25 Apr

8 mari regrete ale varstei 30-35 de ani

Uneori, deciziile luate in trecut, ne dor. Ne dor atat de tare, incat la o varsta (undeva in jur de 30-35 de ani), toata presiunea o simtim pe umeri si in stomac. Ne dor momentele de superficialitate pe care le-am depasit zambind nepasatori pe la 20 de ani cand lumea era a noastra.

 

banner_img_1

 

 

Creierul nu mai raspunde la comenzile varstei de 20 de ani si acest aspect te frustreaza. Uneori, crezi ca nu mai ai scapare si te gandesti chiar sa renunti la tot.

Am stat de vorba cu mai multi domni si doamne bine, trecuti usor de 50 de ani si m-am straduit sa scot de la dansii aspecte relevante pentru tine si anumite regrete pe care le-au avut si inca le au.

Toate deciziile “gresite intr-un fel” le-au fost servite de subconstient in jurul varstei de 30-35 ani, varsta la care teoretic s-a terminat cu libertatea absoluta.

—————————————————————————–

Casatorie, copii, serviciu bun si stabil, masina, casuta…etc, iar toate acestea nu te mai fac sa fii atat de liber. Totusi, si libertatea tine de alegeri. Desigur ca poti sa fii liber si la varsta asta. Esti atat de liber pe cat iti propui.

Astazi am facut un “top” al celor mai mari opt regrete ale oamenilor, regrete ce le simti cel mai puternic in jurul varstei de 30-35 de ani si se continua dupa 50…

cele-mai-mari-regrete-ale-oamenilor-care-stiu-ca-vor-muri-curand-marturiile-impresionante-ale-unui-am-care-ingrijeste-muribunzi

Sursa foto: www.libertatea.ro

1. Nu am ce au altii 

Comparandu-te cu altii (de obicei cu cei mai “avuti”) nu faci altceva decat sa pleci pe premise gresite ce te vor face sa simti un puternic disconfort. Vecinul tau are un Porsche, insa nu stii tu cum l-a obtinut.

Un amic si-a construit o vila mare si frumoasa, insa tu nu esti noaptea cu el, deci nu stii cum se simte. Tu nu stii ce rate, taxe sau sacrificii puncteaza zi de zi.

Mai degraba compara-te cu tine de la an la an si fa-ti stocul “avutiei” in functie de ceea ce stii sa faci. Nu-ti mai face atatea griji, pentru ca sunt nejustificate.

Nu le ai, asta e. Intr-o zi le vei avea si nu le vei mai da atat de multa atentie si o sa regreti amarnic ca nu ti-ai trait viata frumos, ci din contra ai strans frustrari, poate pana la boala. Nu e important ce asteapata altii de la tine, important e ce ai tu de facut de aici inainte.

 

 

es3844_23_125% reducere

2. Nu stiu cate stiu altii

Chestiunea cu stiinta vine odata cu nevoia.

Pe holurile unui luxos hotel, vei inghiti in sec dupa ce intr-o sedinta se discuta despre EBITDA sau de B.A.U (|Business as Usual), iar tu habar n-ai despre ce s-a vorbit!?

Atunci constientizezi nevoia de evolutie si te vei apuca timid sau “insetat” de invatat. In zadar, pentru ca nu poti cuprinde totul intr-un interval atat de scurt, insa tu ai pozitia ta in societate.

Esti acolo si sigur vei sti mai multe. Sunt domenii in care tu esti bun, iar altii scartaie. Deci, esti bun intr-un domeniu, domeniu pe care l-ai aprofundat. Daca le-ai sti pe toate nimic n-ar mai avea sens.

3. M-am inconjurat de “idioti”

Aici iti dau dreptate. Si crezi ca i-ai inlaturat pe toti? Eu nu cred. Tot mai sunt cativa asa ca nu-ti mai pierde timpul de acum inainte cu toti idiotii. Vampiri de energie le spun eu…N-au ce face cu timpul lor si ti-l omoara pe-al tau. Lasa-i, scapa de ei fara sa te uti in spate si fara sa regreti. Un “sugator de energie” iti trage din creier ultimele grame de serotonina.

 

4. N-am avut grija deloc de corpul meu

La 20 de ani bagai in tine si doua kebap-uri pe zi, beai 2 Litri de cola. In acelasi timp faceai si sport la greu…Fotbal, baschet, handbal, orice ardea calorii. Deci erai cat de cat echilibrat la capitolul arderi de calori. Azi, esti un pic mai atent la mancare, insa cu sportul e mai greu. Iti pare atat de rau ca n-ai avut grija de tine incat azi faci exact aceleasi greseli?!

 

aparat-aerosoli

 

5. N-am pus bani deoparte

E posibil sa nu fi avut de unde. E posibil sa fie usor falsa declaratia. La fiecare salariu puteai sa pui deoparte 10-15% din castiguri intr-un frumos si transparent borcan la fel de bine iti puteai face un cont in banca. Dar nu aveai mintea de acum, insa nu esti batran, inca o poti face. La fiecare salariu plateste-te mai intai pe tine in fiecare luna. Pune deoparte. Oricum regretele n-au disparut asa-i? Bani albi pentru zile negre!? Suna bine!

6. N-am riscat nimic 

Da, asa e. Din prudenta maxima si fiind un analitic convins, ai stat sa-ti pice “cascavalul“. Asuma-ti de aici inainte. Nu e tarziu si regretele continua…Nu cred ca vrei sa le ai tot pe aceleasi si la 50-60-70 de ani…

7. N-am explorat destul

Daaa… Eu as pune pe locul 1 treaba asta. Pe propriul loc unu. Adica e cel mai mare regret al meu. Punand un ban deoparte, poti in fiecare an (poate chiar de doua ori/an) sa explorezi. Nu-ti face griji ca nu-ti iei copiii cu tine, ei au viata lor, va veni si vremea lor. Du-te unde vezi cu ochii si trateaza acest regret cronic.

 

Ia-ti o scurta vacanta!bg_campanie_lichidare

8. Mi-a pasat prea mult de parerea altora

Sa stii, cu totii punem la suflet. Totul vine cu varsta. Regreti azi ca ieri ti-a pasat si uite asa…Intreaba-te cati din cei ce te-au descurajat ti-au dat cel putin o solutie eficienta? Cati? Pe cei ce nu ti-au dat si doar te-au criticat neconstructiv, “elimina-i” asa cum spuneam la punctul 3. Fa-o cum vrei tu, pentru ca tu vei “rumega” consecintele, intotdeauna.

 

Daca ti-a placut articolul da share si fa-l cunoscut.

PS: Te rog spune-mi ce alte regrete mai pot fi sau chiar sunt si da-mi acceptul sa le public.

Descarca gratuit prima mea carte incadrata la “DEZVOLTARE PERSONALA” – aici

 

 

Iulian Costea

COSTEA-1

 

23 Apr

POVESTEA LUI ANDREI MIHAIL GOLESTEANU – APCA Arges

De curand (2 Aprilie), a fost “Ziua Internationala de Constientizare a Autismului. Nu, nu se sarbatoreste aceasta zi, ci scopul acestei zile e de constientizare asa cum scrie mai sus.

Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului a fost propusă de către reprezentanții statului Qatar, susținută de către toate statele membre și adoptată la 18 decembrie 2007.

O zi plina si de mare importanta si pentru centrul APCA din Pitesti, centru coordonat de Andreea Badea. Impreuna cu multi oameni de bine, Andreea a organizat un eveneniment soldat cu o defilare prin centrul Pitestiului, iar seara s-a incheiat cu un spectacol caritabil.

Dand timpul inapoi, acum ceva vreme scriam despre Denisa (citeste aici), o fata a unor prieteni de familie ce in urma cu vreo doi ani a primit o veste ce a venit ca un cutremur pentru familia si cunoscutii acesteia. Denisa este autista si in fiecare zi, ea, membrii APCA, si familia…”lupta” pentru a incerca s-o faca bine, pentru ca ea sa se bucure de o viata normala si pentru o integrare cat mai buna in societate.

Astazi, o alta poveste ce si pe mine m-a pus din nou sa gandesc si sa inteleg iar, ca Dumnezeu e singurul ce le stie pe toate si ca “norocul” si asteptarea nu sunt strategii.

“Povestea lui Andrei Mihail Golesteanu”, spusa de parinti

“S-a nascut la data de 28.10.2001. si este din Comuna Merisani, Sat Dobrogostea, Jud. Arges.

Andrei, s-a nascut la termen (9 luni) cu o greutate de 2,200 kg, primind la nastere nota 8. Avand o problema la picioare, a trebuit gipsat din prima luna pana in a noua luna, iar de la zece luni pana la 1 an si 7 luni a facut gimnastica recuperatorie pentru ca nu putea merge si nici macar nu putea sta in fund din cauza lipsei de fier. Pe partea de verbalizare, Andrei inca de la 8 luni spunea: mama, tata, papa, apa. Insa  la varsta de 1 an Andrei nu a mai spus nimic, nici macar cuvintele pe care le spunea la 8 luni. In urma acestor consecinte am mers la Spitalul de Pediatrie din Pitesti, sectia neuropsihiatrie la Dr. Punga, astfel primind diagnosticul de intarziere mintala si de limbaj.

unnamed (1)                            El, este Andrei.

