaching, inchisa cu succes. Subcontientul lui Moş Petre era tratat, si stia ca dimineata se va trezi odata cu el si se va ridica in fund.

La partea de necesitati fiziologice s-a lucrat ceva mai mult. S-au adaptat anumite instrumente ce i-au folosit lui tataia timp de 45 de ani pentru a-si face nevoile. Facea asta singur, ori de cate ori acesta simtea ca trebuie. In primele luni asistat, apoi singur. Lectia numarul doi in coaching insensiv se inchisese cu succes 100%.

Daca tot am pomenit de ce 45 de ani, va spun ca atat a trait Moş Petre al meu in aceste conditii.

Hrana zilnica nu si-a pregatit-o nicodata singur, insa doar cateva luni a fost ajutat s-o manance. Cu mana stanga taia ceapa, taia branza, isi lua medicamentele, facea totul practic…

I se pregateau lemele de foc, el le agata cu bastonul le tragea langa el si le punea in foc. Mamaia era la munca in fabrica in timpul asta. Moşul meu avea doua optiuni.

1.Punea lemene in soba si asculta linistit la caldurica la radioul lui marca Milcov 7.

2.Nu punea lemne in soba si risca sa inghete de frig.

Mamaia a stiut tot timpul ce face si se asigura ca lectiile ei antrenoriale, sunt primite de “invatacel” asa cum trebuie.

In fiecare dimineata “Moşului”, ii placea sa mestece in doua oua crude sa puna o lingurita de zahar in ele si le savura cu o placere iesita din comun. Stia ca, cafeaua era de fapt “la a doua mana”, practic se mai fierbea apa in zaţ, insa nu avea nicio problema cu asta. O bea cu placere. Avusese “antrenorul” grija de asta.

Cum si creierul Moşului a fost afecat, au urmat bineinteles lectii de programare asupra actiunilor. Nu se putea mînca la 12 noaptea, nu se putea ca tataia sa-si faca nevoile in timp ce avea vizitatori, etc… Important e ca nu a cedat nicio parte iar “antrenorul”  fost motivat de sentimente. A fost un coaching rational tot timpul si s-a pus suflet cand a fost nevoie. Atat!

In urmatorii ani, mamaia doar a urmarit evolutia lucrurilor si nu a mai modificat elemente majore, pentru ca in primii doi ani si-a facut bine treaba.

Povestea, chiar daca pe alocuri e metaforic tratata, este 100% reala.

Acum doi ani, batranul Moş Petre s-a stins senin la varsta de 81 de ani, nu inainte sa-i multumeasca pentru tot, celei ce i-a fost alaturi 100%  45+16 ani de casatorie.

Mamaia e la fel de senina si rationala. A ramas o femeie puternica si un “coach” activ si azi!

Eu ii vorbesc in continuare cu “dumneavoastra”. Merita!

 

Ti-a placut artiolul? Comenteaza direct cu profilul de Facebook.

Share si altora daca da.

 

Cu drag

Iulian Costea

Leave a Reply

Cauta cele mai bune rezultate…

Citeste prima mea carte…

    AI GARANTIA 200%!

Asculta primul meu CD motivational…

    AI GARANTIA 200%!