La 4 ani, am mers la Bucuresti pentru ca nu se vedea nici o schimbare, desi urmasem tratamentul medicamentos recomandat. Acolo am facut investigatii nenumarate: analize, tomografie, E.E.G. In urma acestor investigatii am primit acelasi diagnostic, doar tratamentul medicamentos a fost putin diferit.

La Pitesti, am inceput sa facem terapie de recuperare si logopedie, mai exact la C.S.C.H Trivale, dar fara nici un rezultat.

La varsta de 6 ani am mers din nou la Bucuresti la  Dr. Selea pentru alte investigatii si RMN. In urma acestor investigatii am primit acelasi diagnostic; intarziere mintala si de limbaj, urmand in continuare tratament  cu trofice cerebrale.

La centrul APCA am ajuns prin intermediul doamnei Andreea Badea (presedinte APCA), care la randul ei are un copil cu autism.

De cand suntem la APCA, progresele lui Andrei sunt mari si vizibile, el nu vorbea deloc, acum spune cateva cuvinte. Am trecut si pe limbajul semnelor (mimico-gestual), scrie dupa dictare si se descurca foarte bine pe calculator si tableta.

Nevoile personale pentru sustinerea terapiei sunt de minim 1800 de lei pe luna, iar noi nu putem acoperii deca 700 lei pe luna. Suntem constienti ca are foarte mare nevoie de cat mai multa terapie.

Sper ca pe viitor sa se integreze in societate si sa se descurce “cat de cat”. ”

Eu, incerc sa concluzionez asa; Parintii spera, terapeutii muncesc mult, acesti copii nu prea stiu ce se petrece cu ei, iar noi ceilaltii, “norocosii” cautam non-stop si constant surse de fericire ce vin din exterior, cand de fapt fericirea este in interiorul nostru.

 

Daca vrei sa iei legatura cu parintii lui Andrei, contacteaz-o pe Andreea Badea, presedinta APCA la telefon: 0742.020.158.

Adresa: Str. Florariei, nr. 3, Pitesti, Arges, Romania
Nr. Registrul Asociatiilor si Fundatiilor: 12/RA/2011 Judecatoria Pitesti
Cont Bancar:RO35RNCB0789120601740001 deschis la BCR, CIF: 28110763

PS: Poti citi si despre “CENTRUL APCA”, aici.

“Povestea Denisei Negrei”, aici.

Iulian Costea

1014271_533863226651581_117590020_n

15 Apr

POVESTEA lui THEO

Desigur ca, cu totii simtim emotiile. Bucurie, frustrare, nervozitate, neputinta.

Eu, citind aceasta poveste, venita de la mama lui Theo, am trecut prin toate starile de mai sus.

Va rog, cu rabdare, sa cititi randurile de mai jos.

“Eram impliniti, eram fericiti si totusi ne lipsea ceva. Aveam un copil minunat, doi copii a sorei mele luati sub tutela in urma disparitiei ambilor parinti. Dar totusi insistentele mele si dorintele de a avea inca un copil cresteau pe zi ce trece. Avand numai baieti, ne-am fi dorit o fetita. Intr-un final, ne doream un copil … indiferent, fetita sau baiat, sanatos sa fie si sa ni-l dea Bunul Dumnezeu. Intr-o zi minunea s-a intamplat. Simteam ca m-am nascut a doua oara. Zilele treceau, burtica crestea, nici nu vroiam sa aflam ce este (fata sau baiat), ne bucuram si traiam momentul din plin. Sarcina a fost usoara, controalele, analizele facute amanuntit, erau in parametrii normali. Fiindu-ne bine amandurora, activitatea de zi cu zi la serviciu a decurs normal pana inainte cu doua saptamani de a naste. A sosit si ziua cea mare cand prin a doua cezariana l-am putut strange la piept prima oara pe Theo. Era in dimineata zilei de 17 aprilie 2008. Totul a decurs foarte bine, Theo era un scump, cuminte, manca, dormea … nu simteam nimic din ce avea sa urmeze. Luna de luna mergeam la controalele de rutina de parca presimteam totusi ceva. Acelasi raspuns mereu: “Este bine!” Si totusi … observam ceva cu Theo. In jurul varstei de un an si jumatate (era deja la cresa cu program prelungit) o agitatie puternica, uneori plans, neliniste la ora de culcare, alteori prea cuminte, altadata zdrancanea usi, sticle, sertare etc … nu ne dadea pace. Nu stiam ce se intampla. Intr-un final, ne-am hotarat sa mergem la un control mai amanuntit cu toate ca medicul pediatru cand ii descriam manifestarile, lipsa limbajului, spunea ca este normal, ca unii copii vorbesc mai greu. Am ajuns la Obregia. Tin minte ca astazi, era ziua de 30 martie 2011, in aprilie implineam 3 ani. In acea zi, ceva s-a rupt in noi. Pe o bucata de hartie se asterneau cuvinte grele, necunoscute de noi pina atunci. Nu intelegeam nimic din ce ne spunea doctorul care l-a examinat … si doar in cateva zeci de minute sa ii puna diagnosticul de TSA (tulburare de spectru autist). Eram doi straini in tara noastra. Ieseam dintr-un cabinet, intram in altul pentru a se concretiza mai bine diagnosticul lui Theo. Plangeam si il priveam neputincioasa. Nu stiam cum sa il ajut, cum sa il inteleg pentru a fi mai aproape de el.

Incepea cosmarul.

Ce facem a doua zi? Incotro ne indreptam pasii? Au urmat informatii, telefoane, pareri ale altor parinti in cauza, sugestii pentru a incepe ceea ce el avea nevoie , terapia ABA. Inceputul a fost greu, facea cate putin in fiecare zi, incetul cu incetul marind timpul de terapie. Pasii au fost marunti-incepand de la a sta pe scaun, de a accepta sa ramana singur in cabinet. Plangea de-ti sfasia sufletul. Nu pot descrie cat este de dureros ca mama.

Privind in spate, sunt 3 ani de terapii zilnice, cu dificultati in introducerea si aplicarea in practica a programelor ce le avea de facut. Este foarte greu cand celalalt copil iti reproseaza ca nu ii acorzi atentia cuvenita si ca totul se axeaza cu prioritate pe cel mic. Durerea este mare, neexplicabila in cuvinte incercand sa ii explici ca el are nevoie mai mare de ajutor si trebuie sa simta atat cat poate dragostea fratelui, mamei, tatei.  Primele luni au fost groaznice, ne rugam la bunul Dumnezeu sa ne intareasca pentru fiecare zi care va urma. Astazi mai mult ca oricand stim ca mai avem drum lung si anevoios de parcurs dar este drumul cel bun … drumul recuperarii lui Theo. In acest drum, multumita celor care ne-au inteles problema si au directionat catre asociatie cei 2 % necesari terapiei lui Theo de catre colegi, prieteni si oameni cu suflet pe care nu-i cunoastem, ce au inteles povestea lui Theo, s-a reusit sa se stranga bani pentru o perioada de timp in vederea sustinerii platii terapiilor. Multumim din suflet celor care ne-au fost alaturi si ne sustin in continuare, sperand ca intr-o zi chiar Theo sa le spuna “Multumesc pentru tot ce ati facut pentru mine”. Costurile sunt foarte mari, terapia pe luna ajungand in jurul sumei de 3.000 lei. Orice formular 230 pe care l-am primit cu cei 2% pentru Theo inseamna terapie, recuperare, speranta la o viata normala ca noi toti. Ne-ar fi foarte greu, aproape imposibil fara ajutorul celor cu suflet la sustinerea si efectuarea orelor de recuperare.

Ca parinte a unui copil cu TSA (tulburare de spectru autist) este foarte greu sa vorbesti despre tine, despre problema ta, a familiei tale cu care te confrunti in fiecare zi de zi. Atat, ca traim cu speranta ca intr-o buna zi baietelul meu va fi integrat in societate, va merge la scoala, va fi integrat, sa se descurce a face fata societatii si celor din jurul sau care acum uneori nu-l prea inteleg ce se intampla cu el, asta ne da taria, speranta in Dumnezeu ca sa luptam. Este o lupta continua, dar de care nu ne plangem. Copiii nostri sunt daruri de la Dumnezeu si trebuie sa-i multumim ca-l avem, fereasca Dumnezeu de mai rau. Faptul ca facem toate eforturile ca ei sa mearga la recuperare cat mai mult, indiferent de sacrificii, emotional, familial, financiar, ele sunt masurate prin rezultatele copilului. Merita orice sacrificiu, chiar daca uneori fara sa ne dorim ii facem sa sufere pe cei din jurul nostru, datorita acordarii a prea putin timp pentru ce au nevoie-mama-sotie-colega-prietena. Lupta este grea,continua…

Eu cu baietelul meu Theo am pasit prima oara in cadrul Asociatiei Parintilor Copiilor cu Autism Arges inca din toamna anului 2012.

Theo

 

                                              El, este Theo

A trecut timp, perioada in care am facut zilnic terapie, kinetoterapie, integrare gradinita de stat. Greu, dar cu sarguinta si insistenta am inceput terapiile. In orice faci, trebuie sa existe stabilitate, echilibru, deschidere la nou in domeniu, comunicarea intre echipa, atat tu ca parinte cat si echipa de terapeuti cu care lucrezi, lucru ce se intampla si in cadrul asociatiei. Atata timp cat rezultatele se vad la baietelul meu, incet, incet, pentru ca evolutia difera de la copil la copil, la aceasta contribuind perioada la care incepem terapia, aflarea diagnosticului, capacitatea lui de a asimila si a se adapta la noile programe,…seriozitatea este primordiala. Nu ne putem juca cu sensibilitatea, inocenta copiilor in general, dar mai ales in cazul copiilor cu dizabilitati. Din pacate, in cadrul asociatiei apar mereu chipuri noi de copii cu problemute, dar intreaga echipa de terapeuti, incearca sa le acorde cele mai bune sfaturi, sugestii, solutii, recomandari in vederea inceperii recuperarii copiilor lor. Theo este copilul pe care ni l-am dorit, acum avem 6 anisori, este special, este al nostru, il iubim din tot sufletul, noi parintii si fratiorul sau, si facem tot ce este supraomenesc in a-l face sa fie pe cat posibil independent, inteles de oameni, integrat in societate… si acceptat asa cum este de catre noi toti…

Ne dorim tot ce este mai bun pentru el, traim bucuria fiecarui lucru invatat de el, chiar daca dureaza ore intregi de terapie pentru a descoperi caldura soarelui, culoarea lui, visam cu pasi marunti pentru viitor…dar cu multa incredere si speranta in tot ceea ce ne inconjoara si in bunul Dumnezeu si multumita celor care ne-au acordat sprijinul nu numai financiar ci si uneori atat de necesar noua-moralul.”

 

Daca vrei, poti si nu te lasa “rece”, impartaseste acesta poveste cu ceilalti si poate se vor gasi cativa oameni ce il pot sprijini pe Theo si pe parintii lui. Oirce ajutor mangaie sufeltul, chiar si o vorba buna. 

Daca vrei sa iei legatura cu Andreea (coordonatoarea centrului APCA, Arges),  contacteaz-o la telefon: 0742.020.158.

Ofera formularul 230, asociatiei APCA, si fii sigur ca ai facut o fapta buna.

Adresa: Str. Florariei, nr. 3, Pitesti, Arges, Romania

Iulian Costea

11 Apr

Afla cele doua forme de influentare Vs. imi doresc sa fiu manipulat

De mult, scriam despre niste actori minunati folositi intr-un film prost dar probabil bine platiti. Incercam sa demontez acel mit despre pozitivismul cinic dus intr-o extrema derizorie. Cativa oameni “au sarit” la gatul meu. M-au scuturat insa eu am ramas la aceeasi idee; “Fiecare om, are pretul lui.

Cred in ideea de pozitivism si util sa credem cu totii. Pozitivismul salveaza un suflet greu incercat. Pozitivismul genereaza zambet si dragoste. Daca cel/cea greu incercat(a) are in juru-i oameni pozitivi atunci puterea persuasiunii functioneaza. Usor usor, se antreneaza si se angreneaza in arta pozitivismului si va decide singur(a) ce e mai bine pentru el/ea.

images

Vreau sa fiu manipulat – declara un (fost)cititor

Avem cu toti acest drept. Ne asumam sau nu atunci cand citim psihologie, mai ales cand aplicam terapia cognitiv-comportamentala. Daca functioneaza, de ce nu?!?

Articolul de azi isi propune sa nu lase nimic nelamurit.

Exista doua forme prin care un om poate fi influentat. Influenta poate insemna ca o mica parte din credintele noastre pot fi modificate usor sau chiar radical inlocuite cu noile…

Lamurirea vine tocmai din descrierea acestor doua forme de influenta.

1. Manipularea care conform dex = “tip de influență socială care urmărește schimbarea percepției sau comportamentului celorlalți cu ajutorul unor tactici ascunse, amăgitoare sau chiar abuzive. Pentru că manipulatorul își urmărește doar propriile interese, deseori în detrimentul altora, aceste metode pot fi considerate exploatatoare, imorale și înșelătoare.”

A. Manipulatorul își ascunde intențiile și comportamentele agresive.

B. Manipulatorul cunoaște vulnerabilitățile psihologice ale victimei și determină ce fel de tactici ar putea fi efective.

C. Manipulatorul este de o cruzime suficientă pentru a nu da înapoi de la vătămarea victimei dacă este necesar.

Pe scurt, manipularea este NEGATIVA.

2. Persuasiunea = “este o formă de influențare. Este modalitatea de argumentare prin intermediul căreia o persoană încearcă să convingă o altă persoană sau un grup de persoane să creadă sau să facă un anumit lucru. Persuasiunea este un proces de ghidare al oamenilor pentru a adopta idei, atitudini sau acțiuni. Persuasiunea se bazează pe discuții și “atractivitatea prezentării” în locul folosirii mijloacelor de forță.

 

influenta-300x225

Principiile persuasiunii:

Simpatie – oamenii tind să spună ,,da celor pe care îi cunosc și îi simpatizează

Reciprocitate – oamenii dau înapoi celor care se poartă frumos cu ei

Dovadă socială – oamenii au tendința de a urma exemplul celor mulți

Angajament/consecvența – oamenii se “aliniază” în a respecta propriile lor promisiuni

Autoritate – oamenii se “înclină” în fața părerii experților

Raritate – oamenii doresc foarte puternic ceea ce pot avea cu greu.”

Si eu imi doresc sa fiu influentat. De ce, te intrebi?!? E simplu, atunci cand nu mai am idei si totul mi se pare “negru”, apelez la oameni si forme pozitive si cu o putere de influenta pozitiva maxima. Am o problema si nu o pot rezolva de unul singur = cer ajutor, suport, ma informez mai mult, insa ma straduiesc cat pot de tare sa nu cad in forma numarul 1 de influenta.

Acum ca stim singurele forme de influentare, ramane doar sa alegem si sa intelegem ce ne dorim.

te astept la “UNU la UNU pentru vanzari sanatoase.” Ce metoda crezi ca folosesc aici?

Iulian Costea

1014271_533863226651581_117590020_n

24 Mar

3 Idei pentru fiecare zi. Mergi pe ele

Fiecare om trece prin momente si perioade grele. Unele lucruri ce se intampla sunt intr-adevar aproape de limita groaznicului, iar altele sunt doar in capul nostru. 10% este realitate 90% sunt inchipuiri, superstitii si in cele din urma, scenarii.

Mark Twain, subliniaza mult mai bine aceasta ipoteza printr-un citat care suna asa: “In viata mea am avut mii de probleme, dintre care majoritatea nu s-au intamplat cu adevarat.”

 

Postura in care ne pozitionam si alegerile pe care le facem ne fac sa continuam sau nu. Insa exista diferente vizibile intre victime si luptatori. Faptul ca, cu totii suferim reprezinta o mai mica sau mai mare lectie de viitor. Ce faci dupa o “lectie“?, cam asta e ideea… Psihologic, e bine sa treci repede peste, insa fara sa analizezi si de ce ti se intampla lucruri rele, risti sa faci aceleasi greseli ce te vor aduce in starea initiala.

Cele trei idei pe care trebuie sa ti le amintesti zilinic, pentru a merge mai departe:

1. Esti un om, nu o boala

2.Va veni o zi in care sansa ta se va imperechea cu cunostintele acumulate.

3. Vei fi invins doar atunci cand mintea ta iti va spune asta in fiecare zi

1. Esti un om, nu o boala. Momentele in care tu si mediul inconjurator incepeti sa renegati propria persoana sunt momentele de cumpana si in acelasi timp de analiza. De ce trebuie sa fii atat de dur cu tine? Intreaba-te de doua ori daca inainte de a te simti marginalizat, cei din jurul tau se comportau altfel cu tine. Daca raspunsul e DA, atunci fa bine si intelege ca nu exista perfectiune. Cu totii vrem sa ajungem in Rai si cu toate astea nimeni nu vrea sa moara, corect?!?. Ai scopuri bine definite pe aceasta lume, trebuie sa iesi putin din “cutie” si sa le intelegi. Nimeni nu incearca sa te scoata afara din univers, nimanui nu-i pasa cand esti prea fericit, nicaieri nu vei fi fericit atata vreme cat nu gasesti fericirea in tine si in ceea ce faci.

2. Va veni o zi in care sansa ta se va imperechea cu cunostintele acumulate. Fiecare om are cel putin odata-n viata sansa lui. Unii de doua ori, altii de trei, insa atunci cand sansa sau ocazia excelenta te prinde nepregatit n-o s-o mai consideri sansa sau oportunitate. 100% pregatit nu exista. Cunostintele acumulate te vor ajuta in momentul in care se va ivi si sansa. Deci, fiecare om are sansa lui. Pregateste-te ca si cum stii ca e aproape si da-i sansei o sansa.

3. Vei fi invins doar atunci cand mintea ta iti va spune asta in fiecare zi. Aici se gaseste frumusetea. Noi, oamenii suntem usor “indecisi”. Intr-o zi suntem 100% motivati, in alta zi credem ca nu mai sunt sanse insa niciodata nu ne dam batuti si mergem usor, usor mai departe. Pasi mici. Nu te poti hrani cu gandul infrangerii, asta e clar, iar ceea ce te tine motivat te face sa mergi mai departe. Abandonul se intampla mai intai in minte. Dar oamenii nu abandoneaza, ei cauta solutii chiar si atunci cand sansele sunt slabe.

Nu cauta perfectiunea, vezi fericirea in tine, intelege ca nu te vei da batut niciodata pentru ca esti om, pregateste-te stiind ca intr-o zi vei avea sansa ta, retine ca esti un om, nu o buba ce trebuie rupta.

Iulian Costea

 

 

 

19 Mar

POVESTEA DENISEI NEGREI – APCA Arges

Mi se pare cateodata ca site-urile de socializare se transforma usor, usor in plaftorme cu mesaje si strigate de ajutor pentru oamenii pe care viata i-a vitregit inca de mici sau la maturitate. Eu, tu, noi, nu cunoastem dedesubtul „povestiilor” si de cele mai multe ori devenim sceptici. Asta pentru ca nici eu, nici tu, nu mai avem 100% incredere in ceea ce se spune si ce se scrie, fara sa vedem cu ochii nostri. Si mai e ceva: noi nu trecem prin ceea ce trec ei.

Usor „necredincios” las pe altii sa-si faca treaba fara a-mi face sperante de bine pentru ei. Trec de multe ori peste si parca aceste povesti si strigate nu mai ating. Asta pana de curand, cand fetita unor prieteni de familie a fost diagnosticata cu AUTISM. Nu pot sa exprim ce am simtit cand am auzit, insa pot spune ca prima data cand am vazut-o (acum 1,5 ani), fizic, mi s-a parut un copil absolut normal. Cand intervine comunicarea, iti dai seama de problemele acestor copii. Metodele prin care Dumenzeu face lucrurile sa se intample sunt multiple si de cele mai multe ori de neinteles pentru noi. Dar toate au un scop, toate la timpul lor si totul se intampla asa cum ne dorim la un moment dat. Problema majora e ca nu se intampla cand vrem noi.

Scriam de APCA Arges, intr-un alt material si de vizita mea acolo – click sa citesti.

Ti se inmoaie inima, sufletul se topeste, vazand vointa terapeutilor ce se implica in recuperarea acestor copii minunati. Si cand spun minunati stiu despre ce vorbesc.

Parintii acestor copii sunt atat de atasati de micuti, incat ar face orice pentru ei, ceea ce nu pot spune de unii parinti ai caror copii sunt obsolut normali din punct de vedere psihic si fizic. Dar nu judec ci doar compar. Nici eu nu sunt atat de bun pentru copilul meu si stiu asta.

Eu ma opresc aici, si te las sa citesti prima „poveste” cu unul din cazurile de acest gen. POVESTEA DENISEI NEGREI, spusa de catre mama sa, Irina.

 

„Nu stiu cum sa exprim in cuvinte durerea pe care o avem in suflet. Imi este foarte greu sa scriu ceea ce simt si sper ca intr-o zi voi putea spune ca totul este bine cu copilul meu. Din pacate, in viata, lucrurile nu se intampla intotdeauna asa cum ne dorim si atunci trebuie sa luptam.

 

 Ea, este DENISA.

 

 

Fetita meu se numeste Denisa si are 7 ani. Este un copil special, tare vesel caruia ii place sa se joace si sa zambeasca desi autismul o strange in ghearele lui. S-a nascut pe 26 ianuarie intr-o zi de vineri nasterea fiind  la termen, cu o greutate de 3100 g , s-a dezvoltat normal pana la varsta de 1 an si 8 luni.

 

Atunci a inceput perioada de regres,  nu se uita cind o strigam, nu se juca cu nici o jucarie   era din ce in ce mai dezorientata si mai agitata. Îi placea doar sa se uite minute in sir pe carti si in oglinda. Din pacate autismul o rapea pe Denisa.  De atunci am devenit si noi la fel de dezorientati si agitati, am inceput sa batem la usile neuropsihiatrilor si psihologilor dar toti au incercat sa ne linisteasca; ne spuneau :“NU ESTE AUTIST” este doar o intarziere in dezvoltare. Desi simteam si observam ca lucrurile nu se intampla firesc cu micuta nostra nu primeam niciun gest de aprobare din partea specialistilor. Nu va spun cit de greu mi-a fost mie ca mama sa inteleg că, copilul meu are o problema si cit de greu este sa la explici altora problema ta, de aceea am stat cu ea  pina la vitsta de 3 ani crezind că se intâmpla o minune.

 

Din pacate nu am avut parte de foarte multa intelegere. Toti din jur ne spuneau ca exageram si  ne  reprosau ca noi nu stim cum sa ne comportam cu ea. Am trecut printr-o perioada foarte grea, ne simteam vinovati de ceea ce se intampla cu copilul nostru. Ne doream sa intervenim dar nu stiam cum. La varsta de 3 ani, Denisa a fost diagnosticata cu AUTISM, desi eram devastati am inscris-o imediat, intr-o gradinita speciala cu copii cu probleme unde facea terapie o jumatate de ora pe zi.

 

Dupa un an de zile mai exact la 4 ani si jumatate Denisa a inceput sa repete cuvinte auzite de la noi. Ne-am bucurat enorm dar totodata am conştientizat ca ceva nu este in regula. Atunci am mers cu ea la Bucuresti la spital unde specialisti  ne-au spus ca aceasta repetitie de cuvinte se numeste ecolalie si trebuie lucrat mult pentru a pierde din ea. Am inceput pentru prima data terapia cu ea. Am lucrat cite 5 ore pe saptamina un an si jumatate timp in care Denisa a acumulat foarte multe cunostinte.

 

Dupa doi ani de gradinita speciala am dus-o  la gradinita normala unde s-a integrat bine datorita faptului ca am intâlnit oameni cu suflet care sa ne inteleaga de la educatoare pina la parinti ceea ce a contat foarte mult pentru noi.

 

In acest timp am mers din nou la Bucuresti pentru o evaluare unde ni sa spus ca Denisa a progresat si ca trebuie sa lucram mai multe ore de terapie printre care si terapia de grup pentru socializare.

 

Am pierdut multe nopti cautand informatii si sperand la cele mai bune solutii. Ne era clar ca lucrul de atunci era insuficient. Avea nevoie de un program individualizat si mult mai multe ore de terapie (2-4 ore zilnic). Anul trecut  am reusit sa gasim o echipa extraordinara cu multa rabdare, o coordonatoare si 2 terapeute unde, Denisa s-a acomodat foarte bine invatind foarte multe lucruri fapt pentru care am hotarit sa o inscriem in clasa zero. Acolo s-a integrat bine, dar nu poate merge in pas cu ceilalti copii pentru ca ea invata si pricepe mai greu avind si deficit de atentie, de aceea ea trebuie insotita si la scoala de un terapeut, dar din lipsa banilor ea mege neinsotita si nici nu putem s-o sustinem financiar decat 8 ore pe saptamana program insuficient de recuperare. Insuficiente insa sunt si resursele noastre.

 

Problema aceasta este o alta suferinta a noastra, nu stim cum sa ne ajutam copilul mai mult. Terapia este pe cat de necesara pe atat de costisitoare.  Zambetul ei ne da speranta sa luptam alaturi de ea, sa credem in sansa ei de a fi un copil ca toti ceilalti.

 

Este trist cand in parc si la scoala copiii incearca sa comunice cu ea, dar nu stie sa raspunda la anumite intrebari puse de ei. Denisa devine constienta de deficitul sau atunci cand interactioneaza cu ceilalti copii.

 

In timp ce copiii de varsta ei povestesc parintilor cum si-au petrecut ziua la scoala, Denisa munceste impreuna cu terapeuti sai pentru a ajunge si ea un copil normal. Cu fiecare lucru invatat in terapie, Denisa reuseste sa ne smulga cate un zambet. La fel se intampa cu fiecare obiect, fiecare culoare si fiecare numar pe care il invata si il repeta zilnic. Intelege foarte multe lucruri dar comunica  putin, nu pune intrebari dar imita atit vorbal cit si gestual. Acum luptam cu ce resurse avem pentru acceptarea si integrarea  ei in societate, desi ni s-au trantit in fata multe usi incercam cu disperare sa deschidem altele iar zambetul si dorinta de invatare a  Denisei ne garanteaza ca vom reusi.

 

Din pacate, chiar daca exista o lege cu privire la persoanele cu TSA (tulburare de spectru autist), ea nu are norme de aplicare. Inca. Noi, parintii, trebuie sa facem tot ce se poate face pentru a aduna fondurile necesare acestei terapii, pentru a ne salva copii.

 

Suntem doi parinti disperati si neputinciosi care doresc din toata inima ca ea sa fie un om integrat social si un sprijin pentru mai tarziu. Din pacate situatia noastra sociala nu ne permite sa facem mai mult de 2 ore pe zi de teapie si apelam pe aceasta cale la sprijinul dumneavoastra in speranta ca ne veti ajuta.

 

Aceasta este povestea noastra, sper din suflet sa ne intelegeti disperarea.”

 

Daca vrei, poti si nu te lasa rece, impartaseste acesta poveste cu ceilalti si poate se vor gasi cativa oameni ce o pot sprijini pe Denisa si pe parintii ei. Oirce ajutor mangaie sufeltul, chiar si o vorba buna. Sun-o pe Irina (mama Denisei) la numarul de telefon: 0728.234.624, daca crezi ca o poti sprijini cu ceva.

Daca vrei sa faci o vizita organizatiei APCA Arges, ai aici adresa: Str. Florariei, nr. 3, Pitesti, Arges, Romania.

Ii gasesti de asemenea sip e facebook, aici: https://www.facebook.com/apca.autism

Te rog, da share acestui material.

Iulian Costea

1014271_533863226651581_117590020_n

 

 

 

04 Mar

In vara asta o sa ajung in Egipt sau in Somalia sau…

M-am intrebat de 100 de ori cum ar fi daca as opri GPS-ul pentru cateva ore.

Plec la mare in Romania sau in Grecia…aproape de cand ma stiu. Parca n-am curaj mai departe. Intr-un concedi am ajuns in 8 tari. Am dat “off” la GPS si am zis: “du-ma unde vrei”, si uite asa am ajuns inapoi acasa…frant, dar a meritat.

Dar daca “intinzi coarda” si mai tare?

Daca te trezesti intr-o zi si iti dai “off” la toate convingerile. Unde ai sa ajungi?

Se spunde ca Dumnezeu rade de planurile oamenilor. Nu stiu daca e asa, dar iti pot spune ca cel putin zambeste in coltul gurii atunci cand noi credem ca avem habar despre ceea ce ni se va intampla. Si, Dumenzeu, poate fi “ironic” doar prin faptul ca ti-l imaginezi zambind ca atare.

images

 

Mi-am dorit sa ajung unde sunt azi. Bine, mi-as fi dorit poate un pic mai mult. “Dar ce stii tu”?, pare ca a zis El!!! Lasa ca o sa vezi.

Ideea e ca ne cam plac lucrurile si actiunile scumpe cu toate ca nu suntem gata sa ne si asumam 100%,  ceea ce am putea sa devenim.

 

Atunci cand ai pe tine 10 kg de presiune nu vrei decat s-o escaladezi, s-o dai mai departe si uneori iti iese. Ce este si mai important (cel putin la mine), este si “miraculos.”

Atunci cand sunt presat si foarte focusat pe ceva, parca nu-mi iese si mai mult parca ma chinui prea tare. Atunci cand imi doresc si am si nevoie, proiectez, vizionez cum ar arata si merg cu 100 de procente de credinta cu maneta pe inainte, lucrurile capata sens si ma si bucur.

Am “rezolvat” cred ca minim 100 de obiective pe care mi le-am propus, insa numai de 20-30, am reusit sa ma si bucur.  Uneori am “calatorit” cu gandul doar la “destinatie” si nu mi-a iesit. Alteori, “drumul” mi-a placut si “destinatia” n-a fost o tinta. In cele mai multe dintre cazuri, am vrut (vrem),  sa ajung cat mai repede la “destinatia finala”, fara sa ma bucur de drum. Astazi, mi s-a demonstat ca in acele momente in care imi doream sa ajung cat mai curand la un obiectiv, sa-l realizez, acel obiectiv nu s-a realizat sau nu l-am realizat.

Am inteles ca trebuie sa ma bucur in fiecare zi de ceea ce am si de ceea ce sunt pentu ca nu doar eu mi-am dorit.

Presiunea, greutatile, chinul, orgoliul, nu te fac sa ajungi la un obiectiv pe care ti l-ai stabilit. Relaxarea, indrazneala, ajutorul si credinta te duc acolo unde (crezi ca) ti-ai dorit.

Relaxeaza-te cand ai un plan, proiecteaza, imagineaza-te pe drum si ai incredere in Cel ce te-a creat. El,  nu vrea sa-ti fie rau, dar din cand in cand acest “rau”, iti trebuie.

“- Dar, Doamne, cand eram in nevoia cea mai grea,
M-ai lasat singur, ca nu se vede pe nisipul umed urma Ta.
Atunci cu glasul Tau cel dulce mi-ai raspuns in adancuri intristat:
– Aceia erau doar pasii mei, ca pe tine pe brate te-am purtat.”

 

Iulian Costea

04 Mar

În viaţă primeşti ceea ce dai

Într-una din zile un negustor de produse lactate primeşte o invitaţie de a se prezenta la judecătorie pe data de cutare şi cutare, fiindu-i intentat un proces de către brutar.

Omul e foarte îngrijorat şi până la data procesului nu-şi mai găsea liniştea.  Se tot întreba cu ce o fi învinuit. Brutarul însă ştia.  Şi încă cum.  Îl tot bănuia pe lăptar că îl înşeală la cântar atuncea când cumpăra de la el unt.  Aşa că nu o dată, după ce lăptarul îi aducea kilul de unt şi pleca, imediat cântărea marfa, în prezenţa unor martori.  Într-adevăr, bănuielile sale erau justificate.

Ba primea 900 g, ba 800; au fost cazuri când a primit şi 750 g de unt în loc de 1 kg.

În ziua judecăţii, judecătorul întreabă negustorul de lactate:

– Spune, dumneata ai cântar cu care să cantareşti untul ce-l vinzi?

– Nu, domnule judecător. Nu am. – Păi, atuncea cum pretinzi că vinzi untul cu kilogramul? – Păi, să vedeţi.

Eu am o balanţă, pun pe o parte a balanţei kilu’ de pâine ce o cumpăr de la brutar, iar pe cealaltă parte pun unt până ce balanţa se echilibrează.

IMG_6209

Morala: În viaţă primeşti ceea ce dai.

25 Feb

Copiii cu autism au mai multa nevoie de noi – Asociatia Parintilor-Copiilor cu Autism Arges

In luna Februarie, 2014, am facut o vizita la ASOCIATIA  PARINTILOR –COPIILOR CU AUTISM ARGES | (APCA – ARGES).

Am o prietena de familie ce are o fetita cu o forma de autism si de aici pana la vizita, a fost doar un pas. N-o sa ma opresc doar la acest pas o sa ajut cat de mult pot si o sa scriu in cateva materiale si aici, despre anumite cazuri ale unor copii si parinti ce merg constant la aceasta asociatie pentru tratament.

signs-of-autism-in-toddlers

Discutia si  am avut-o cu unul din coordonatorii acestei asociatii, Andreea Badea, dansa fiind si cea care mi-a povestit de unde a pornit aceasta initiativa.

Asociatia Parintilor Copiilor cu Autism Arges, a fost infiintata la inceputul anului 2011 la initiativa a doua familii din Pitesti, avand drept scop sprijinirea copiilor cu autism si a familiilor acestora in vederea asigurarii drepturilor lor fundamentale prin a oferi sanse reale de recuperare a copiilor cu autism. Totul a inceput din dorinta parintilor de a da o mana de ajutor copiilor cu autism si familiilor acestora.

„Toţi băieţeii încep să rostească primele cu­vinte mai tîrziu decît fe­tiţele. Nu vă faceţi griji, copilul e perfect sănă­tos“, asta au auzit ani la rînd în urma fiecărui consult medical două familii din Piteşti.

N-a fost aşa, aveau să afle mai tîrziu. Lipsa limba­jul verbal, faptul că mi­cuţii nu socializau… a­ceste semne au arătat mai tîrziu că ascundeau tulburări din spectrul autist.  S-au înarmat cu răbdare, s-au informat şi au pornit la drum la inceputul lui 2011. E o luptă lungă, care necesită zi de zi mari sacrificii. Pentru un copil, nici un efort nu e însă prea mare! Pen­tru ca alte familii să nu se confrunte cu ace­leaşi probleme si pentru că materialele pe care le achiziţionau săptămînal, care sînt extrem de costisitoare, să fie folosite şi de alţii, parintii au pus bazele Asociaţiei Părinţilor Co­piilor cu Autism Argeş. Doar descoperită la timp această tulburare şi tratată corespunzător poate da şanse reale de recuperare a micuţilor suferinzi. Doar astfel co­piii autişti de azi pot de­veni adolescenţii deo­sebiţi de mîine. In timp ce-mi povestea, Andreea, mai raspundea si la telefoanele ce le primea de la parintii ai caror copii au fost diagnosticati ca atare. Ii linistea si le spunea sa ”mearga mai departe si sa-si ceara drepturile.”

Cu resurse financiare proprii şi sprijiniţi de câţiva oameni de bine, au închiriat un spaţiu unde să îşi desfăşoare activitatea.

 Este singurul centru de asemenea anvergură din judeţ, pe care suntem bucurosi ca am reuşit să îl punem pe picioare pentru a face o diferenta in viata micutilor” imi spune Andreea Badea, una dintre cele care au pus bazele acestui proiect, iar eu nu am alt tip de cuvinte in afara celor de apreciare si stima.

      Asociaţia Părinţilor Copiilor cu Autism Argeş este singulară, în felul ei. Ea a fost înfiinţată la initiativa unor parinti care au vazut necesitatea unui astfel de centru in Pitesti.

Am rugat-o pe D.na Andreea sa faca un rezumat asupra tintelor, scopului, viziunii si misunii asociatiei.

”Scopul nostru este sprijinirea copiilor cu autism si a familiilor acestora in vederea asigurarii drepturilor lor fundamentale prin a oferi sanse reale de recuperare a copiilor cu autism.

Viziunea: Persoane cu tulburari din spectrul autist  integrate in societate si famili functionale care ii sustin.

Misiunea noastra este sa-i ajutam pe copiii cu atism si familiile lor sa-si descopere si utilizeze potentialul maxim, oferindu-le diverse programe de interventie terapeutica personalizate.

 Asociatia, ofera ajutor unui numar de 20 de copii cu afectiuni din spectrul autist, sindrom down, hipoacuzie si retard mental pentru care acesti oameni au pus la dispozitie gratis intreaga locatie, toate materialele de lucru, voluntari, singura obligatie a parintilor fiind plata contravalorii orelor de terapie.

 

Sunt mult mai multe de spus despre acesti copii, despre acesti parinti, despre aceasta echipa de la APCA Arges si o sa mai scriu intr-un material urmator de ce cred asta.

Ce este si mai cert? Faptul ca acesti copii au o sansa reala la o viata cat de poate de normala, datorita acestei tipologii de oameni. Ca sa poti invata un copil cu autism sa paseasca pe niste buline colorate, sa-l concentrezi in sedintele de Kinetoterapie, Terapie ocupationala si multe altele (o sa detaliez in materialul urmator), si practic sa-i dai atentie pentru cca 2 ore/zi fiecaruia, sunt lucruri pe care nu le poti face fara pasiune, dedicare si implicare totala.

Vrei sa-i vizitezi, sa stai de vorba cu cineva responsabil, sa ajuti sau poate sa te interesezi despre ce inseamana autism? Mergi pana la asociatie, ii gasesti la:

Adresa: Str. Florariei, nr. 3, Pitesti, Arges, Romania
Nr. Registrul Asociatiilor si Fundatiilor: 12/RA/2011 Judecatoria Pitesti
Cont Bancar:RO35RNCB0789120601740001 deschis la BCR, CIF: 28110763

 

Va urma,

Iulian Costea

1014271_533863226651581_117590020_n

20 Feb

Obiceiurile pot fi dezvoltate cu uşurinţă şi dificil de descotorosit.

facturis

Era un sat mereu atacat de mistreţi. În fiecare zi vierii sălbatici intrau în sat şi făceau mare tărăboi căutându-şi hrana. Sătenii au încercat diferite metode pentru a lupta şi a-i vâna, dar fără prea mult noroc.
Într-o zi, un inţelept veni să-l sfătuiască pe mai marele statului. Acesta le-a spus sătenilor să îi asculte întocmai sfaturile şi instrucţiunile. Deznădăjduiţi, sătenii au acceptat. Înţeleptul le-a spus sătenilor să adune mâncarea din toate gospodăriile şi să o pună în mijlocul unui câmp. Ei i-au urmat sfatul şi îndată au văzut sute de mistreţi apropiindu-se de locul unde fusese pusă mâncarea.
Mistreţii au fost îngrijoraţi iniţial, dar odată ce au luat o înghiţitură, au prins curaj şi s-au întors în zilele următoare.

images

sursa foto: www.faradaunatori.ro


În fiecare zi, sătenii puneau cât mai multă mâncare iar mistreţii veneau acolo să mănânce. După un timp, înţeleptul spuse oamenilor să ridice 4 stâlpi mari în colţurile câmpului. Mistreţii erau prea ocupaţi să mănânce şi n-au observat.

După câteva săptămâni mistretii aveau deja obiceiul de a veni să mănâce mâncarea pusă de săteni. Înţeleptul a pus apoi oamenii să împrejmuiască cu un gard câmpul şi să facă o poartă mare pe unde să poată intra mistreţii să mănânce. În cele din urma sătenii au reuşit să facă gardul şi au închis poarta prinzând mistreţii înăuntru. Mistreţii fuseseră învinşi în final.

Morala:

Obiceiurile pot fi dezvoltate cu uşurinţă şi dificil de descotorosit.
Mistreţii au fost prinşi datorită lăcomiei lor de a obţine hrana fără efort. Ei au devenit aşa de încrezători şi s-au
complăcut în situaţia aceasta.
Nici nu şi-au dat seamă că sunt prinşi în cursă.
Majoritatea dintre noi suntem asemeni mistreţilor deoarece devenim la fel de încrezători în ocupaţiile şi
afacerile noastre dar nu ne dăm seama că într-un fel sau altul cădem şi noi în capcană.
Căutăm siguranţa mai mult decât libertatea.

Cu drag,

Iulian Costea

 

17 Feb

O povestioara despre bile

Daca esti mult prea emotiv, nu citi acest material.

Am citit o povestire de curand. Hm, nimic nou sub soare pentru ca, din fericire, fac si eu parte din oamenii care citesc. In bucatarie, pe canapea, in baie, in padure …unde ma prinde motivatia si dorinta de a citi. Esenta mi-o caut singur in cartile pe care le consider bune si primesc cu bucurie sfaturi in legatura cu ceea ce sa citesc. Cateodata imi pica cate un articol in mana si a atat de puternic incat inlocuieste cu succes o carte de 200 de pagini. Mi se intampla des, pe articolele lui Pera Novacovici.

Si eu cred ca imbatranesc, pentru ca imi plac din ce in ce mai mult, diminetile de sambata. Familie, liniste, aer, cafea, omleta pufoasa, inca o cafea, familie din nou… wow!!! Intr-o astfel de sambata mi-a picat in mana o povestire ce m-a facut sa-mi fac calcule cu foaie si creion. Familia mea inca nu stie de aceste calcule.

O alta povestioara adevarata ce m-a impresionat si m-a pus din nou pe ganduri.

In mare si ca ”big picture”, cand discutam de ziua de sambata ne raportam de fapt la dimineata zilei de sambata. De aici porneste totul. Liniste, mic dejun cu familia, rezumat pe saptamana ce a trecut, planuri, etc. Tuturor ne place nu? Sau cel putin celor de varsta mea!?

Speranta de viata

In medie, speranta de viata pentru un om normal este de cca 70 de ani. Unii mai mult, altii mai putin, insa aceasta este media.

Manat de aceasta poveste, in care unul dintre oamenii ca mine s-a trezit sambata dimineata inaintea tuturor, a pornit radioul si acolo, un  DJ-animator, promitea dialog cu orice om pe orice tema.

Cineva, care a sunat si a intrat in direct, spunea ca-i place emisiunea insa ceea ce-l deranjeaza un picut, e ca omul de la radio era sambata acolo.

Personal, stiu ca cineva trebuie s-o faca si p-asta, unde mai pui ca-i o meserie draguta.

Si de aici incep calculele.

Ia si tu un calculator sau ca si mine, un creion si o coala

Si, in cazul meu e asa:

Am 33 de ani, deci as mai avea de trait cca 37 de ani.

Inmultind 37 X 52 (sambetele dintr-un an), rezulta ca m-as mai bucura de inca 1924 de zile (dimineti) de sambata. Iau in calcul, desigur ca pana acum, habar n-am cate sambete mi le-am petrecut acasa cu familia, sau acolo unde mi-a fost mie drag. Cert e ca am trait pana acum 1716 sambete.

In povestioara, personajul principal (cel ce-si numara sambetele ca si mine acum si poate ca si tine), a ales o varianta aproape extrema pentru a-si ”gestiona” sambetele, asa ca s-a trezit si mai devreme intr-o sambata (ca nu cumva sa-si ia din timpul micului dejun cu familia), si a plecat sa cumpere ceva inedit; bilute de sticla cu insertii; din acelea cu care se joaca copiii.

glass-balls-nvt-sursa-big-photo

Daca si eu mi-as cumpara aceste bilute, mi-ar trebui 1924 de bucati. Si as face exact ca omul din povestioara.

Le-as pune intr-un bol mare si in fiecare sambata as arunca cate una. As vedea clar de la sambata la sambata ca acestea isi micsoreaza volumul si cu siguranta m-as concentra pe lucrurile care conteaza cu adevarat. De ce?

Pentru ca nimic nu te motiveaza mai tare si nu te face sa fii mai atent cu prioritatile tale decat simpla imagine a timpului TAU, care se scurge.

Singurul lucru pe care orice om il va accepta cu adevarat si din suflet, este putin timp.

Mi se pare ”periculos” sa poti sa incepi macar acest ”joc” pentru ca va veni o zi in care vei scoate ultima bila din bolul mare.

Merita?!

Te rog, da share la acest material. Poate sunt oameni ce-si vor pune pe seama emotiilor, prioritatile din frumoasele dimineti de sambata.

PS: Multumesc, V.M, pentru mailurile tale.

Cu drag,

Iulian Costea

 

07 Feb

APROAPE AM FACUT PE MINE

Am avut un vis ieri noapte incat aproape am facut pe mine.

La cei 33 de ani pe care-i am, mi-a fost frica sa deschid ochii. I-am deschis si stii cum e!…te astepti sa rasuflii usurat ca nu s-a intamplat cu adevarat.

Dar nici vorba de asa ceva. In momentul in care am deschis ochii am constientizat claritatea visului. Ti s-a intamplat?

Am deschis ochii si m-am ghemuit. Daca eram singur, nu stiu ce faceam.

Si sincer iti spun, a fost un vis atat de clar si atat de limpede incat toata ziua n-am fost bun de nimic.

Stiu, un simplu vis, insa pe mine m-a cam dar peste cap. Si daca tot a fost atat de clar totul am zis ca poate trebuie sa invat ceva din visul asta…!?

In aceeasi noapte, totul avea sens si as fi vrut sa ma trezesc de dimineata cu acelasi sens putrernic, insa ”lectia” s-a mai diminuat. Cam de doua ori.

Mi-am dat seama de doua lucruri fara a avea importanta ordinea lor, iar visul cred ca m-a ajutat intr-un fel.

un-vis-urat

1. Reactionand atunci cand esti atacat(a) nu faci decat sa inrautatesti situatia

Si apropo, era o morala intr-o poveste care se concluziona cam asa ”atunci cand esti in rahat, tine-ti gura.” Click sa vezi clipul.

Nu stii de cine dai in trafic sau la banca sau la patinoar sau la cinema sau in parcare la Mall. Aunci cand decizi sa arati cat esti de dur si ti se pune pata, e foarte posibil ca pata celuilat sa fie deja activa si s-o patesti.

Deci, atunci cand simti ca ”trebuie” sa reactionezi (fizic sau verbal), trage o gura de aer numarand pana la cinci si expira aerul din piept numarand pana la 8.

Iesi discret din orice conflict cu gandul ca acasa sau in parcare la Mall sau la banca sau la pationoar te asteapta cineva drag.

Nu da doua secunde de reactiune pe o intreaga viata de liniste. Nu stii ce-i in minea celul cu care te contrezi.

2. Esti atat de suparat in vis pe cat de suparat erai cand te-ai asezat in pat cu gandul de a dormi.

Noaptea e pentru somn si implicit lniste. In noptile in care te asezi in pat agitat, e posibil ca visele sa fie agitate. Nu exista oameni fara probleme insa tot acesti oameni se ”leapada” de orice gand disfunctional in noptile ce au ca scop odihna.

Iulian Costea

01 Feb

Principiul 90/10. Cu totii TREBUIE sa il folosim.

Autor: Stephen Covey, cel care a descoperit principul 90/10.

Îţi va schimba modul în care reacţionezi.

10% din viaţă este formată dinceea ce ţi se întâmplă…90% din viaţă este decisă de modul în care reacţionezi…

Ce înseamnă asta?

Înseamnă că nu avem control asupra a 10% din ceea ce ni se întâmplă.

Nu putem opri ploaia. Avionul va pleca cu întârziere şi ne va afecta programul. Un şofer ne „taie faţa” in trafic. NU avem control asupra a 10% din ceea ce ni se întâmplă. Diferenţa este de 90%. Tu determini  acest 90%.Cum?..Prin reacţia ta…

Nu poţi controla culoarea roşie la semafor. Totuşi, poţi controla reacţia ta. Nu lăsa oamenii să te păcălească.

Sa folosim un exemplu.

cafea-varsataIei micul dejun cu familia ta. Fiica ta varsă ceaşca de cafea pe tine când eşti deja îmbrăcat de serviciu. Nu ai nici un control asupra a ceea ce tocmai s-a întâmplat. Însă ce urmează va fi determinat de reacţia ta.

Înjuri. Îţi cerţi fiica pentru că a vărsat cafeaua pe tine. Ea începe să plângă. După ce îţi cerţi fiica, te întorci spre soţia ta şi o critici pentru că a pus ceaşca prea aproape de marginea mesei. Urmează o scurtă ceartă. Te grăbeşti să te schimbi. Când te întorci vezi că fiica ta a fost prea ocupată cu plânsul pentru a-şi termina micul dejun şi a se pregăti de şcoală. A pierdut autobuzul.

Soţia trebuie să plece la serviciu imediat. Tu te grăbeşti să ajungi la maşină pentru a-ţi duce fiica la şcoală. Pentru că eşti în întârziere, conduci cu 70 km/h într-o zonă cu limită de viteză de 40 km/h.

Politiarutiera-amendaDupă 15 minute de întârziere şi plata unei amenzi, ajungi la scoală. Fiica ta fuge din maşină la ore şi nici măcar nu te salută la plecare. După ce ajungi la serviciu cu 20 minute întârziere, îţi dai seama că ţi-ai uitat servieta acasă. Ziua a început îngrozitor şi pare că devine din ce în ce mai rea. Abia aştepţi să ajungi acasă.

Când ajungi acasă, observi că există o tensiune în relaţia cu soţia şi cu fiica ta. De ce? Din cauza modului în care ai reacţionat dimineaţa. De ce ai avut o zi proastă?

 

A) Din cauza cafelei?

B) Din cauza fiicei tale?

C)Din cauza poliţistului care te-a amendat?

D) Din cauza ta?

Răspunsul este “D”

Nu ai avut nici un control asupra a ceea ce s-a întâmplat cu cafeaua. Modul în care ai reacţionat în următoarele 5 secunde de după a fost cauza faptului că ai avut o zi proastă.

Uite ce s-ar fi putut şi ar fi trebuit să se întâmple.

Cafeaua este vărsata pe tine. Fiica ta este pe punctul de a începe să plângă. Tu spui calm: “Nu-i nici o problemă draga mea. Trebuie doar sa fii mai atentă data viitoare.”  Te duci şi te schimbi. Îţi iei servieta şi revii la timp să îţi vezi fiica plecând la şcoală cu autobuzul. Se întoarce şi îţi face cu mâna. Ajungi cu 5 minute mai devreme la serviciu şi saluţi pe toata lumea. Observi diferenţa?

Două scenarii diferitte.                        Ambele au început la fel.                       Dar s-au terminat diferit.

De ce? Datorită modului în care ai reacţionat. Chiar nu ai control asupra a 10% din ceea ce se întâmplă în viaţa ta? Celelalte 90 de procente sunt determinate de modul cum reacţionezi.

Iată câteva moduri de a aplica principiul 90/10

Dacă cineva spune ceva negativ despre tine, nu fi ca un burete. Lasă atacul să se prelingă ca apa pe sticlă. Nu lăsa comentariile negative să te afecteze. Reacţionează corect şi nu îţi vor strica ziua.

Cum reacţionezi dacă cineva îţi „taie faţa” în trafic? Te enervezi? Loveşti volanul? Înjuri? Îţi creşte tensiunea? Cui îi pasă dacă ajungi cu 10 secunde mai târziu la serviciu? De ce să laşi maşinile să îţi strice ziua?

Aminteşte-ţi de principiul 90/10 şi nu îţi mai face griji. Ţi se spune că ţi-ai pierdut serviciul. De ce să nu dormi şi să devii nervos? Se va rezolva. Foloseşte-ţi energia şi timpul pentru a găsi un alt job, nu pentru a te îngrijora.

Avionul are întârziere şi îţi va strica programul. De ce să îţi descarci frustrarea pe stewardesă? Ea nu are nici un control asupra a ceea ce se întâmplă. Foloseşte timpul pentru a studia, pentru a-i cunoaşşte pe ceilalţi călători… De ce să te enervezi? Nervii vor face lucrurile şi mai rele.

Acum ştii principiul 90/10. Aplică-l şi vei fi uimit de rezultate. Nu pierzi nimic dacă încerci. Principiul 90/10 este incredibil. Foarte puţini îl ştiu şi îl folosesc.

Rezultatul? Îl vei vedea singur!

Milioane de oameni suferă de stres nemeritat, încercări, probleme şi dureri de cap. Toţi trebuie să înţelegem şi să aplicăm principiul 90/10.Ne poate schimba viata!…Bucura-te!!!

Tot ce ne trebuie este voinţa de a ne oferi posibilitatea de a face acest experiment.

Absolut tot ce facem, ce oferim, ce spunem şi chiar ce gândim este ca un bumerang. Se va întoarce la noi… Dacă vrem să primim, trebuie să învăţăm ca întâi să oferim… Se poate!!!

 

Cu drag

Iulian Costea

 

29 Jan

Oamenii si oportunitatile nu se ascund, poate nu cauti tu suficient

Cand eram mic, ma trezeam la 2.45 dimineata sa ma uit la NBA. Astazi avem acces la atat de multe, incat nu mai e nevoie sa facem ”mari eforturi”, pentru a ne satisface aceste minime si ieftine distractii. Problema e ca ne dorim sa facem totul cu eforturi minime si rezultate (financiare, profesionale, personale), maxime. Einstein spunea ca ”Nebunia înseamnă să faci acelaşi lucru în mod repetat şi să te aştepţi să obţii alt rezultat.”

De cand scriu pe investestecorect.ro am primit tot soiul de ”recomandari”, insa cea mai intalnita a fost sa renunt ca nu merge.

De fiecare data am tinut sa intreb ”ce sa mearga?”. Aici (www.investestecorect.ro),  scriu treburi sufletesti, treburi despre mine, treburi despre experienta mea. De ce sa nu mearga? Sa ma plictisesc eu, sau cum? Atunci cand consider ca nu mai merita sa fac asta, n-o s-o mai fac, insa nicidata n-am scris aici pentru bani. Din in cand printre articole, mai gasesti cate o poza sau cateva cuvinte despre activitatea mea de  *”manager interimar”. 

*manager interimar=preiau un proiect in care antrprenorul are incredere in mine, si-l duc acolo (proiectul) unde am cazut impreuna de acord. Cresteri, consolidari, start-up-uri..etc. In special pe latura comerciala.

Revin, nu stiu exact cati au alta mentalitate acum, dupa ce au citit aici ceva ce i-a ajutat, nu stiu cati sunt cei ce tac si oricum imi sunt superiori (ca de asta tac), nu am masurat zilnic cati intra aici, pentru ca scopul a fost acela de a scrie pentru mine. Ulterior, mi-au sosit invitatii de a scrie pentru alte site-uri sau blog-uri, sau altii au scris despre mine. Cu o parte ”am colaborat”, cu altii deloc…mi s-au cerut foarte multe sfaturi despre vanzari, managementul vanzarilor, despre cum sa-si deschida oamenii un blog, dupa cat timp vin veniturile pasive…etc. Nu am refuzat pe nimeni in prima faza. O fata s-a indragostit de mine, un baiat de asemenea…una peste alta…in Iulie 2014, fac 2 ani de investestecorect.ro si oamenii din introducere au avut dreptate ”nu merge” (aici sunt usor ironi, vrand sa subliniez ca am blogul are 2 ani de activitate. In Pitesti nu ai ce sa faci, aici e totul condus politic, fratii sunt cei mari cu venituri mari, in rest…VITREGIE”; cam acestea sunt declaratiile si convingerile la nivel de oras.

Si daca e asa si daca nu, treaba e simpla. ”Muta-ti cascavalul” sau alearga dupa altul. Nu-ti convine orasul, te impiedica cineva sa faci ceea ce-ti place, du-te, fugi acolo unde ti se permite. Cred ca au fost zeci de oameni (inclusiv la seminariile si training-urile sustinute de mine), ce au incercat sa ma ”demonteze”. Dar eu, mi-am vazut de treaba si slava domnului, AM PROIECTE.

Si ca sa arat ca sunt si mai bun, in final de 2013 am decis (impreuna cu familia) sa ne mutam in Bucuresti, acolo unde oportunitatile (adevarul meu) sunt mai mari. Si, NU, nu ne e frica deloc. Au fost 3 ani cand eu plecam luni si mai veneam vineri in Pitesti, practic petrecand cu familia 1 zi/saptamana. Nu m-a impediacat nimeni si nimic sa fac ceea ce vreau cu viata mea, nici nu mi s-au deschis usile singure, unele au ramas zavorate, majoritatea proiectelor (de manager interimar/trainer) au fost in afara judetului, insa eu aici stau, in Pitesti.

Ceea ce am scris in inceput are o mare relevanta pentru mine, pentru ca aici am cunoscut oameni cu adevarat profesionisti si oameni ce m-au influentat si motivat.

descărcare (1)Si o sa incep cu Dl. Ziguli, sufeltul echipei de baschet (eu asa il stiu dincolo de functia ce o are).

Un om cum rar ti-e dat sa intalnesti. Un om cu un umor discret, un om mare si la propriu si la figurat. Un suflet cat o sala mare, ticsita cu spectatori patimasi. Un om ce nu se sfieste sa planga cand vorbeste de sotia dansului. Un om caruia i se citeste pe fata dragostea fata de Alex, baitul cel mare, atunci cand vorbeste despre el. O mana mare se intinde catre tine cand te saluta si esti cuprins de tot. E totusi o mana calda a unui om plin de emotie si totodata de pasiune pentru sport, in special pentru baschet. La un meci n-ai cum sa nu-i auzi vocea, indiferent unde te pozitionezi in sala. E acoperitoare si puternica ca a unui tata ce nu vrea sa i se intample ceva rau fiului sau. Un dialog cu ”profesorul”, ridica iti motivatia pentru cel putin cateva zile si e mai apasatoare decat orice material menit sa te motiveze. Are povestile cu el intotdeauna. 

La o discutie amicala, impreuna cu cativa dinte prietenii de generatie ai dansului, unul dintre ei aminteste de Ziguli cel tanar ce nu pierdea nimic niciodata, sau daca pierdea odata, recupera totul in secunda urmatoare si ”nu mai juca.” 

Si asa, ca o concluzie, eu caut oameni ca profesorul Ziguli, ii caut si ii gasesc. Profesorul ramane mereu in agenda mea, iar vizitele vor fi atat de dese pe cat posibil. Imi place compania lui, o savurez chiar.

Mergi la un meci de baschet la Sala Sporturilor si o sa dai de dansul in partea stanga tribunei chiar la mesele de sus sau in ultimul rand al tribunei. Daca nu-l vezi, sigur o sa-l auzi. Du-te la el, saluta-l si spune-i ca ai citit despre el aici (daca nu-l stii). O sa-ti placa omul.

Daca-l stii, sper sa fii de acord cu mine.

Vor urma si alti oameni pe care ii stiu, oameni deschisi si calzi.

Daca ti-a placut articolul, dau un like aici, si un share.

Iulian Costea.

1014271_533863226651581_117590020_n

10 Jan

Regula numarul 7. Diferentiaza obiectia falsa de obiectia REALA (din cele 10 reguli pe care le vei urma daca vrei sa devii o “supervedeta” in vanzari!)

68376_279738002179789_872237254_n

Cam tot ce ”urc” aici, pe blog, se inspira din viata mea personala si profesionala. 🙂

Fiecare articol se situeaza pe un moment al vietii mele (poate pe o singura secunda), moment in care constientizez si mai tare realitatea si duc totul spre analogie. Mie mi se pare ca asa ma pot face mult mai inteles. Imi asum in aceeasi masura si faptul ca exista o categorie de oameni (mai mica sau mai mare), dar cum spuneam intentia mea e sa ma fac cat mai usor inteles si de cat mai multa lume. Incerc sa evit cuvinte ce au nevoie de decodificare din acelasi motiv rational.

Astazi o sa-ti dau un exemplu practic despre cum sa nu iei o prima obiectie ca pe adevarul suprem. Obiectia in sine, poate face referire la tine, la activitaea ta, sau la produsul, serviciul pe care-l vinzi.

motiv-real-sau-fals-300x200

EXEMPLU: Am exemple cu cititori care imi transmit elgant sau nu, ca nu e corect ceea ce am scris. Nu neg! Realitatea este ca eu nu sunt convins ca ceea ce am vrut sa transmit, a ajuns la RECEPTOR asa cum mi-am dorit. Deci, e posibil sa ti se spuna ca nu e corect ce faci, si in realitate persoana responsabile cu feed-back-ul sa aiba de fapt ceva personal cu tine sau cu genul de oameni ca tine. Ai variante in care sa incerci sa demontezi un anumit gen de obiectie si variante in care sa nu-ti mai pese. 

Dar de la caz la caz depinde ce-ti doresti. Pentru ca daca esti vanzator si nu se fac referiri la tine ca profesionist, ci obiectiile sunt valabile in cazul produsului/serviciului tau, TREBUIE sa demontezi obiectiile pe rand.

PUNCTUAL: Azi dimineata veneam spre birou. Am oprit masina, fara sa opresc motorul si am fugit sa-mi iau cafeluta. Cand m-am intors, un sofer de taxi, mi-a vorbit foarte mieros despre ”parcarea” efectuata neregulamentar si m-a atentionat ca politistii taxeaza astfel de greseli. Cred ca ai inteles ca, oarecum intrasem in zona unde soferii de taxi cu tot cu masini, sunt stapani. ”Rautatea” din mine m-a facut sa-i multumesc pentru ”sfat” si sa-l rog pe nenea, sa nu-si faca griji pentru mine. Am inchis usa masinii si am inscenat o alta plecare in magazin, nemiscand masina din loc, neuitand, desigur sa-i mai multumesc inca o data. ”Domne, esti nesimtit?”, m-a intrebat din nou acelasi domn amabil de mai devreme! ”Nu”, i-am raspuns, ”vreau doar sa vad ce va deranjeaza cu adevarat? Faptul ca e posibil sa iau o amenda, sau ca oarecum v-am luat din teritoriu?” Iti dai seama ce a urmat!!! Dar scopul meu nu era sa-i incerc nervii omului (nici pe departe) ci am fost atat de sadic, incat am vrut sa vad, CE E CU ATATA IMPLICARE?!?

Deci, omul si-a schimbat repede ”obiectia!”

SI MAI PUNCTUAL, pe VANZARE (ca aici ma arde pe mine).

Clientul are dubii la capitolul calitate cat si la capitolul pret.

Bun! Urmatoarea intrebare trebuie sa fie bine gandita! “Ce inseamna calitate si pret pentru dumneavoastra?” Clientul iti va descrie ce iti doreste el, care sunt nevoile lui. Acum ca ai aflat si nevoile, urmeaza intrebarea-„tun”:

“Daca as putea sa asigur calitatea pe care o solicitati, si un pret rezonabil astfel incat sa reflecte imaginea companiei in fata clientilor, exista vreun motiv pentru care sa refuzati comanda?”

In ceea ce prviveste pretul poti compara sau analiza in mod direct. Aici intervine posibila obiectie a clientului. Obiectia este de 2 feluri (asa cum spuneam mai sus):

1.reala

2.falsa

Cum aflam cand clientul minte?

1. “Nu eu decid!”- aici este greseala ta. Trebuia sa te asiguri de la inceput ca vorbesti cu persoana de decizie. Poti corecta usor: ”Atunci imi puteti spune cine este persoana de decizie?”

2. Clientul: “Sunt ok cu ce am!” “

Tu: ”Chiar daca pretul meu n-o sa reprezinte o problema pentru clienti si calitatea ridicata…incomparabila chiar?”

Ai inteles?

Daca clientul are obiectii pune intrebari ca sa afli daca obiectia este sau nu reala. Dupa ce ai aflat obiectia reala, trebuie sa demonstrezi ca nu este viabila.
Cum iti dai seama daca o obiectie este reala sau nu? Cum il faci sa recunoasca adevarata obiectie? – intreaba-l daca acesta este singurul motiv pentru care nu vrea sa cumpere; (depinde de motiv, insa e acelasi lucru). – asigura-te inca o data, reformuland intrebarea: “Deci, daca n-ar fi existat…(firma x), alte oferte……..ati fi cumparat?” – finalul “deci, daca va demonstrez eficienta, cumparati?” Daca clientul raspunde “da” ramane de demonstrat eficienta (clientii de portofoliu ce nu au obiectii dupa achizitie, increderea pe care o genereaza sistemul de folow-up, tu cu exemple si mai concrete..etc).

Te astept la “UNU la UNU pentru vanzari sanatoase.”

iulian

Nu uita: OBIECTIILE SUNT DE DOUA FELURI.

Cele bune, 

Iulian  Costea